Potrivit Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud, s-au introdus noi modificări în ceea ce privește obligația operatorilor economici de a utiliza casele de marcat.

Astfel:
„-Se introduce obligativitatea stabilirii la momentul comercializării aparatului de marcat, a modului în care operatorul economic notifică distribuitorul autorizat sau unitatea de service acreditată în cazul defectării aparatului. Notificarea efectuată în alt mod decât cel stabilit de părţile contractante nu este valabilă.
-Operatorii economici care la data intrării în vigoare a ordonanţei nu au stabilit termenii notificării, au la dispoziţie 60 de zile de la data intrării în vigoare a ordonanţei, pentru realizarea acestora.
-În cazul defectării aparatelor de marcat operatorii economici au obligaţia să notifice imediat distribuitorul autorizat sau unitatea de service acreditată, astfel încât utilizatorul să poată să facă dovada comunicării notificării, în faţa organelor de control.
-Se introduce obligativitatea înregistrării sumelor de bani deţinute de personalul care îşi desfăşoară activitatea în unitatea de vânzare, într-un registru de bani personali, special întocmit în acest sens.
-Modelul, conţinutul registrului de bani personali, precum şi procedura de înregistrare a acestuia la organul fiscal se aprobă prin ordin al ministrului finanţelor publice, în termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
-La solicitarea organelor de control, personalul operatorului economic este obligat să prezinte sumele de bani deţinute.
Se completează dispoziţiile referitoare la întocmirea documentelor justificative pentru sumele de bani introduse/extrase în/din sertarul casei de marcat, altele decât cele provenite din vânzarea bunurilor sau prestarea serviciilor.
-Operatul economic este obligat să întocmească documente justificative pentru sumele introduse în unitatea de vânzare, altele decât cele pentru care s-au emis bonuri fiscale sau cele înscrise în registrul special, precum și pentru sumele extrase din magazin, altele decât cele utilizate pentru a acorda rest clientului.
-Se defineşte bacşişul, ca fiind orice sumă de bani oferită în mod voluntar de client, în plus faţă de contravaloarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate, precum şi restul dat de vânzător clientului şi nepreluat de acesta în mod voluntar.
Suma de bani reprezentând bacşişul se evidenţiază pe un bon fiscal distinct.
-Operatorii economici stabilesc printr-un regulament de ordine interioară dacă veniturile provenite din încasarea bacşişului rămân la dispoziţia lor sau constituie o sursă de alte venituri care se distribuie salariaţilor. Regulamentul se păstrează la locul de instalare a aparatului de marcat electronic fiscal.
În cazul în care bacşişul se distribuie salariaţilor, acesta nu poate fi asimilat unei livrări de bunuri sau unei prestări de servicii.
-Sumele provenite din încasarea bacşişului se înregistrează în contabilitate la alte venituri, iar sumele distribuite salariaţilor se înregistrează pe seama cheltuielilor, potrivit reglementărilor contabile aplicabile”, informează Parasca Constantin Cristian, Şef Administraţie
Finațe Public e Bistrița.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.