Primăria municipiului Bistriţa a finalizat lucrarea de Cadastru general în municipiul Bistriţa pentru mai multe sectoare cadastrale, astfel că se va face înmânarea de noi CF-uri cetăţenilor care deţin proprietăţi în aceste zone.

Sectoare cadastrale sunt următoarele:
– nr. 949 şi 175 Bistriţa, ridul „Drumul Tărpiului”;
– nr. 263, 136, 133 şi 132 Bistriţa, ridul „Rât Crainimăt”;
– nr. 121 Bistriţa, ridul „Zăvoaie solarii”;
– nr. 36 şi 20 „Drumul Sigmirului”;
– nr. 416 Unirea, ridul „Pădure Cocoş”.
Conform procedurii legale, pentru sectoarele cadastrale enumerate s-a efectuat procedura de publicitate, iar proprietăţile şi proprietarii au fost înscrişi cu titlu gratuit în evidenţele de carte funciară.

„În acest sens, cetăţenii care deţin proprietăţi în sectoarele cadastrale menţionate sunt invitaţi în data de 29 ianuarie 2014 la sediul Primăriei municipiului Bistriţa, în sala mare de şedinţe, pentru înmânarea noilor extrase de carte funciară, după cum urmează:
– pentru ora 12.00, cetăţenii care deţin proprietăţi în sectoarele cadastrale nr. 263, 136 şi 132;
– pentru ora 14.00, cetăţenii care deţin proprietăţi în sectoarele cadastrale nr. 949, 121, 133, 36, 20, 175 şi 416.
Numărul extraselor de carte funciară ce urmează să fie astfel înmânate gratuit proprietarilor, se ridică la 322”, potrivit municipalității.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.