Trei accidente de circulație au avut loc în noaptea de duminică spre luni pe șoselele din Bistrița-Năsăud, în interval de doar câteva ore. Două dintre acestea s-au petrecut aceeași stradă din municipiul Bistrița.

 

Azi noapte în jurul orei 02:00, un autoturism a intrat într-un parapet, pe strada Sigmirului/strada Industriei din Bistrița. Echipajele ajunse la fața locului au găsit un bărbat încarcerat, dar cooperant și conștient. Victima a fost extrasă de către echipajul de descarcerare și predată echipajului medical pentru evaluare și transportare la UPU Bistrița în vederea continuării investigațiilor medicale.

Trei ore mai târziu, în jurul orei 5:00 dimineața, un autoturism s-a răsturnat în localitatea Fiad. Și în acest caz șoferul a rămas încarcerat între fiarele autoturismului și a fost extras de pompierii militari. Bărbatul prezenta politraumatisme și a fost transportat la UPU Bistrița.

WhatsApp Image 2018-08-20 at 09.21.01

 

Cel de-al treilea accident a avut loc circa trei ore mai târziu, pe Drumul Sigmirului din municipiul Bistrița, unde un autoturism a intrat într-o țeavă de gaz. Din fericire, șoferul nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.