Prim-ministrul Nicolae Ciucă a fost primit sâmbătă, la Cairo, de omologul său egiptean, Mostafa Madbouly, cu care a discutat despre relaţiile economice dintre cele două state. România solicită Egiptului îngrăşăminte, în timp ce Egiptul caută să importe mai multe cereale. Premierul Nicolae Ciucă a caracterizat discuţiile ca fiind „excelente”, nu numai la nivel de prim-ministru, ci şi discuţiile tehnice, la nivel de miniştri, precizând că au fost identificate multe oportunităţi de cooperare.

„Va trebui să vedem ce putem facem mai mult împreună, ţinând cont de acest nou context al invaziei Rusiei în Ucraina, care afectează nu numai ţările de la graniţa şi din proximitatea conflictului, ci şi celelalte ţări şi trebuie să vedem ce putem face împreună pentru rezolva toate aceste aspecte care îi afectează pe cetăţenii noştri, economiile şi ţările noastre”, a declarat Nicolae Ciucă într-o conferinţă de presă comună cu premierul egiptean, potrivit Agerpres. Prim-ministrul român a menţionat că cele două state vor continua să discute la nivel tehnic, de ministere, aspectele legate de solicitările României privind importul de îngrăşăminte şi ale Egiptului referitoare la importul de cereale şi vor face tot ceea ce pot să nu fie afectate alte ţări de lipsa de cereale, evitându-se, astfel, o criză alimentară. „Vom face tot ce ne stă în putinţă pentru a vedea cum putem conecta mai bine Uniunea Europeană cu Egiptul, iar dumneavoastră (…) pentru a ne conecta pe toţi cu zona Orientului Mijlociu şi cu ţările africane prin intermediul zonei de liber schimb africane”, a adăugat Nicolae Ciucă.

El l-a invitat pe omologul egiptean să efectueze o vizită oficială în România. Îngrășăminte contra cereale Premierul Egiptului, Mostafa Madbouly, a punctat „competitivitatea industriei şi agriculturii egiptene, în special producţia de îngrăşăminte, produse petrochimice şi alte bunuri pe care Egiptul are şansa să le exporte in România”. El precizat că a solicitat omologului român creşterea importului de cereale, grâu, menţionând că România este „unul din principalii producători de cereale din Europa şi din lume”. Madbouly s-a referit şi la modul în care cele două state se pot sprijini reciproc prin intermediul organizaţiilor internaţionale din care fac parte. „De exemplu, în ceea ce priveşte Egiptul, fiind parte a acordului de liber schimb african, putem oferi acces companiilor româneşti, prin intermediul parteneriatului cu cele egiptene, să aibă acces la piaţa africană. La fel, printr-un parteneriat similar, firmele egiptene să aibă mai mult acces la Uniunea Europeană”, a punctat oficialul egiptean.

Citește și: A circulat jumătate de an cu autorizaţia de circulaţie provizorie expirată

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.