Premierul Nicolae Ciucă a declarat joi, la Alba Iulia, că avem în continuare nevoie de unitate, de solidaritate şi de empatie. Şeful Executivului a participat la ceremonia militară organizată cu prilejul Zilei Naţionale a României la Alba Iulia, împreună cu ministrul Apărării, Angel Tâlvăr.
”Vreau să urez un sincer La mulţi ani tuturor românilor. La mulţi ani, România! Este o zi foarte importantă pentru noi. Aşa cum de fiecare dată am arătat respect şi cinstire pentru memoria celor care s-au jertfit în momentele cele mai dificile pentru ca România să fie aşa cum este astăzi, consider că şi de acum înainte, în momente poate nu la fel de dificile ca atunci, avem în continuare nevoie de unitate, de solidaritate, de empatie şi sunt convins că aşa cum am făcut de fiecare dată, o vom face şi de aci înainte, punând să demonstrăm că România este o ţară cu adevărat europeană”, a transmis premierul Nicolae Ciucă.
Premierul a participat joi la ceremonia militară organizată cu prilejul Zilei Naţionale a României la Alba Iulia, împreună cu ministrul Apărării, Angel Tâlvăr.
Peste 850 de militari şi specialişti din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne, Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, personal din cadrul Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia şi Filialei Alba-Iulia a organizaţiei Crucea Roşie Română, cu aproximativ 60 de mijloace tehnice terestre şi aeronave militare, participă la parada de la Alba Iulia.
Citește și: Un sociolog critică parada militară de 1 Decembrie: Nu înțeleg de ce trebuie să ne mândrim cu Armata!