Fostul ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, s-a prezentat din nou, luni dimineața, la sediul DNA Iași pentru o nouă rundă de audieri în dosarul de luare de mită. Tătaru e acuzat că ar fi luat bani și bunuri materiale de la pacienți. În urma acuzațiilor, acesta a fost pus sub control judiciar și are interdicția de a-și exercita profesia în spitalele de stat, relatează Realitatea.Net.
Nelu Tătaru este acuzat de procurorii DNA că ar fi primit sume de bani și bunuri materiale din partea unor pacienți sau apropiați ai acestora, în schimbul unor intervenții sau avantaje medicale.
La intrarea în sediul DNA, fostul ministru a declarat presei că nu are emoții în privința anchetei, susținând că are „adevărul de partea lui”. Întrebat de jurnaliști despre sentimentele sale înainte de audieri, fostul ministru a răspuns ferm: „Nu am emoții, am adevărul de partea mea”.
Acesta nu este primul moment în care Nelu Tătaru este chemat la audieri în acest dosar. Procurorii anticorupție investighează acuzațiile conform cărora fostul ministru ar fi beneficiat de sume de bani și diferite produse la pacienți, cum ar fi ouă sau găini.