Dezvoltatorul imobiliar Marius Negrea continuă să „forțeze” regulile, la fel cum a făcut-o și cu celelalte clădiri pe care le-a ridicat. De data aceasta, firma sa se pregătește să ridice două blocuri de locuințe, într-o zonă cu case.
În curând, pe strada Nicolae Bălcescu, stradă cu case, unde are sediul și Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, dar și Centrul de transfuzii și funcționează o grădiniță, vor apărea două blocuri de locuințe.
În spatele proiectului se află dezvoltatorul imobiliar Marius Negrea și a sa firmă Consult Imobil SRL. Acordul de mediu de la Agenția pentru Protecția Mediului a fost obținut deja de aproape un an și jumătate (februarie 2019).
De curând, mai exact luna trecută a dat girul și Primăria Bistrița pentru acest proiect, deși nu prea se pupă cu regulile din Planul Urbanistic General din 2013, care este în vigoare. Certificatul de Urbanism a fost eliberat însă de la finalul anului 2018.
Potrivit proiectului depus la Agenția pentru Protecția Mediului, Negrea vrea să ridice două „locuințe colective de mici dimensiuni, în regim de înălțime S+P+2E+M”. Suprafața totală a amplasamentului este de 1.082 de metri pătrați împărțită astfel:
Imobilul 1 va avea 159 de metri pătrați și 7 apartamente, iar imobilul doi 207,5 metri pătrați și tot atâtea apartamente. De asemenea vor fi amenajate între 15 și 21 de locuri de parcare, un alee pietonală de aproape 70 de metri pătrați și spații verzi pe 488 de metri pătrați.
Singurele locuințe colective au primit OK-ul pe vremea lui Ceaușescu
Strada pe care vor fi construite cele două blocuri este una pe care sunt numai case. Excepție fac vreo două blocuri care au fost ridicate înainte de `90. Conform Planului Urbanistic General al municipiului Bistrița, vorbim de o subzonă de locuințe individuale în regim de construire discontinuu cu regim de înălțime maxim S+P+2E+M. Dacă de data aceasta proiectul respectă regimul de înălțime, când vine vorba despre tipul de locuințe apare o mică neconcordanță cu ce permite PUG.
Planul Urbanistic General din 2013 spune că acolo se pot construit locuințe INDIVIDUALE, ori Consult Imobil vrea să ridice locuințe COLECTIVE. Se pare că nu este singura situație de acest gen. La fel s-a întâmplat și pe strada Moșilor, unde, într-o zonă de case au răsărit blocuri.
Lucrurile nu par să fie foarte clar reglementate, Primăria Bistrița nevorbind de un număr maxim de locuințe care pot fi amenajate în aceste clădiri, iar dezvoltatorii profită din plin.
Și blocul din sensul giratoriu a avut câștig de cauză
După cum spuneam, Marius Negrea pare să ignore regulile cu bună știință, chiar dacă în cele din urmă ajunge în judecată. Dezvoltatorul imobiliar a ridicat un bloc într-una dintre cele mai aglomerate intersecții din Bistrița, pe Lucian Blaga, colț cu Calea Clujului, la doi pași de benzinăria MOL și de centrele comerciale.
Este vorba despre un bloc cu 6 etaje, pentru care dezvoltatorul a primit undă verde atât de la Primăria Bistrița, cât și de la Agenția pentru Protecția Mediului. Proiectul a fost contestat în instanță de către vecinii din spate, care spun că nu mai au parte de lumină, odată ridicat acest monstru.
Printre altele, documentația celor de la Consult Imobil nu ar conține un studiu de însorire, cerut prin Ordinul Ministerului Sănătății nr. 119/2014, pentru aprobarea normelor de igienă și sănătate publică privind mediul de viață al populației.
Practic, vecinii trebuie să aibă parte de soare minim o oră sau o oră jumătate zilnic, la solstițiul de iarnă, a tuturor încăperilor de locuit, iar distanța dintre clădiri trebuie să fie mai mare sau cel puțin egală cu înălțimea clădirii celei mai înalte, pentru a nu se umbri reciproc.
Unul dintre vecini atrage atenția asupra faptului că dosarul de execuție a lucrărilor nu conține și acordul vecinilor din perimetrul respective, conform legii 50/1991, care spune că „este necesar acordul vecinilor exprimat în formă autentică pentru construcțiile noi, amplasate adiacent construcțiilor existente sau în imediata lor vecinătate”.
Niciunul dintre vecini nu și-ar fi exprimat vreun acord pentru a se deroga de la dispozițiile legale și a se putea ridica clădirea în cauză. Practic, odată ce clădirea va fi ridicată, imobilul din spate nu va avea parte de lumină nici la parter, dar nici la etajul I și II.
Acestea nu sunt singurele reguli pe care dezvoltatorul imobiliar Marius Negrea le-a ignorat. Beneficiarul construcției nu a afișat o pancartă prin care să informeze publicul despre ce se construiește acolo, deși și această cerință este cerută de lege.
Aceasta ar trebui să conțină informații despre denumirea și adresa obiectivului, numărul autorizației de construcției, beneficiarul lucrării, executantul lucrării, regimul de înălțime, data începerii lucrărilor sau durata de valabilitate a autorizației de construire.
Toate aceste probleme au fost semnalate Primăriei Bistrița, printr-o adresă prin care se solicită revocarea autorizației de construire: „Solicit suspendarea executării actelor administrative emise de autoritatea publică, respectiv autorizația de construire nr. 343, ca urmare a faptului că se lucrează într-un ritm alert, tocmai pentru a se ridica blocul cât mai curând posibil, înainte de a se dispune suspendarea executării lucrărilor de către instanța de contencios administrativ”, se arată în sesizarea trimisă la Primăria Bistrița.
Mai mult, întreg conflictul a ajuns și în instanță, care în 2018 creează un precedent și pur și simplu suspendă autorizația de construire.
„Admite cererea formulată de petenta P.I., în contradictoriu cu intimații Primăria municipiului Bistrița, primarul municipiului Bistrița, având ca obiect suspendarea executare act administrativ. Suspendă executarea autorizației de construire nr. 343/18.04.2017, emisă de Primăria Municipiului Bistrița, până la pronunțarea instanței de fond. Executorie de drept. Cu drept de recurs în cinci zile de la comunicare”, se arată în hotărârea dată de Tribunalul Bistrița-Năsăud.
O lună mai târziu, e deschis un nou dosar pentru anularea unui act emis de autoritățile publice locale. Prima sentință în acest caz vine în luna mai a anului 2019, instanța respingând cererea de chemare în judecată.
Consult Imobil a raportat pentru 2019 o cifră de afaceri de 15 milioane de lei și un profit net de 479.814 lei. Datoriile treceau de 11,7 milioane de lei, iar numărul de angajați era extrem de mic: doar 5.
În 2018, firma avea o cifră de afaceri de 15,9 milioane de lei și un profit net de 1,3 milioane. Datoriile ajungeau la 17,8 milioane de lei. Cel mai bine pare să îi fi mers dezvoltatorului în 2017, când cifra de afaceri ajungea la 26,7 milioane de lei, iar profitul net la 2,2 milioane.
Andreea Moldovan
Si daca s-ar putea, de-a-roata caselor, sa le optureze orice acces spre Soare si aerul liber … iar autoritatile il favorizeaza eliberandu-i autorizatiile respective, ori nu controleaza, daca sunt rerspectentate regulile si cele prevazute in proiectele facute , dupa autorizare .
Sa te opui unui investitor serios, care a dovedit seriozitate in ce a construit este o forma de ” Gica Contra ” si o forma de frustrare din diferite motive…..!!!!! Succes dl. Negrea in tot ce intreprindeti .chear si in vremuri tulburi…!!!!
e incalcarea LEGII gagauta. din acest motiv am ramas ultimii din Europa. se gasesc „patrioti ” ca tine sa justifice orice contraventie sau infractiune. rusine !