Datorită schimbărilor care se produc în 2019 în mai multe instituții cheie, negocierile se fac continuu. Curtea Constituțională iși va schimba componența în acest an și urmează să intre în mandat trei noi judecători.
Unul dintre posturile de judecători CCR este vânat de ALDE, iar propunerea ar fi Teodor Meleșcanu. Acesta ar urma să ocupe locul care revine Senatului.
PSD își dorește de mai mult timp să obțină portofoliul Ministerului de Externe, iar Meleșcanu ar fi dispus să lase această funcție doar pentru un mandat de 9 ani la Curtea Constituțională.
Sursele arată că Liviu Dragnea ar fi tentat să accepte varianta ALDE, dar plusează și îi cere lui Tăriceanu și portofoliul de ministru al Energiei, ALDE urmând să primească un alt portofoliu.
Judecătorii CCR Petre Lăzăroiu și Mircea Ștefan Minea își încheie, în acest an, mandatul de 9 ani. De asemenea, tot în acest an se încheie restul de mandat pe care a fost numită Simona Maya Teodoroiu în funcția de judecător CCR.
Lăzăroiu a fost numit de Președintele României, Minea – de Camera Deputaților, iar Teodoroiu – de Senat. Astfel, aceleași instituții trebuie să facă în 2019 noi numiri pentru funcții de judecători CCR.
Practic, o treime din componența CCR se reînnoiește în anul 2019, Curtea Constituțională fiind formată din 9 judecători.
Sursa: stiripesurse.ro
ALDE ar trebui sa ia lectii de negociere de la UDMR… care stiu cum sa le puna „pumnul in gura „celor de la PSD… astfel incat sa n-aiba varianta de ales ! Trebuie sa inteleaga ca numai asa vor putea obtine ceea ce doresc si ca demult se viseaza si se intentioneaza … sa fie ” inghitziti ” de PSD . Depinde de D.lor cum vor sti sa negocieze , sau daca efectiv vor sa faca acest lucru sau ba.
Pentru prezindentiale, daca nu vor accepta sa aiba candidatul comun in persoana d.lui Tariceanau, atunci bine ar face daca ALDE ar merge cu acest candidat in nume propriu , chiar daca PSD-istilor n-o sa le placa .
Sa inteleaga bine cei din PSD, ca daca pica la viitoarele alegeri, slabe sanse vor avea sa mai fie alesi vreodata de populatia din Romania … ( si cu atat mai mult de aceasta diaspora … de Gica Contra … finantzata dinafara ) .