Afirmații care se bat cap în cap, în documentele depuse în dosarul în care Primăria Bistrița se judecă cu Guvernul României pentru terenurile din perimetrul Stațiunii de Cercetare – Dezvoltare pentru Pomicultură (SCDP) Bistrița. Pe de o parte, cei de la SCDP susțin că în cursul anului trecut au încercat să predea terenurile vizate Serviciului Județean Bistrița-Năsăud al Agențiilor Domeniilor Statului (ADS), însă au fost refuzați pe motiv că nu exista undă verde a celor de la centru. De partea cealaltă, ADS arată într-o adresă transmisă Avocatului Poporului că de fapt conducerea SCDP Bistrița refuză să predea terenurile, astfel că analizează posibilitatea unei acțiuni în instanță. Interesantă este și poziția expertului judiciar care o dat arată că terenurile revendicate se suprapun cu cele ale stațiunii, iar mai apoi neagă. Ba mai mult, acesta se retrage din dosar pe motiv de boală.

Așa cum am arătat cu o lună în urmă, în războiul pentru obținerea efectivă a terenurilor revendicate din perimetrul Stațiunii de Cercetare și Dezvoltare Pomicolă (SCDP) Bistrița a fost “interpelat” și Avocatul Poporul, instituția care a intervenit în favoarea bistrițenilor când a transmis Curții Constituționale o sesizare cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor Anexei 3.30 la Legea nr. 45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu Şişeşti” şi a sistemului de cercetare – dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare, în iunie 2015. Avocatul Poporului a cerut detalii Agenției Domeniilor Statului, care, la rândul său, pasează problema în curtea SCDP Bistrița, fiindcă jumătate din suprafața care ar trebui retrocedată oamenilor nu se știe cui aparține.

Avocatul Poporului, solicitat să intervină

Într-o primă adresă depusă la dosar de Gabriela Breșfelean, intervenient în dosar, Avocatul Poporului arată, pe data de 8 ianuarie 2019, că excepția de neconstituționalitate ridicată la Curtea Constituțională în 2016 a fost admisă, prin Decizia nr. 541 din 12 iulie 2016. Astfel CCR a constatat că prevederile din anexa 3.30 la Legea 45/2009 sunt constituționale în măsura în care suprafețele de teren cuprinse în această anexă NU SE SUPRAPUN cu cele asupra cărora a fost reconstituit dreptul de proprietate prin Hotărârea nr. 825 din 9 noiembrie 2007 a Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Bistrița-Năsăud, confirmată prin Decizia civilă nr. 153/R/2010, IREVOCABILĂ, pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud în dosarul 3908/190/2009.

“Urmare a anchetei efectuate, Agenția Domeniilor Statului, prin adresa înregistrată sub nr. 20471 din data de 9 noiembrie 2018, ne-a transmis spre știință răspunsul comunicat Primăriei municipiului Bistrița, județul Bistrița-Năsăud, din care reiese că «Agenția Domeniilor Statului din cele 116 ha teren cu destinație agricolă solicitate de Instituția Prefectului – Județul Bistrița-Năsăud poate pune la dispoziția Comisiei Locale de fond funciar Bistrița, NUMAI suprafața de teren aflată în administrarea sa, respectiv pentru suprafața de 84,1095 ha pe Bistrița, cu condiția pe care am exprimat-o și în corespondența anterioară de a reface procesul verbal de delimitare pentru această suprafață».

Urmare a demersului efectuat, Agenția Domeniilor Statului, prin adresa înregistrată sub nr. 24512 din data de 28 decembrie 2018, (…), ne-a comunicat că în data de 27 noiembrie 2018 a solicitat Stațiunii de Cercetare și Producție Pomicolă Bistrița punerea la dispoziție a diferenței de teren necesară soluționării tuturor cererilor de reconstituire sau să-i transmită motivele pentru care nu pot face acest demers. Totodată ne-a precizat că în măsura în care reprezentanții Stațiunii de Cercetare și Producție Pomicolă Bistrița vor răspunde afirmativ la solicitare își arată întreaga disponibilitate de a preda Comisiei Locale de Fond Funciar Bistrița, însă la moment nu întreaga suprafață se află în administrarea sa”, arată în document Avocatul Poporului.

Totodată, Avocatul Poporului mai precizează că, printr-o altă adresă, a solicitat ADS să trimită o informare în cazul în care primește vreun răspuns din partea SCDP, precum și cu privire “la eventualele măsuri pe care le poate dispune pentru soluționarea acestei situații”.

În luna februarie, Avocatul Poporului revine cu o nouă adresă, în care o informează pe Gabriel Breșfelean despre noutățile venite din partea ADS București.

“Urmare a demersului efectuat, Agenția Domeniilor Statului, prin adresa înregistrată sub nr. 1627 din 1 februarie 2019, pe care o anexăm în copie, ne-a comunicat răspunsul Stațiunii de cercetare Dezvoltare pentru Pomicultură Bistrița din care reiese că «În concluzie, suprafața de 116 ha aflată în exploatarea Stațiunii de cercetare Dezvoltare pentru Pomicultură Bistrița, județul Bistrița-Năsăud care urmează să treacă în domeniul privat al statului și în administrarea Agenției Domeniilor Statului, la dispoziția comisiilor locale de fond funciar, se regăsește suprafața totală de 144,8943 ha menționată în anexele citate.

Menționăm că în cursul anului 2018 am dorit să predăm cu proces verbal de predare primire către Serviciul Județean Bistrița-Năsăud Al Agenției Domeniilor Statului suprafața de teren menționată în anexele citate, însă am fost refuzați pe motiv că încă nu există încă acordul Agenției Domeniilor Statului pentru acest demers».

Față de această situație (…) vă informăm că ne-am adresat, din nou, Agenției Domeniilor Statului, solicitând să dispună informarea Avocatului Poporului cu privire la motivele pentru care refuză preluarea cu proces verbal de predare primire a suprafeței de teren menționată în anexele citate”, se arată în adresa transmisă Gabriele Breșfelean de Avocatul Poporului.

SCDP își face de cap? ADS amenință cu judecata

La acest document a fost anexat răspunsul ADS dat Avocatului Poporului, din care reiese că pe cei de la SCDP Bistrița îi paște un proces din cauză că nu vor să predea terenul. De-a dreptul aiuritor!

„Având în vedere adresa dumneavoastră nr. 66/10.01.2019, înregistrată la Agenția Domeniilor Statului – Serviciul Reconstituirea Proprietății cu nr. 140028/11.01.2019, vă precizăm faptul că Agenția Domeniilor Statului A SOLICITAT suprafața de teren necesară punerii la dispoziția Comisiei Municipale de Fond Funciar Bistrița, conform sentinței civile nr. 7275/12.07.2016 și a deciziei Curții Constituționale a României nr. 541/12/07.2016.

Drept urmare. Stațiunea de Cercetare și Producție Pomicolă a înaintat către Agenția Domeniilor Statului adresa nr. 31 din 10.01.2019 (anexată prezentei), prin care a răspuns solicitării noastre.

Având în vedere că reprezentanții Stațiunii că SUPRAFAȚA DESTINATĂ RECONSTITIRII este suprafața de 81,9395 ha aflată în administrarea Agenției Domeniilor Statului pe teritoriul administrativ Bistrița și suprafața de 62,9548 pe teritoriul administrativ Slătinița, susținând astfel, reiese CĂ NU INTENȚIONEAZĂ să pună la dispoziția noastră diferența de suprafață aflată în administrarea Stațiunii pe teritoriul administrativ Bistrița, adică cea care se identifică cu suprafața din anexa 3.30 a legii nr. 45/2009.

În această situație instituția urmează a analiza posibilitatea ACȚIONĂRII ÎN INSTANȚĂ a Stațiunii de cercetare și Producție Pomicolă Bistrița în vederea obligării acesteia să își îndeplinească obligațiile legale astfel încât Agenția Domeniilor Statului să poată preda întreaga suprafață identificată Comisiei Locale de Fond Funciar Bistrița”, a răspuns ADS, Avocatului Poporului.

Expertul se contrazice singur: terenurile se suprapun, ba nu se suprapun

O altă surpriză din acest dosar este poziția contradictorie e celui care a întocmit expertiza judiciară, expertul Ion Petre. După ce a scris în expertiză că terenurile se suprapun, după luni bune vine și susține contrariul.

Iată ce a scris la concluzii în expertiza depusă în dosar, în luna aprilie 2018, Ion Petre:

“Terenurile din anexa la Hotărârea Comisiei Județene Bistrița-Năsăud nr. 825/2007, respectiv anexa 29 a acestei hotărâri, se suprapun cu terenurile din anexa 3.30 la Legea nr. 45/2009, ÎN TOTALITATE.

  1. Face obiectul prezentului raport de expertiză tehnică judiciară suprafața de 37,788 ha teren, conform obiectivelor cerute de reclamantă; terenul face parte din suprafața totală de 151,3507 ha teren identificat în anexa 3.30 la Legea nr. 45/2009 cu modificările și completările ulterioare;
  2. Imobilul teren ce face obiectul dosarului este situat pe teritoriul administrativ al Municipiului Bistrița, în extravilanul localității;
  3. Terenul este cuprins ÎN PERMIETRUL ACTUAL al Stațiunii de Cercetare – Dezvoltare pentru Pomicultură Bistrița (…)
  4. Imobilul teren revendicat SE IDENTIFICĂ CU DATE DE CARTE FUNCIARĂ:
  5. Nr. topo. 5978/5/b, în suprafață de 7231 mp, ram de cultură rit, înscris în CF 75818 (nr. cf vechi 3431) Bistrița proprietate a lui Gergely Etelka drept de proprietate dobândit prin convenție în anul 1943; suprafața validată anexa 3.30 legea 45/2009 = 0,72 ha;
  6. Nr. topo 6249, 6250, 6251, 6252, 6253/2, 6253/2 în suprafață totală de 113.254 mp, ram de cultură rit, înscrise în CF nr. vechi 1492 Bistrița proprietate a lui Bita Vasile drept de proprietate dobândit prin cumpărare anul 1939; suprafață validată din anexa 3.30 la Legea 45/2009 = 6 ha;
  7. Nr. topo 6040, 6041, 6042, 6043, 6044, 6045, 6046, 6047/2, 6047/1, 6048/1, 6048/2, 6049, 6050, 6052, 6038, 6039, 6035/2, 6036, 6037, 6028/2, 6028/5, 6056/2, 6057, 6058/2, în suprafață totală înscrisă 45,67 ha, validată de 15,96 ha ram de cultură arător, rit, pășune, înscrise în CF vechi nr. 99 Bistrița proprietate a lui Stamboli SA cu titlu de cumpărare anul 1933, provenite din CF 4362, 1402, 2559, 2849, 1403; suprafața validată din anexa 3.30 la Legea 45/2009 = 13,84 ha;
  8. Nr. topo 6245/6, 6244/1, 6245/5/a, în suprafață de 6,83 ha, ram de cultură finaț, înscrise în CF vechi nr. 31 Bistrița, proprietate a lui SkibniewskiVladislau drept de proprietate dobândit prin cumpărare anul 1940; suprafață validată anexa 3.30 Legea 45/2009 = 5,59 ha;
  9. Nr. topo 6030, 6031, 6032, 6033, 6034, în suprafață de 13,48 ha, ram de cultură rit, arător, înscrise în CF vechi nr. 240 Bistrița proprietate a soției lui Schneider Ioan, născută Penteker Maria drept de proprietate dobândit moștenire anul 1933; suprafața validată anexa 3.30 la Legea 45/2009 = 11,6 ha.
  10. – Actual aceste imobile sunt ocupate de teren agricole, drumuri de acces, construcții specific activității unei stațiuni pomicole;
  11. Imobilele în cauză au primit date de identificare de cadastru tarla și parcelă atribuite în timp de către OCPI Bistrița-Năsăud (…)”.

În schimb, în luna februarie anul acesta, după ce Academia de Științe Agricole a cerut o serie de completărila raportul de expertiză.

Una dintre acestea se referea la faptul dacă suprafețele de teren din anexa 26 a HCJ Bistrița-Năsăud nr. 825/2007 se suprapun cu terenurile din anexa 3.30 la legea 45/2009, și dacă, acestea sunt în concordanță cu înscrierile din Cartea Funciară.

Ce răspunde acum, expertul judiciar Ion Petre? “Nu se suprapun”, este răspunsul acestuia.

În ceea ce privește coordonatele cadastrale și planurile parcelare din care să reiasă suprapunerile, Ion Petre spune că acestea nu se execută de către expertul tehnic judiciar, ci ele trebuie solicitate de către primarul municipiului Bistrița OCPI-ului și se execută în baza unor contracte de către firme autorizate,  și se execută numai acolo unde sunt eliberate titluri de proprietate. “Or aci, nu s-a eliberat aceste titluri”, mai precizează Ion Petre.

În legătură cu identificările terenului în anexa 3.30 din legea 45/2009 făcute pe tarla și parcelă, în timp ce expertul a făcut identificările din CF pe numere topo, acesta arată că respectivele identificări sunt făcute atât pe tarla și parcelă, cât și pe numere topo.

Cei de la Academia de Științe Agricole mai susțin că expertiza nu conține planuri parcelare în care să apară evidențiate tarlalele și parcelele. În răspunsul dat, expertul Ion Petre arată că acestea sunt evidențiate pe planul de situație anexat.

“Planuri parcelare nu întocmește expertul tehnic judiciar pentru instanță, ele sunt comandate de către primării, sub semnătura primarului, și fac obiectul unor documentații cadastrale, unde sunt deja eliberate titluri de proprietate de către Comisiile județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor”, a răspuns Ion Petre.

Academia de Științe Agricole, în șirul de obiecțiuni la raportul de expertiză mai arată că “la dosar există depus de reclamant extras din planul de situație a terenurilor administrate de SCDP Bistrița cuprinse în anexa 3.30 la Legea 45/2009 cu suprapunerea hărții de carte funciară, unde sunt trecute tarlalele, parcelele, numere topografice și proprietarii înscriși. Acesta este vizat de către OCPI Bistrița-Năsăud, Primăria Bistrița”. Expertul tehnic judiciar Ion Petre vine și arată că în anexa la raportul de expertiză a depus același plan de situație, “deoarece imobilele au aceeași identificare”.

În ceea ce privește vizarea de către OCPI a raportului său de expertiză, expertul Petre spune că nu are datele tehnice necesare pentru a putea prezenta spre avizare documentul, avizare care implică depunerea unei documentații cadastrale.

Cu excepția primului punct, aceste aspecte de altfel au fost arătate și de către reprezentanții Primăriei Bistrița în documentele depuse la dosar.

Întârzierea cu care expertul tehnic judiciar a răspuns la obiecțiunile depuse de Academia de Științe Agricole este motivată de starea precară a sănătății sale din ultimele luni, ajungând chiar la spitalizare. Astfel, Ion Petre a anunțat instanța că întrerupe colaborarea.

Drept urmare, instanța s-a văzut nevoită să recurgă la numirea unui nou expert pentru a se întocmi o altă expertiză tehnică judiciară în dosar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.