Cuvântul „calugar” vine de la grecescul „kalos gheron”, si înseamna „batrân frumos”. Batrân frumos! Este un ideal!
Un calugar adevarat trebuie sa fie un batrân frumos, indiferent de vârsta sa biologica. El trebuie sa aiba o frumusete sufleteasca, fara sa se împiedice de nimicurile veacului acesta, fara sa îmbatrâneasca si patimile sale cu el. În loc de patimi, sa ajunga la virtuti, sa fie un om odihnitor, care nu a trait degeaba. Sa fie un om care aduce ceva în constiinta altora. A fi batrân, înseamna a fi întelept.
Laicii privesc lumea calugarilor ca pe ceva sfânt. De fapt asa si trebuie sa faca. Este, sau cel putin ar trebui sa fie, o lume a sfintilor pe pamânt. A celor care traiesc în sfintenie si în curatie, uitând de nevoile personale si gândindu-se la cei mai nevoiasi ca ei, în numele lui Dumnezeu. Este lumea celor care trebuie sa traiasca pe Pamânt ca în Cer.
Dar, din nefericire, si în lumea lor, a calugarilor ispita celui rau si-a facut loc ti si-a gasit ucenicii. Parintele Arsenie Boca avea o vorba: „Unii calugari nu sunt calugari, ci cuiere de haine calugaresti!” Si e un mare adevar.
Nu dorim sa aratam cu degetul pe nimeni, pentru ca nu suntem noi în masura a face asta. Dar nu putem sa nu tragem macar un semnal de alarma. Multi dintre noi, omenii obisnuiti, cei cu multe pacate în fata lui Dumnezeu, stam si ne minunam de viata si de luxul în care traiesc multi dintre calugarii de acum. Nu o data am avut parte sa vedem fete prea-sfinte si prea-fericite în masini de lux. Nu o data am avut parte sa întâlnim în magazine fete de acelasi fel, care cumparau produse, fie ele alimentare sau de alt soi, de prima calitate si la preturi din cele mai piperate. Zilele trecute mi-a fost dat sa vad într-un Orange Shop o maicuta care facea mofturi la alegerea telefonului. Nu-i convenea modelul telefonului ales de cel care o însotea, si el purtator al rasei monahale. Era prea ieftin si prea simplu. Este doar un exemplu banal, dar lista ar putea, har Domnului, continua. Mai tragic este atunci când cei care si-au închinat, zice-se, viata lui Dumnezeu, uita de cei aflati în suferinta si se gândesc sa-si „tamaduiasca” propria persoana si propriile nevoi. Chiar se mira atunci când sunt întrebati câtor semeni le-au întins mâna. Lor li se pare normal si firesc, doar pentru ca sunt purtatori a hainelor calagaresti, sa primeasca daruri si pomene din cer – pardon, alocari bugetare si donatii. Au uitat ca Hristos si-a dat viata pentru spalarea pacatelor oamenilor, au uitat sa îi urmeze exemplul si pildele. Însa, cea mai lunga cale este calea care duce de la urechi la inima, adica de la informatie la convingere. Oameni de informatie religioasa sunt mai multi decât cei ce au convingeri religioase. Dar a ramâne la informatie înseamna doar a fi la începutul drumului, „la urechi”. Pâna la inima mai e o cale lunga, „cea mai lunga cale”.
Calugaria presupune oameni de exceptie. Un calugar adevarat trebuie sa fie calugar înainte de a se calugari, altfel devine doar o improvizatie.
Liana Muresan
