În referatele care însoțesc așa zisul draft al legilor siguranței naționale și legea privind ”Cenzura Istoriei României”, potrivit surselor deschise, se fac trimiteri justificative privind parteneriatul NATO și situația din Ucraina?! Cu alte cuvinte, ai noștri ca brazii și-au însușit metoda narativă de răstălmăcire a adevărului, specific sovietică, atât de bine încât este posibil să se fi manipulat chiar pe ei înșiși?! Sau este vorba de punerea în cârca NATO a tuturor ”furtișagurilor și manipulărilor” menite să controleze societatea românească pentru a scăpa de răspundere?
Putiniștii din ministerele de forță au trecut, pare-se la amenințarea istoricilor și arhiviștilor care au luat atitudine în problema GRAVĂ a punerii ISTORIEI la SECRET? Nu mai aveau alte ”provocări”? Legea avertizorului de integritate, posibil ultima din acest SET de legi, date pentru menținerea la putere a cleptocraților, a fost ”aranjată” în așa fel încât să pună ”capăt” transparenței hoției și să protejeze hoții? Ce nevoie au ei de INTEGRITATE și de avertizorii acesteia? Și Poporul Român ce tot vrea? NU? Să plece în diaspora! Să muncească și să trimită banii acasă, la rude…Să rămână aici doar resursele, la discreția cleptocraților! Cu bătrânii și săracii, rezolvă Dumnezeu!
Miza este jaful nestingherit al celor 80 de miliarde de euro?
Am urmărit cu mare atenție luările de poziție și lupta istoricilor și arhiviștilor aflați în fața valului de opreliști care riscă să sufoce drepturile esențiale ale românilor. Drepturi câștigate cu vieți omenești, în Decembrie 1989 și aflate în pragul confiscării, acum la 32 de ani de la Revoluție… Râsu-plânsu… Nici nu mai aduc în discuție aici vitregirea și marginalizarea unor luptători pentru dreptate, din ”iepocă” și nici morțile suspecte din temnițele comuniste, ale căror victime-eroi au fost arestate în baza unor delațiuni cosmetizate cu articole din codurile penale, gen vagabondaj, viol înscenat sau furtul unei biciclete… Nu există nici un dubiu că ”ocuparea arhivelor”, de data asta prin lege (sic), pentru a avea controlul narativului oficial, coroborată cu așa zisul draft al legilor siguranței naționale au fost gândite în aceleași ”laboratoare” și pentru același scop: manipularea și mancurtizarea Poporului Român, miza fiind continuarea JAFULUI NAȚIONAL! De data aceasta din cele 80 de miliarde din PNRR și bugetul multianual UE, pentru facilitarea căruia, bomboana de pe tort a fost votarea pe repede înainte a Legii avertizorului, lege golită de conținut, pentru ca cei aflați în primele rânduri la jefuit: primari, președinți de CJ-uri și nu numai, să poată acționa ”în liniște”! Din punctul meu de vedere toate aceste legi sunt legate între ele și au o miză unică: JAFUL NETULBURAT! JAFUL FĂRĂ OPRELIȘTI?!
Semnele ”dictaturii cleptocrate” au fost date de istorici și arhiviști!
Într-un text publicat pe platforma contributors.ro, istoricul ieșean Florea Ioncioaia, articol având titlul :Cum ieșim din tărâmul secretului: o dezbatere despre libertatea de cercetare în România de astăzi, menține pe tapet problema secretizării ISTORIEI ROMÂNIEI, având în vedere că problema gravă cu care se confruntă societatea românească pornește și se întoarce acolo: la ARHIVE! Furtul de care ne împiedecăm peste tot în România zilelor noastre, de acolo a început, prin urmare și rezolvarea crizei continue, în care se află țara, de acolo trebuie să înceapă! Altfel nu se poate! Din punctul meu de vedere! Cităm din articolul istoricului ieșean, postat pe 29 iunie, 2022, care face un scurt rezumat privind activitatea de transparentizare a abuzurilor de la Arhivele Naționale, făcută la început în mediul academic, apoi pe ”baricadele” media și social media, apoi o spune cu subiect și predicat: NATO a fost băgat la înaintare!
”Situația pare că s-a acutizat în ultimul an, din motive oarecum obscure, pe care unii le pun pe seama «pachistanizării» României, respectiv, militarizarea statului, iar alții, printre care mă număr, pe seama procesului de hiperbirocratizare pe care-l cunoaște România postcomunistă, o formă de autoritarism soft care recurge la referențialul euro-atlantic pentru a controla societatea și a evita orice formă de responsabilizare. S-ar putea ca de fapt cele două să fie asociate.
În orice caz, este meritul unor arhiviști din sistemul arhivelor „naționale”, din Iași, Cluj și Baia Mare, de a fi reacționat printr-un memoriu intern față de presiunile serviciului secret al ministerului, trist-celebrul DGIPI (fost Doi și un sfert!) cu privire la criteriile de selecție a documentelor care pot intra în ceea ce se numește Fondul Arhivistic Național, precum și față de condițiile tot mai restrictive la care sunt expuși cercetătorii pentru a accesa documente din fondurile acestor arhive. Aceste ingerințe au devenit în ultimul an iraționale, complet nefondate, și tot mai vizibile pentru cercetători. Istoricul Cătălin Botoșineanu, arhivist la Iași, a făcut publice la începutul anului aceste abuzuri, care depășesc sfera simplelor amenințări, pentru cei care se opun, atât în spațiul academic (revista Archiva Moldaviae) cât și în spațiul public (Contributors.ro, Facebook, Youtube, posturi de radio și televiziune).
Rezultatul a fost pentru moment că mai mulți dintre acești avertizori de integritate, ca și unii dintre istoricii care s-au asociat public demersului, au primit amenințări dintre cele mai grosolane, probabil pentru a nu se uita lunga tradiție represivă care începe cu Nicolski și Drăghici de care Ministerul de Interne și conducerea Arhivelor Naționale par să fie astăzi foarte atașați. În același timp, tot mai mulți cercetători au început să evoce în cadru public propria experiență, care arată o intensificare a măsurilor de cenzură a libertății de cercetare în arhivele publice din România. Mai multe cercuri profesionale și-au exprimat protestul în fața acestora. Surprinzător, până și președintele Academiei s-a asociat acestor proteste, iar conducerile institutelor din rețeaua Academiei, în frunte cu secția de istorie a acesteia, a lansat public chiar astăzi, 29 iunie 2022 un memoriu de protest. Este cred pentru prima dată după 1990 când avem o reacție atât de compactă în acest mediu profesional altminteri profund anarhic. Faptul este în sine relevant”, a scris istoricul Ioanicioaia.
Istoricii caută soluții! Semn bun!
Societatea de Studii Istorice din România (SSIR – https://ssir.org.ro/) a organizat joi, 30 iunie 2022, orele 11:00 – 13:00, în format mixt (fizic şi on-line), masa rotund „Documentele Secretului: Memoria istorică, libertatea de cercetare și politicile cu privire la arhivele publice în România”.
Consacrată unei teme de mare actualitate academică și politică, masa rotundă a fost moderată de istoricul Florea Ioncioaia și a avut printre participanți pe Cătălin Botoșineanu, Adrian Cioflâncă, Mihai Demetriade, Dorin Dobrincu, Elena Dragomir, Dumitru Lăcătușu, Flavius Solomon.
Locul de desfășurare: Sala de Conferințe a Institutului de Istorie „A.D. Xenopol” (Iași, Strada Codrescu 6, Pavilion C).
Co-organizatori: Institutul de Istorie „A.D. Xenopol”, Centrul Cultural German Iași, Facultatea de Istorie a Universității „Alexandru Ioan Cuza”, Clubul Humboldt Iași. Parteneri media: Ziarul de Iași, TVR Iași, Radio România Iași.
Evenimentul a fost transmis în direct pe pagina de Facebook a Institutului de Istorie „A.D. Xenopol”: Cum ieșim din tărâmul secretului: o dezbatere despre libertatea de cercetare în România de astăzi.
Redăm fără intervenții cele scrise de istoricul Dorin Dobrincu, fost director al Arhivelor Naționale Române, pe pagina moderatorului, citând articolul acestuia postat pe contributors.ro și din care am citat mai sus fragmente consistente: „De câteva luni mediul profesional al istoricilor și arhiviștilor din România trăiește la limita nevrozei: fondurile arhivistice au devenit ținta tot mai atractivă a diverselor «servicii», care se ocupă de protecția secretului de stat în republica noastră. Cu alte cuvinte, în totală contradicție cu normele generale și practicile de bună guvernare într-o țară democratică, libertatea de cercetare, parte a libertății academice și a libertății în general, este gata să se prăbușească în aplauzele unor funcționari mai mult sau mai puțin militarizați, mai mult sau mai puțin obedienți. Iar mai șocant decât toate este solitudinea victimelor directe: în fond o mână de oameni, nici prea influenți, nici prea solidari ei înșiși.
Liberalizarea accesului la arhivele publice după 1990 a fost mult timp o himeră: să ne amintim de celebrul cuplu Scurtu-Lungu, directorii care au condus împreună cu succesiv în manieră feudală arhivele mult timp! Iluzia că integrarea europeană va genera o mutație radicală, dar mai ales faptul că de multe ori cercetătorii, singuri în fața „aparatului” acestor instituții, preferă fie să aleagă calea struțului, fie să-și rezolve cumva problema prin alte mijloace, a făcut ca această reacție de alarmare să întârzie. La drept vorbind, ce poți face, ca simplu cercetător, dacă un funcționar anonim de la arhivele militare din Pitești decide că nu poți avea acces la dosarele cenzurii militare din timpul primului război mondial? Mai ales dacă se invocă NATO, ca referință magică!…”
Vom reveni la dezbaterea istoricilor de la Institutul AD Xenopol, din 30 iunie, în următorul episod. În ce privește punerea în context ”politic” a pachetului de legi cu ajutorul cărora se încearcă instaurarea unei noi dictaturi în România, una securistoidă ”ascunsă” sub drama ucraineană și justificările euro-atrantice, respectiv sub ”umbrela” magică a NATO, din păcate, aducem argumentele experților în materie: a istoricilor!
Decanul Facultății de Istorie de la UBB Cluj cere ca Arhivele Naționale să iasă de sub arhiva Ministerului de Interne după scandalurile de cenzurare a documentelor secrete.
Statul român este disprețuitor față de problema arhivelor, este concluzia profesorului clujean.
Ovidiu Ghitta, decanul Facultății de Istorie și Filosofie din cadrul UBB, a declarat că instituția Arhivele Naționale ar trebuie să fie mutată de sub tutela Ministerului de Interne, arătând că aceasta s-a dovedit ”contraproductivă”, potrivit publicației Făclia.
„Destinul acelor arhive ne arată că există și multă zădărnicie. Statul român a demonstrat și o demonstrează și astăzi că este dezinteresat de această chestiune a arhivelor. Este disprețuitor față de aceste probleme. Arhivele naționale ar trebui să treacă sub o altă tutelă, așa cum au fost la început, nu sub tutela Ministerului de Interne, care s-a dovedit a fi contraproductivă”, a spus decanul Facultății de Istorie și Filosofie. În urmă cu aproape o lună de zile fostul rector al UBB Cluj Napoca, actualmente președinte al Academiei Române ceruse același lucru: Scoaterea arhivelor de sub controlul MAI și accesul democratic la Dosarele Istoriei Românilor!
Înainte de a fura pământul unei țări libere, Rusia imperială fură sufletul unei națiuni, lăsând-o fără vlagă și motivație să-și mai apere țara
Un cunoscător al ”binefacerilor” rusești în oprimarea popoarelor, jurnalistul Alecu Reniță, editorialist la Timpul de la Chișinău, preluat de site-ul www. ziariștii.ro cere răspicat, pentru cei care mai au dubii să asculte și vocea românilor din Basarabia, să facă bine să înțeleagă ce înseamnă ”paradisul sovietic” adus de genul acesta de ”eliberatori.”
”Reiterez observațiile și îngrijorările mele: frații din dreapta Prutului au pierdut foarte mult din imunitatea genetică față de Rusia imperială. De la Ion Cristoiu până la Adrian Severin, curge un șuvoi de rusofilie „inocentă”, menit să tulbure mințile românilor șovăielnici și ale șoșoacelor purtătoare de infecții străine.
Propaganda rusească și gama ei complexă de narative pot buimăci și mințile lucide, darmite pe cele fără nicio înțelegere istorică a pericolelor pe care le aduce Rusia imperială.
Vă rugăm, mai ascultați, din când în când și vocea românilor din Basarabia, care au fost siliți să trăiască împreună cu „eliberatorii” sovietici și au cunoscut pe propria piele ce înseamnă, în realitate, „paradisul rusesc”!
De la Chișinău se vede foarte bine că România noastră se află în prima linie a războiului hibrid, pe care îl poartă Rusia imperială împotriva popoarelor libere și independente. E o iluzie că poți câștiga ceva în fața propagandei rusești, mizând doar pe reflexele ereditare ale românilor în fața dușmanului natural al țării.
Îmi doresc foarte mult ca fiecare român care a avut norocul să se nască în dreapta Prutului să conștientizeze până la capăt: există o invazie a Rusiei imperiale mult mai periculoasă decât cea militară – invazia pașnică, blândă, care urmărește ca o națiune să-și piardă încrederea în sine, să renunțe treptat la reperele ei de bază și să se lase ademenită de valorile înșelătoare, semănate timp îndelungat, cu migală, pe diferite căi, sub diferite forme ascunse, în masele largi și în clasa ei conducătoare coruptă, nepăsătoare și cosmopolită.
Înainte de a fura pământul unei țări libere, Rusia imperială fură sufletul unei națiuni, lăsând-o fără vlagă și motivație să-și mai apere țara.
Câte state din UE ar avea curajul să pună mâna pe arme, să iasă în fața tancurilor rusești și să-și apere pământul, suveranitatea și libertatea? Scholz, Macron, Draghi, Orban? Dacă n-ar fi NATO în Europa, hoardele flămânde și sălbatice ale lui Putin ar sparge astăzi vitrinele magazinelor de la Bruxelles și ar țopăi kazaciokul la Lisabona.”
Textul lui Alecu Reniță este un avertisment de mare pericol pentru noi, românii din dreapta Prutului! Și în același timp, un strigăt, care conține, cred eu, și o soluție!
Cenzura de la Arhivele Naționale are ”continuitate”…
Potrivit pressone.ro istoricul Mihai Demetriade, cercetător la Consiliul pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), explică, într-un amplu interviu acordat acestei publicații că practica cenzurii asupra fondurilor arhivistice nu e nicidecum una nouă.
Ce spune Demetriade, decriptând mesajul comunicatului Arhivelor Naționale ?
Cine și cum își exercită controlul asupra fondurilor arhivistice? De ce reprezintă acest lucru un pericol pentru democrație și care este legătura cu războiul din Ucraina? Practic acestea Sunt câteva dintre întrebările la care răspunde Mihai Demetriade: “Ar trebui să facem o dezambiguizare. Comunicatul, de fapt, nu instituie o decizie, ci anunță trei chestiuni. În primul rând, este vorba de scuze pentru întârzieri sau scoateri din circuit ale unor unități arhivistice. Dar anunță, în al doilea rând, ceva care este alarmant în ultimul pasaj, și anume că abia acum se va constitui o evidență în fondurile arhivistice existente a informațiilor clasificate. Asta înseamnă că până acum această evidență nu a existat. Și mai înseamnă ceva: că până acum nu a existat un control public asupra informațiilor extrase din arhivă, de vreme ce această evidență nu a existat.
Pe mine comunicatul în sine mă face să mă gândesc la mai multe chestiuni. În primul rând că, așa cum e el construit, n-a instituit o decizie și nici nu anunță o decizie, ci e o formă de continuitate a unei practici, care nu datează, cum spun semnatarii petiției publice, din 2002, cu acel HG 585 problematic. De fapt, ar trebui să spunem lucrurilor pe nume și transparent.
Mai multe instituții ale statului, nu doar Direcția Generală de Informații și Protecție Internă (DGPI) a Ministerului Afacerilor Interne, ci și serviciul de contrainformații al Armatei, operează înainte de ‘90, și vizibil sau problematic, după ‘90, o formă de cenzură.
Adică extragerea din fondurile arhivistice a unor dosare, a unor file, nedarea spre studiu a unor fonduri după prelucrarea arhivistică și așa mai departe. Prin urmare, practica e veche”.
