Unitățile de cazare la Colibița și sălile de nunți ridicate oriunde în județul acesta par să fie rețetele de făcut bani pe care se bazează deja un număr însemnat de oameni de afaceri. Această rețetă pare să fie respectată atât de primarul comunei Prundu Bârgăului Doru Crișan, cât și de către nașul său. Ioan Cristian Hoalbă se pregătește să deschidă o sală de nunți pe Valea Bârgăului.
Ioan Cristian Hoalbă, nașul primarului comunei Prundu Bârgăului Doru Crișan, are planuri mari. În doar doi ani, Ioan Cristian Hoalbă a început munca la două investiții majore.
Este vorba despre o pensiune la Colibița, pentru care a cerut autorizațiile necesare încă de anul trecut. Aceasta ar urma să aibă demisol, parter, etaj și mansardă.
Anul acesta, nașul primarului continută și pune pe picioare o pensiune cu o sală de nunți. Este vorba despre o clădire deja existentă, situată în Mijlocenii Bârgăului, pe care cel care a ridicat-o a vândut-o înainte să își termine investiția.
Potrivit documentației depuse la Agenția pentru Protecția Mediului, amplasamentul are o suprafață totală de 7.673 de metri pătrați și este în intravilanul localității Mijlocenii Bârgăului, deci nu chiar pe tărâmul finului, pentru a nu-i face concurență.
„Proiectul prevede amenajarea a 85 de locuri de parcare, în scopul asigurării locurilor de parcare aferente obiectivului existent – proprietatea titularului, construcție în regim de înălțime demisol – parter – două etaje și mansardă, cu dstinația de pensiune și pentru un proiect propus: sală de evenimente, în faza de obținere a avizelor necesare pentru autorizația de construire”, se arată în documentele depuse la Agenția pentru Protecția Mediului.
Casa are deschidere la DN17, astfel că parcarea va fi chiar lângă drumul național. Aceasta va avea pavaj din beton și va beneficia de o protecție fonică din tuia. Autoritățile locale și-au dat okey-ul pentru acest proiect încă din luna iulie a acestui an.
Hocus-pocus cu clădirea prin declarația de avere
Clădirea pe care nașul Hoalbă se pregătește să o transforme într-o pensiune cu sală de nunți pare să fie o casă care a dispărut ca prin minune din declarația de avere a primarului Doru Crișan.
Citește mai multe detalii despre acest subiect în ediția tipărită a Gazetei de Bistrița.