Fostul premier Adrian Năstase propune în mod ironic, într-o postare publicată marţi seara pe blogul personal, unirea Parchetului General cu DNA şi numirea la conducerea noii instituţii a fostului ministru al Justiţiei, Monica Macovei. "Propun, totuşi, pentru acest moment de grea cumpănă, o soluţie foarte simplă: unirea Parchetului General cu DNA într-o singură structură şi numirea la conducerea sa a Monicăi Macovei. Argumentele vor fi, sper, convingătoare: Monica Macovei a fost procuror şi în timpul lui Ceauşescu, în domenii importante ale economiei – agricultura şi transporturile; a fost procuror şi după Revoluţie şi chiar dacă a fost 'demisionată' din motive de lipsă de 'celeritate', cunoaşte mecanismele din interior; este mentorul lui Mark Gitenstein şi în perspectiva preluării de către acesta a conducerii Fondului Proprietatea, construit în perioada în care ea a fost ministru al justiţiei (oferind această posibilitate legală că acţionariatul majoritar să nu mai fie românesc), va putea să asigure prin intermediul expertului anti-corupţie, Laura Ştefan, o legătură strânsă cu cel care a făcut o scurtă pauză diplomatică, la Bucureşti, în cariera sa de lobbist şi care, acum, va reveni în domeniul afacerilor", a spus Năstase pe blog.

sursa: Agerpres

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.