Preşedintele CN al PSD, Adrian Năstase, a declarat că nu crede că va exista cineva în PSD care să spijine o eventuală candidatură a Laviniei Şandru la europarlamentare pe lista partidului în varianta "transferului temporar" de la PIN la PSD.
Năstase a precizat, totodată, că Lavinia Şandru ar trebui să intre mai întâi în PSD, să fie asimilată unei structuri de partid, urmând ca ulterior să se poată discuta despre eventuala sa candidatură la europarlamentare pe lista PSD.
Întrebat dacă, în calitate de preşedinte al CN al PSD, doreşte ca Lavinia Şandru să figureze pe lista de candidaturi pentru europarlamentare a PSD, Năstase a precizat: "Eu cred că mai întâi ar trebui să intre în partid, să fie asimilată unei structuri de partid şi după aceea se poate discuta un astfel de subiect. Dar aşa cum a apărut această candidatură posibilă – ca fiind un transfer temporar – urmând ca după alegeri să plece înapoi la PIN, eu cred că nu va fi nimeni din partid care să sprijine o astfel de variantă".
Năstase a precizat, totodată, că pe lista cu candidaturi pe care a văzut-o luni în cadrul BPN nu figura şi Lavinia Şandru.
"Există o listă cu candidaturi, decizia se va lua la Comitetul Executiv de joi. Nu cred că se va discuta la BPN despre ordinea pe listă, în orice caz pe lista pe care am văzut-o eu nu figurează Lavinia Şandru", a spus Năstase.
Mihaela Mocanu