Primarul Alexandru Năşcan şi-a anunţat intenţia de-a candida pentru cel de-al cincilea mandat la conducerea Rodnei. În cei 15 ani de când este primar, Năşcan a atras în comuna situată în Parcul Naţional Munţii Rodnei, investiţii care se ridică la peste 85 de milioane de lei.

„Aștept să văd cum își clarifică situația copreședinții noștrii PNL, să văd ce hotărăsc. Eu pentru anul 2016 m-am hotărât și m-am gândit, la sănătatea pe care o am acuma, la experiența pe care o am și să vad ce vor rodnenii, pentru că o să am un mic sondaj, o întâlnire cu ei și mă voi înscrie și pentru anul 2016 pentru funcția de primar cu aceleași gânduri bune pe care le-am avut în cele patru mandate. Uitându-mă în spate, e o clipă, dar în același timp o veșnicie, pentru că după Nășcan, rămân destul de multe lucruri chiar dacă nu o să mai fiu primar și sunt mândru că am reușit să le fac. Nu singur, cu oamenii din comună, cu consiliile locale, cu oamenii din comună, cu cei care m-au înțeles, care au fost la decizii și la butoane, și cărora le mulțumesc din inimă.Pentru 2016 mă duc cu aceleași gânduri, și aceeiași sinceritate deschisă. Am anumite cerințe care trebuie să fie în concordanță cu ce vor oamenii din Rodna altfel nu avem ce căuta în fața lor. Eu cunosc foarte bineRodna, doar unii cred că nu o cunosc,știu foarte bine ce le trebuie la oameni, dar până când nici eu nu știu, dar eu de candidat voi candida, am destule oportunități, să mă pot să candidez de primar”, a precizat primarul Rodna, Alexandru Năşcan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.