Bărbatul, care a căzut săptămâna trecută în bazinul cu borhot fierbite la un cazan de ţuică din Năsăud, suferind arsuri foarte grave, a decedat, marţi dimineață, pe patul Spitalului Clinic de Chirurgie Plastică Reparatorie și Arsuri din București.

 

Accidentul s-a produs pe fondul neatenţiei bărbatului care, în timp ce încerca să ia o sticlă goală aflată în bazinul cu borhot fierbinte, a căzut în interior. Acesta s-a ales cu arsuri  pe mâini, picioare și torace, şi a fost transportată la spitalul orășenesc ”Dr. George Trifon” din Năsăud de echipajul de prim ajutor ajuns la faţa locului. Ulterior, bărbatul de 56 de ani a fost transportat cu un elicopter SMURD la Spitalul Clinic de Chirurgie Plastică Reparatorie și Arsuri din București. Însă din cauza rănilor foarte grave, năsăudeanul a pierdut lupta cu viaţa în această dimineaţă.

Potrivit Mesagerul, bărbatul era necăsătorit și locuia în aceeași curte cu mama sa, bolnavă, la Valea Podului, la ieșirea din Năsăud înspre Salva. Acesta era sudor de meserie, însă nu avea un loc de muncă stabil, astfel că a fost chemat de multe ori să dea o mână de ajutor la cazanele de țuică din apropiere.

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.