O năsăudeancă s-a ales cu dosar penal, după ce a fost prinsă de polițiști beată criță la volan, pe DN 17D în localitatea Feldru.

În urma activităților de monitorizare a traficului rutier desfășurate, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au depistat și oprit sâmbătă în trafic, un autoturism care circula pe Drumul Național 17D, prin localitatea Feldru.

La volan a fost identificată o femeie de 37 de ani, din Năsăud, iar în urma  testării cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Femeia a fost condusă la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea determinării alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, infracțiune prevăzută la 336 din Codul Penal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.