NAGY ATTILA: ,,Noi, secuii și ungurii, ar trebui să începem prin a cere iertare pentru crimele noastre față de români!”

Nagy Attila: Cred că maghiarimea ar trebui să adopte, în locul izolării cauzate de frustrările istorice, calea dublei identităţi, calea biculturalității! Despre aceasta nu se vorbeşte, deși reprezintă o formă de păstrare a identităţii în relaţie de armonie cu majoritatea! Ceea ce ar însemna asumarea istoriei, chiar dacă, eventual, aceasta a fost nefavorabilă ungurimii şi secuilor!

Uneori omul, ca să fie salvat, trebuie să-şi amputeze anumite părţi ale corpului! Câteodată aşa este şi în istorie! După părerea mea, o Ungarie mare în exces ar fi pus în pericol chiar existenţa maghiarimii! Nimeni nu se gândeşte ce s-ar fi întâmplat în cazul supravieţuirii Austro-Ungariei! Oare nu cumva a existat pericolul ca ungurimea să se fi dizolvat în alte neamuri, care erau majoritare în cea mai mare parte a Austro-Ungariei!? Trebuie să fim realişti: Ungaria aşa-numită mare, mult prea idealizată, în mod nerealist, de către naţionaliştii maghiari, nu mai era demult viabilă în sine! Dacă am judeca aşa, am înţelege că Trianonul a venit ca un sfârşit normal, natural, al Imperiului Austro-Ungar şi că durerea şi frustrarea care i-au urmat au fost nefondate!

Merită reţinută, în legătură cu frustrarea istorică a maghiarimii, afirmaţia lui Eugen Drewermann, teolog romano-catolic şi psiholog jungian, care zicea că, dacă cineva devine frustrat, în urma unui eveniment oarecare, înseamnă că era şi înainte! O identitate problematică, precum cea a maghiarimii, nu se vindecă prin imagini neverosimile, cum e imaginea Ungariei Mari, şi prin dureri/frustrări legate de această imagine, de dispariţia ei, imagine care niciodată nu s-ar mai putea reface! O frustrare nu se vindecă niciodată prin confruntare duşmănoasă cu mediul, cum cred naţionaliştii maghiari! Şi nu reprezintă o apărare a identităţii, a cărei problemă este boala în sine! Această confruntare nu poate genera decât tensiuni! Din păcate aşa se întâmplă în judeţul Covasna, prin primarul oraşului Sfântu Gheorghe, Antal Árpád András, pentru care Ziua Naţională a României reprezintă în fiecare an prilejul de a provoca tensiuni interetnice!

Cred că de alt comportament avem nevoie noi, secuii şi ungurii, în România, faţă de istorie, faţă de prezent, comportament care ar putea decide viitorul nostru comun în bună înţelegere! Chiar un sociolog secui, Magyari Nándor László, profesor la Universitatea Babeş-Bolyai, scria, că „în loc să plângem pentru Triannon şi pentru ceea ce i-a urmat, ar trebui să ne confruntăm cu ceea ce au simţit românii înainte de Trianon, adăugând la asta şi suferinţele românilor în timpul ocupației horthyste în Nordul Ardealului”! Problema maghiarimii, sursa frustrărilor ei, este neputinţă integrării, în conştiinţa naţională, a părţii întunecate a neamului maghiar! Avea dreptate scriitorul evreu Kertész Imre, care zicea că „maghiarimea este frustrată din cauza că n-a conştientizat niciodată atrocităţile sale comise în istorie faţă de alte neamuri, adică n-a avut curajul de a se confrunta cu propria istorie”! Lipsa curajului duce totdeauna la frustrare şi la idealizarea iluzorie a eroismului neamului!

Cred că, după ’89, noi, secuii şi ungurii, trebuia să începem o altă era, în România: cea a loialităţii faţă de Statul Român, pe care încă n-am acceptat-o după Trianon. Ar trebui să începem prin a recunoaşte public şi a cere iertare pentru crimelor noastre faţă de români! Cred că un astfel de gest ar fi însemnat o împăcare istorică între două neamuri şi ar însemna începutul integrării noastre, adevărate, în România. O integrare adevărată, fără izolationisme şi separatisme, pe care încă n-am făcut-o!

Guvernul maghiar anterior guvernului Orban a făcut un gest frumos faţă de România, când a acceptat ca ziua de 1 Decembrie să fie sărbătorită, la Budapesta, într-un teatru renumit. Guvernul Orban însă, ajuns la putere, a interzis acest lucru! Şi nu numai atât, el a declanşat și o retorică intensă antiromânească, revizionistă! Să nu uităm însă că Orban este aliatul lui Putin, deci nu trebuie ca noi, secuii şi ungurii, să cădem în capcana revizionismelor. Trebuie să fim loiali Statului Român, căci revizionismul serveşte unei cauze străine, nu cauzei noastre comune! Nu vom câştigă nimic prin revizionism, istoria ne-a arătat-o! Ocupaţia, administraţia horthysta, i-a discriminat pe secui, chiar în secuime! Ungurii sunt cei care ne-au furat identitatea noastră secuiască, asimilând-o cultural în maghiarime, în timp ce, în cea mai mare parte a istoriei noastre, ne-au asuprit! Vitorul nostru, dacă va fi, va fi comun. Dacă nu – nu va fi! – Nagy Attila