Muzeul „Cuibul Visurilor” din Maieru supravietuieste datorita banilor de la Consiliul Local

Primăria din Maieru a alocat 50 de mii de lei pentru reabilitarea clădirii care adăposteşte din anul 1958 manuscrise rare, cărţi inedite şi obiecte personale ce au aparţinut lui Liviu Rebreanu. Cei 90 de mii de lei alocaţi de Consiliul Judeţean sunt pe drum, fiind blocaţi de lâncezeala din administraţia publică locală.

Nu este uşor deloc să faci o descriere sumară a ceea ce înseamnă muzeul „Cuibul Visurilor” din Maieru. Totul a început în 1958, de la o expoziţie a unor elevi despre viaţa şi activitatea lui Liviu Rebreanu. Din acel moment, profesorul Sever Ursa a început să strângă, document după document, obiecte personale ale scriitorului, cărţi şi traduceri la fel de rare. Toate i-au fost aduse de sătenii din Poiana Cătunenilor, locuri unde Rebreanu se întorcea când venea la Bistriţa, localnici din Maieru, dar şi de foşti elevi care au achiţionat documente inedite şi le-au trimis lui Sever Ursa.
Muzeul „Rebreanu” din Maieru a fost chibzuit de profesorul Ursa, astfel încât vizitatorul să parcurgă un drum initiaţic. Primele odăi, de la parter, îl introduc în lumea satului de pe valea Someşului. Ele înfăţişează tradiţiile, vechile unelte ale măierenilor, apoi, trecand din cameră în cameră, pătrunzi din ce în ce mai adânc în universul rebrenian, culminând sus, la etaj, chiar în fata nepreţuitei măsuţe de lucru a scriitorului.
„Toate sunt vechi aici. Vechi şi de bun simţ. Cum ne-am apucat de treabă, să mai aranjăm pe aici: zugrăvim, aerisim, reparăm acoperişul care este cel mai afectat de trecerea timpului. Domnul primar este cel care ne ajută, cine altcineva, mai ales în actuala criză financiară. Acoperişul este marea urgenţă, el trebuie rezolvat că o să ajungem să vedem că plouă înăuntru”, explică Sever Ursa.

Primarul scoate banii

Primarul comunei Maieru, Vasile Borş spune că alocarea de resurse de la bugetul local a fost singura soluţie pentru salvarea imobilului vechi de peste 50 de ani: „Ce să fi făcut? Să aştept bani de la Consiliul Judeţean sau Compexul Muzeal? Nici într-un caz. Dacă stau în toată birocraţia lor, mă trezesc cu apă în muzeu. Nu-mi pot permite aşa ceva, e vorba de istoria comunei, de Liviu Rebreanu, de profesorul Sever Ursa. Cumva trebuia să-l ajutăm şi pe el, aşa că am cerut consilierilor locali să aprobe alocarea de 50 de mii de lei pentru unele lucrări de reabiltare”, spune Vasile Borş.

Banii sunt pe drum

Cel puţin asta susţine directorul Complexului Muzeal Bistriţa-Năsăud, Silvius Chiş. El ne-a precizat că numai puţin de 90 de mii de lei au fost alocaţi de la Consiliul Judeţean către Muzeul sătesc din Maieru, iar asta pentru reparaţii: „Ştiţi cum e! Noi, la muzeu, nu avem un om specializat pe achiziţii publice, aşa că toate licitaţiile se vor derula prin Consiliul Judeţean, care are dreptul să se ocupe de achiziţii publice”, spune Silvius Chiş. El a mai adăugat că se poate spera că într-un viitor apropiat lucrurile să se rezolve, iar muzeul de la Maieru să nu aibă de suferit. Mai precizăm doar că banii pentru reabilitarea imobilului au fost alocaţi de la Consiliul Judeţean la începutul acestui an, de atunci, trecând deja 6 luni de zile.

Cine este Sever Ursa???

Secretul performanţelor profesorului Sever Ursa îl putem descoperi în sintagma lui J. Galsworthy „Prima condiţie a victoriei este sacrificiul”. Profesorul Ursa însă mărturiseşte că nu se simte sacrificat, ci un învingător optimist. „Mă bucur că rămânerea mea la Maieru nu a fost şi nu este o stare pe loc, ci o stare de spirit, o onoare. Socot că am avut şansa să lucrez într-o comună şi o şcoală cu o luminoasă vedere la lume, între oameni curajoşi şi păstrători de credinţă şi datini, cu vocaţia hărniciei şi cruţării spiritualităţii strămoşeşti”, spune Sever Ursa. „În 1956 am pus la punct şi am înfiinţat Muzeul lui Rebreanu din Prislop. După doi ani de zile, am ajuns la Maieru ca dascăl de limba şi literatura română”, spune profesorul Ursa.
Înrudit cu Liviu Rebreanu
Vrea sau nu, Sever Ursa vorbeşte tot timpul de Liviu Rebreanu. Este normal: îi păzeşte secretele de 50 de ani, iar familia sa se înrudeşte cu cea a marelui romancier. „Familia mea se înrudeşte cu cea a domnişorului Liviu Rebreanu, ca să zic aşa. Şi tatăl, dar mai ales bunicul meu, au fost nişte apropiaţi ai părinţilor lui Liviu Rebreanu. Scriitorului îi plăceau relaţiile sincere, anonime, cu oameni de încredere. Bunicul, care a trăit 96 de ani, îmi povestea cu lux de amănunte, cum tânărul Rebreanu, înalt şi frumos, vorbea cu oamenii în sat, îi asculta cu mare atenţie. De tânăr s-a dovedit a fi un mare scriitor”, îşi aminteşte profesorul Ursa. Despre el nu prea îi place să vorbească, dar am aflat că timp de 45 de ani a funcţionat la Maieru ca profesor şi muzeograf, proiectând şi în comuna adoptivă un muzeu, pornind de la o expoziţie memorială în holul şcolii. Muzeul s-a dezvoltat mereu, până la stadiul actual, şi a devenit o veritabilă instituţie de cultură rurală, cum este apreciat de specialişti şi alţi vizitatori.
Perioada cea mai grea din viaţă
Sunt lucruri despre care profesorul îşi aminteşte fără prea mare plăcere, el şi familia sa fiind de două ori refugiaţi în cursul celui de-al Doilea Război Mondial. „Odată, am fugit din pricina hortiştilor în Moldova după Diktatul de la Viena, după care, în 1944, ne-am refugiat din faţa frontului tocmai la Ineu, în judeţul Arad. A fost cea mai grea perioadă din viaţa mea. Tatăl meu a fost rănit pe frontul de est, iar mama era grav bolnavă”, povesteşte profesorul Ursa.
Revista „Cuibul Visurilor”
 Revista „Cuibul Visurilor” este una dintre cele mai mari realizări ale profesorului Sever Ursa. Revista a fost înfiinţată în 1996, luna mai, aflându-se în al 14-lea an de apariţie. Are foarte mulţi cititori, iar colaboratorii acesteia sunt profesori universitari, scriitori, intelectuali din toate colţurile ţării. Cum este posibil acest lucru. „E simplu. Pentru că aproape toţi aceşti oameni au fost elevii mei”, mai spune Ursa.
Ţăranul din Maieru
Pentru Sever Ursa, ţăranul interbelic din Maieru este centrul Universului, omul naturii, omul pământului său: „Ţăranul a fost şi va rămâne omul naturii sale, omul pământului său. Stau deseori de vorbă cu ţăranii din Maieru. „Cum îţi explici dumneata, bade Ioane”, îl intreb pe eternul erou al lui Rebreanu, „schimbarea asta de astăzi?”, şi Ion îmi răspunde: „Apoi, domn profesor, toate se-nvârt, ca-ntr-o roată a vieţii. S-ar putea ca odată şi-odată, să vie vremea când oamenii să poftească şi să dorească a trăi cum au trăit strămoşii noştri. Să-mbrace hainele de in şi de cânepă, în care au fost îmbrăcaţi ei. Să-şi bucure sufletul cu cântecele pe care le-au învăţat de la ei. Astăzi, Doamne fereşte, domn profesor, e-o năuceală de nu se mai poate înţelege nimic. Exista o durere vizibilă pe faţa lui Ion când spune asta”, povesteşte profesorul Ursa.
Oamenii să spună adevărul
Lui Sever îi place ca oamenii să spună adevărul. „Cred în limpezimea gândirii ţăranului de pe Valea Someşului, în marea înţelepciune populară. Dar, cel mai mult şi mai mult îmi place Liviu Rebreanu, tot ce este legat de cel mai mare romancier român: cărţile, lectura ca o piatră filozofală”, spune Sever. Acesta adaugă că e fericit atunci când oamenii sunt buni cu ceilalţi, când nu mint nici măcar frumos, explică Ursa. Aşa cum e de aşteptat, profesorului nu-i place reversul adevărului şi lipsa de patriotism. „Nimic nu e mai urât, mai lipsit de nobleţe, decât omul care îşi vorbeşte de rău părinţii, satul, oamenii care l-au ajutat şi l-au iubit. În zilele noastre, şi satul are motive de neurastenizare, motive de stres aproape ca şi oraşul. Schimbarea actuală de optică a ţăranului român care, secole la rând, a respins schimbările mă intrigă, dar nu mă dezarmează”, mărturiseşte Ursa.
Alin Cordoş