Revoluționarul Lorin Fortuna a încetat din viață, la vârsta de 68 de ani, la câteva zile după o operație de ulcer duodenal perforat, în Spitalul Județean Timișoara, informează tion.ro.
Lorin Fortuna a fost unul din liderii revoluționari din Timișoara, fondatorul și președintele Frontului Democratic Român, prima mișcare anti-comunistă organizată ce a luat naștere pe data de 21 decembrie, cu o zi înainte de fuga lui Nicolae Ceaușescu din București. A fost președintele Consiliului Județean Timiș al Frontului Salvarii Nationale, între 23 decembrie 1989 și 12 ianuarie 1990. A fost de asemenea președinte al asociației de revoluționari „Victoria” din Timișoara. După Revoluție, Lorin Fortuna a ocupat pentru câteva luni funcția de președinte al Consiliului Județean Timiș. Din decembrie 2014, lui Lorin Fortuna i s-a acordat titlul de cetățean de onoare al orașului Timișoara.
Fost conferențiar universitar la Universitatea Politehnică Timișoara, Lorin Fortuna a inventat robotul telefonic, care putea fi apelat la numărul 958 și care dădea ora exactă.