După aproape 4 ani de procese, instanța Tribunalului Maramureș a pronunțat sentința pe fond în dosarul supranumit de noi IPJ GATE, în care au fost inculpate 7 persoane, în frunte cu foștii șefi din poliția județeană bistrițeană: Ioan Ovidiu Mureșan – fost inspector șef al IPJ Bistrița-Năsăud, Roberto Hasnăș – fost șef al Poliției Rutiere Bistrița-Năsăud și Leon Cloșcă – fostul comandant al Poliției orașului Năsăud. Cei trei au primit pedepse cu suspendare, în timp ce ceilalți 4 au fost achitați. Sentința nu este definitivă și poate fi atacată în apel.
Ioan Ovidiu Mureșan, Roberto Hasnăș, Leon Cloșcă, dar și Paul Marian Cârcu – specialist la RAR, Mircea Manciu – agent șef principal de poliție în cadrul Poliția orașului Năsăud, Viorel Sângeorzan (ginerele omului de afaceri Pavel Sângeorzan) și Dumitru Bîgiu au fost trimiși în judecată pe 16 februarie 2015, la circa 3 luni și jumătate de la izbucnirea scandalului, respectiv pe 24 noiembrie 2014, când au fost reținuți, a doua zi ei fiind arestați preventiv .
Când dosarul a fost trimis în judecată, la Tribunalul Maramureș, Mureșan, Hasnăș și Cloșcă se aflau încă în arest preventiv, unde mai avea să stea câteva luni, ultimul pus în libertate fiind fostul șef al IPJ Bistrița-Năsăud, în luna iunie.
Listă lungă de acuzații. Instanța a tăiat mult
Acuzațiile aduse de procurorii DNA au fost multe, rechizitoriul întinzându-se pe 90 de pagini cu 64 de puncte.
Astfel, Ioan Ovidiu Mureșan a fost acuzat de abuz în serviciu, în formă continuată (11 acte materiale), instigare la abuz în serviciu, instigare la fals material în înscrisuri oficiale, instigare la uz de fals, în forma participației improprii. La final de proces au mai rămas în picioare 5 acte material de abuz în serviciu, picând de asemenea și celelalte două acuzații.
Roberto Hasnăș a fost acuzat de abuz în serviciu, în formă continuată (40 acte materiale) și instigare la abuz în serviciu. La final de proces, fostul șef al Poliției Rutiere a rămas cu 30 de acte material de abuz în serviciu, în timp ce instigarea a căzut.
Leon Cloșcă a fost acuzat de procurori de abuz în serviciu, în formă continuată (18 acte materiale) și efectuarea de operațiuni comerciale, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția îndeplinită, în scopul obținerii pentru sine de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în formă continuată. La final, fostul șef al Poliției Năsăud a rămas cu 14 acte materiale de abuz în serviciu, în timp ce efectuarea de comerț a căzut.
Paul Cârcu, specialistul din RAR și polițistul năsăudean Mircea Manciu au fost acuzați de procurori, de abuz în serviciu. De asemenea, Viorel Sângeorzan a fost acuzat de instigare la abuz în serviciu, fals în înscrisuri sub semnătură, instigare la fals în declarații, instigare la fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals, în timp ce Dumitru Bîgiu a fost trimis în judecată pentru mărturie mincinoasă în formă continuată. Aceștia patru au fost achitați de instanța maramureșeană, în baza articolului de Cod penal care spune că “fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege”.
Toți trei au rămas doar abuzul în serviciu
Nu la fel au stat lucrurile în ce îi privește pe Mureșan, Hasnăș și Cloșcă, chiar dacă o parte bună din acuzațiile aduse nu au stat în picioare. Practic singura acuzație rămasă a fost cea de abuz în serviciu, evident cu mai multe acte materiale, oricum numărul fiind mult mai mic față de cel cu care procurorii au venit în fața instanței.
Astfel, Ioan Ovidiu Mureșan a fost condamnat pentru abuza în serviciu (5 acte materiale) la 2 ani şi 8 luni închisoare, pe un termen de supraveghere de 4 ani.
Concret, lui Mureșan i s-a imputat intervenția făcută pe lângă un polițist din Sângeorz Băi, în favoarea tatălui lui Traian Larionesi, când acesta a fost la un pas să rămână fără permis din cauza unui accident de circulație, motiv pentru care a fost trimis special acolo Roberto Hasnăș. O altă implicare a lui Mureșan a fost în favoarea lui Gheorghe Buga, om de afaceri și fost consilier local PSD în Teaca, și el implicat într-un accident de circulație, însă unul grav, soldat cu decesul soției sale. În același eveniment rutier a fost implicat și un alt bărbat, Marius Rotar, pe care Mureșan a încercat să îl scoată unic vinovat. Și aici Roberto Hasnăș a fost implicat.
Un alt act material de abuz în serviciu, reținut de instanță în sarcina fostului șef al IPJ BN, a fost implicarea acestui în ancheta derulată de un subaltern, cu privire la un chirurg din Bistrița. Mureșan i-a ordonat subalternului să închidă dosarul pe motiv că fapta nu există.
La aplicarea sentinței a cântărit și intervenția pe lângă Mureșan făcută de primarul Năsăudului, Mircea Romocea. Edilul năsăudean i-a solicitat inspectului șef să intervină într-un dosar în care el și mai mulți angajați ai Primăriei Năsăud erau anchetați pentru o serie de ilegalități reclamate de președintele de onoare al Uniunii Comunelor Grănicerești Năsăudene, Teodor Tanco. În contrapartidă, Mureșan i-ar fi solicitat lui Romocea să își folosească influența politică pentru a-l înlătura pe inspectorul șef adjunct Ciprian Buta și înlocuirea acestuia cu Leon Cloșcă. În plus, Mureșan i-a solicitat lui Romocea să își folosească influența politică și împotriva chestului Marius Linul, pe atunci subsecretar de stat în MAI, dar și împotriva vechiului său rival Ioan Sidor Bodescu, căruia i-a luat locul la șefia IPJ BN. Între timp, Bodescu ajunsese șeful Serviciului de Informații și Protecție Internă (SIPI).
Un alt act material de abuz în serviciu reținut în de instanță în sarcina lui Mureșan este implicarea acestuia în mușamalizarea accidentului provocat de șeful de post de la Dumitra la acea vreme, Leon Fetti, care, băut fiind, ar fi lovit o fetiță cu mașina personală. Acest act material a fost reținut și în sarcina lui Leon Cloșcă.
Roberto Hasnăș a fost condamnat la de 3 ani închisoare cu suspendare, pe un termen de supraveghere de 4 ani. Acestuia, instanța i-a reținut în sarcină 30 de acte materiale de abuz în serviciu, două dintre ele fiind amintite mai sus. Întrucât sunt mult prea multe pentru spațiul avut la dispoziție, amintim doar câteva dintre cele rămase. Unul dintre acestea este legat de intervenția omului de afaceri Pavel Sângeorzan, care i-a solicitat să intervină pe lângă subordonații aflați în trafic ce voiau să îi taxeze o amică pentru depășire pe linie continuă, Hasnăș cerându-le să închidă ochii.
Șeful Poliției Rutiere a mai intervenit și pentru Viorel Sângeorzan (inculpat în dosar), cu care era prieten bun. Concret, Hasnăș a cerut polițistului aflat în trafic să nu îl sancționeze pe Sângeorzan deși acesta, oprit pentru control, nu a putut să prezinte permisul și cartea de identitate.
De asemenea, Hasnăș s-a implicat și în mutarea, în scripte, a unui accident rutier produs pe un drum public dintre Buduș și Șieu, pe un podeț aflat în afara drumului public.
Fostul șef al Poliției Năsăud, Leon Cloșcă a fost condamnat la 3 închisoare, pe un termen de supraveghere de 4 ani. Unul dintre actele materiale reținute în sarcină arată că ar fi vrut să ascundă producerea unui accident rutier produs la Poiana Ilvei și care s-a soldat cu rănirea unei persoane. În acest punct, în rechizitoriul întocmit de procurori apar convorbiri pe care Cloșcă le-ar fi purtat cu un subordonat, dar și cu Hasnăș. În fișa de eveniment, potrivit procurorilor, s-ar fi consemnat doar despre conducere sub influența alcoolului, fără însă a fi menționat și faptul că o persoană a fost rănită.
De-a lungul procesului, cei trei inculpați au încercat să demonstreze implicarea nelegală în dosar a ofițerilor de la Protecție Internă aflați pe atunci sub comanda lui Ioan Sidor Bodescu, rivalul lui Mureșan. Instanța însă nu a dat curs solicitărilor. La final de proces în sentință de menționează că respinge solicitarea de constatare a nulităţii absolute a interceptărilor convorbirilor telefonice autorizate şi a proceselor-verbale de redare a acestora.
(Va urma)
”GRELE PEDEPSE ” cat la unul care fura doua gaini ,cu diferenta ca ala ia cu EXECUTARE !!!!!!!!