Motivarea CA Cluj în dosarul terenurilor din Stațiunea Pomicolă! Oamenilor le-a fost încălcat dreptul de proprietate

A fost motivată sentința Curții de Apel Cluj în dosarul în care Comisia Municipală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate a Primăriei Bistrița a dat în judecată Guvernul României pentru terenurile din Stațiunea Pomicolă revendicate de moștenitorii foștilor proprietari, care aveau încă din 2010 o sentință definitivă și irevocabilă a instanței că sunt îndreptățiți să intre în posesia antecesorilor lor. Concret, instanța clujeană a ajuns la concluzia că terenurile oamenilor le-au fost confiscate încă o dată de stat prin trecerea acestora în domeniul public al statului din domeniul privat al statului. Adică a avut loc o nouă naționalizare, dacă ar fi să facem o comparație cu vremurile de dinainte de ’89.

De 10 ani, reprezentanții statului român au jucat ping-pong cu nervii oamenilor, dreptul de proprietate fiind în cazul acesta unul abstract, doar pe hârtie. Dar războiul nu s-a terminat. Curtea de Apel Cluj a dat dreptate oamenilor, pentru a câta oară, și arată că ei sunt proprietarii de drept ai terenurilor din perimetrul Stațiunii de Cercetare Dezvoltare pentru Pomicultură Bistrița.

Decizia CCR, piatra de căpătâi

Curtea de Apel Cluj a ținut cont în principal de decizia Curții Constituționale care precizează, pe scurt, că acolo unde suprafețele revendicate de cetățeni (dovedite cu acte, evident) se suprapun cu cele ale stațiunii pomicole, acestea trebuie retrocedate.

“Curtea a reţinut că, în măsura în care suprafeţele de teren, pentru care a fost reconstituit dreptul de proprietate privată prin Hotărârea nr. 825 din 9 noiembrie 2007 a Comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Bistriţa-Năsăud, confirmată prin Decizia civilă nr. 153/R/2010, irevocabilă, pronunţată de Tribunalul BistriţaNăsăud – Secţia civilă, în Dosarul nr. 3.980/190/2009, hotărâre judecătorească ce beneficiază de autoritatea de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată, coincid ca întindere şi amplasament cu suprafeţe de teren prevăzute în anexa nr. 3.30 la Legea nr. 45/2009, aflate în domeniul public al statului, eventualele menţiuni din anexa nr. 3.30 din Legea nr. 45/2009 referitoare la caracterul de bun din domeniul public al statului în privinţa unor suprafeţe din totalul de 116 ha, ulterioare în timp hotărârii prin care a fost reconstituit dreptul de proprietate privată, încalcă prevederile art. 44 din Constituţie privitoare la ocrotirea şi garantarea dreptului de proprietate privată şi art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Într-o asemenea ipoteză, Curtea a constatat că prevederile legale criticate sunt contrare dreptului persoanelor fizice care au în proprietate bunurile imobile, întrucât acestea trec, potrivit legii, în proprietatea publică a statului. De altfel, art. 31 alin. 2 din Legea nr. 45/2009 stabileşte că «Suprafeţele de teren cu destinaţie agricolă prevăzute în anexele la prezenta lege sunt bunuri aparţinând domeniului public al statului, indispensabile cercetării-dezvoltării şi multiplicării materialului biologic, cu excepţia terenurilor retrocedate potrivit legii, iar construcţiile deţinute de unităţile de cercetare-dezvoltare sunt bunuri aparţinând domeniului public sau privat al statului şi bunuri proprii, după caz, şi se dau în administrarea instituţiilor şi unităţilor de cercetare-dezvoltare de drept public care le deţin în prezent şi care au ca obiect de activitate cercetarea-dezvoltarea în agricultură, pe toată durata existenţei unităţilor, cu condiţia păstrării obiectului de activitate».

A considera, printr-o dispoziţie a legii, că un imobil pentru care instanţa judecătorească a confirmat reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea unor persoane fizice face obiectul dreptului de proprietate publică al statului, fără respectarea exigenţelor constituţionale privind exproprierea şi fără nicio distincţie în ceea ce priveşte titularul dreptului de proprietate asupra acestor bunuri, ar echivala cu recurgerea la un mod de transformare a proprietăţii persoanelor fizice în proprietate publică, ceea ce Constituţia nu permite.

Curtea Constituţională a reţinut, totodată, că, în conformitate cu regimul constituţional al dreptului de proprietate privată, «sunt interzise naţionalizarea sau orice alte măsuri de trecere silită în proprietate publică a unor bunuri pe baza apartenenţei sociale, etnice, religioase, politice sau de altă natură discriminatorie a titularilor». Trecerea silită în proprietatea statului a unor bunuri proprietate privată se poate realiza prin expropriere, în condiţiile prevăzute la art. 44 alin. (3) şi (5) din Constituţie, sau prin confiscare, în cazul bunurilor destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii, în condiţiile prevăzute la alin. (9) al aceluiaşi articol. Aceste dispoziţii constituţionale constituie garanţii ale dreptului de proprietate privată, care nu pot fi eludate”, a precizat instanța clujeană în motivare.

Guvernul și Ministerul Agriculturii au luat peste nas

Ținând cont statuările CCR, dar și de hotărârea definitivă irevocabilă din 2010 a instanței de judecată care are autoritate de lucru judecat în favoarea oamenilor, Curtea a înlăturat susținerile Guvernului României în sensul că sunt aplicabile exclusiv prevederile art. 10 alin. 2 din Legea nr. 1/2000 care stabilesc că în cazul unei insuficienţe a suprafeţelor de teren proprietate privată a statului, aceste pot fi suplimentate cu suprafeţe care se vor scoate din domeniul public al statului, în condiţiile legii, la propunerea prefectului, sau se vor acorda despăgubiri.

“În condiţiile în care Curtea Constituţională a constatat neconstituţionalitatea anexei nr. 3.30 a Legii nr. 45/2009 care cuprinde suprafeţe care se suprapun cu cele stabilite prin Hotărârea nr. 825 din 9 noiembrie 2007 a Comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Bistriţa-Năsăud, aceste apărări nu pot fi validate, decizia Curţii Constituţionale fiind obligatorie şi fiind necesar a produce efecte. Nici prevederile art. 22 ind. 3 teza a II a Legii nr. 290/2002 care stabilesc că terenurile aparţinând foştilor proprietari, indispensabile activităţii de cercetare, vor fi păstrate în administrarea institutelor de cercetare-dezvoltare,respectiv cele ale art. 9 din Legea nr. 1/2000 nu pot avea efect în condiţiile în care Curtea Constituţională a stabilit în dec. nr. 541/2016 că se încalcă dreptul de proprietate, garantat de art. 44 din Constituţie, iar «în acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, subliniază că garantarea dreptului de proprietate privată implică şi asigurarea premiselor exercitării sale efective, nu doar simpla recunoaştere iluzorie». Aşadar, exercitarea dreptului de proprietate trebuie să fie efectivă şi plenară, în privinţa tuturor atributelor sale (posesie, folosinţă şi dispoziţie).

În acelaşi sens, Curtea nu poate valida nici susţinerile intervenientului în interesul pârâtului, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, deoarece, în caz contrar, s-ar încălca caracterul obligatoriu al deciziei nr. 541/2016 a Curţii Constituţionale. Exceptările prevăzute în cuprinsul Legii nr. 45/2009 de la compensare, ca urmare a solicitării de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor, nu au aplicabilitate în speţă, deoarece anexa nr. 3.30 a Legii nr. 45/2009 a fost declarată neconstituţională, fiind anulată în măsura în care terenurile din cuprinsul acesteia se suprapun cu cele ale persoanelor vizate prin Hotărârea nr. 825 din 9 noiembrie 2007 a Comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Bistriţa-Năsăud. De aceea, nu sunt aplicabile nici exceptările prevăzute în art. 6 al. 6 din Legea nr. 165/2013. În ceea ce priveşte susţinerile intervenienţilor în interesul pârâtului, Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice Gheorghe Ionescu – Siseşti şi Staţiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Pomicultură Bistriţa, nici acestea nu pot determina o altă concluzie, faţă de dec. nr. 541/2016 a Curţii Constituţionale care a tranşat în mod neîndoielnic atât aspectele de drept ale speţei, cât şi cale obligatorie de urmat, şi anume că: «revine în exclusivitate autorităţilor publice vizate de prevederile de lege criticate, autorităţilor cu atribuţii în procesul de reconstituire a dreptului de proprietate privată asupra imobilelor în discuţie şi, în cazul unui eventual litigiu, instanţelor judecătoreşti, rolul de a clarifica cu exactitate situaţia amplasamentului suprafeţei de teren, menţionate în Hotărârea nr. 825 din 9 noiembrie 2007 a Comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Bistriţa-Năsăud, confirmată ca legală şi temeinică prin hotărâre judecătorească irevocabilă, astfel încât dreptul de proprietate privată să fie pe deplin respectat». Aşadar, susţinerile privind aplicabilitatea art. 10 din Legea nr. 1/2000, a art. 22 ind. 3 teza a IIa a Legii nr. 290/2002, a art. 31 din Legea nr. 45/2009 nu pot fi validate. De asemenea, în privinţa susţinerii potrivit căreia s-ar încălca art. I al. 6 din HG nr. 1832/2005 conform căruia Comisiile de fond funciar vor putea solicita teren pentru compensarea cu teren echivalent de la staţiunile şi institutele de cercetare doar dacă nu mai există teren disponibil administrat de alte instituţii şi autorităţi publice în judeţul respectiv sau în judeţele învecinate, trebuie observat faptul că prin dec. nr. 541/2016 a Curţii Constituţionale a fost înlăturată din ordinea juridică anexa nr. 3.30 a Legii nr. 45/2009 tocmai cu scopul de a se pune la dispoziţia persoanelor fizice, titulare ale dreptului de proprietate privată, terenurile din anexă care se suprapun cu cele din Hotărârea nr. 825 din 9 noiembrie 2007 a Comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Bistriţa-Năsăud”, arată Curtea în document.

Obiecțiunile la raportul de expertiză, respinse și ele

Totodată instanța face referire și la obiecțiunile aduse la raportul de expertiză judiciară efectuată în dosar, pe care le-a respins “deoarece prin acestea se susţine că «din cuprinsul raportului de expertiză rezultă că expertul s-a raportat numai la actele întocmite de comisiile de aplicare a legilor fondului funciar, şi nu la actele vechi de carte funciară care fac dovada vechiului amplasament al persoanelor îndreptăţite, deşi expertul a ataşat la raportul de expertiză cărţile funciar vechi, acesta totuşi nu s-a raportat la acestea»”

“Practic, prin obiecţiunile formulate la raportul de expertiză judiciară, s-a tins la o reapreciere a probelor şi la stabilirea unei alte stări de fapt decât cea avută în vedere la adoptarea Hotărârii nr. 825/2007 a Comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Bistriţa-Năsăud, aşadar la stabilirea unui alt amplasament în ceea ce priveşte dreptul de proprietate 33 asupra terenurilor al persoanelor pentru care reclamanta a validat reconstituirea dreptului de proprietate, pentru suprafaţa de 116 ha, înscrisă în anexa nr. 29 Bistriţa, cu 59 de poziţii. Or, în mod evident, un atare demers nu poate fi validat, având în vedere autoritatea de lucru judecat de care se bucură hotărârile judecătoreşti definitive şi irevocabile, în speţă sentinţa civilă nr. 7.275/2009 pronunţată de Judecătoria Bistriţa, în dosarul nr. 3.980/190/2009, irevocabilă, potrivit deciziei civile nr. 153/R/2010, pronunţate de către Tribunalul Bistriţa-Năsăud, secţia civilă”, a subliniat instanța clujeană.

Astfel, Curtea a avut în vedere la stabilirea limitelor în care se suprapun cele două categorii de terenuri mai sus menţionate, concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară, care face parte hotărârea pronunțată în dosar şi prin care s-au constatat următoarele:

“Prin raportul de expertiză tehnică judiciară, efectuat de către expertul judiciar Bria Ioan Aurel şi recepţionat de Oficiul de cadastru şi Publicitate Imobiliară prin procesul verbal de recepţie nr. 2871/2019 din 20.12.2019, s-a stabilit că suprafaţa totală a terenului agricol pe teritoriul mun. Bistriţa cuprins în anexa 3.30 a Legii nr. 45/2009 este de 96,0876 ha.

Suprafaţa totală a terenului agricol pe teritoriul mun. Bistriţa cuprins în anexa 8.11 a Legii nr. 45/2009 este de 78,2120 ha.

Suprafaţa totală a terenului agricol pe teritoriul mun. Bistriţa cuprins în anexa 29 a Hotărârii reclamantei nr. 825/2007 este de 115,9330 ha, teren livadă, mai mică cu 0,0670 ha faţă de suprafaţa de 116,0 ha trecută la totalul anexei 29 şi în textul Hotărârii reclamantei nr. 825/2007, la art. 12.

Suprafaţa totală a terenului agricol pe teritoriul mun. Bistriţa cuprins în anexa nr. 10 este de 115,9331 ha.

Suprafaţa totală a terenului agricol pe teritoriul mun. Bistriţa cuprinsă în procesul verbal de delimitare din 11.05.2017 este de 130,3895 ha.

Diferenţa dintre suprafaţa terenului agricol situat pe teritoriul mun. Bistriţa cuprins în anexa 8.11 la Legea nr. 45/2009, modificată conform Legii nr. 64/2016 de 78,2120 ha şi cea cuprinsă în procesul verbal de delimitare din 11.05.2017 propusă a fi predată de 115,9374 ha este de 37,7254 ha, mai mică cu 0,0626 ha decât suprafaţa de 37,788 ha, invocată în acţiunea introductivă.

Ţinând cont de propunerile de atribuire a suprafeţei de 37,7254 ha întocmite de reclamantă, expertul a identificat 16 imobile pentru care a întocmit planuri de amplasament şi delimitare a imobilelor şi tabele de mişcare parcelară nr. 1-8, cu date cadastrale şi cu date de carte funciară”.

Curtea a mai arătat că, identificarea cu date cadastrale a suprafeţelor conţinute în anexele prezentate a fost efectuată pe baza planurilor cadastrale întocmite pe baza măsurătorilor topografice efectuate, verificate şi însuşite de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Bistriţa Năsăud.

“Expertul a arătat că în urma verificărilor, a constatat corectitudinea identificărilor şi a suprafeţelor din anexele prezentate, învederând şi diferenţele de suprafeţe constatate”, a mai arătat instanța, precizând totodată că o serie de hotărâri adoptate de Guvern în favoarea SCDP au încălcat dreptul de proprietate privată asupra terenurilor.

În concluzie, oamenii trebuie să intre în posesia terenurilor deținute de antecesorii lor, care au fost proprietari de drept ai acestor imobile.

Sentința nu este însă definitivă și poate fi atacată recurs în termen de 15 zile de la comunicare.