Lecţia de viaţă oferită de tineri în ultimele zile triste pentru români este dincolo de orice cuvinte. Mai e un pas, poate cel mai important pentru ca România să-şi recapete demnitatea şi speranţa: demisia actualilor parlamentari.

 

O ierarhie a demisiilor ar putea fi conturată în următorul mod:

– pentru început, acei parlamentari obişnuiţi ai cluburilor de noapte şi luxului nocturn şi cărora nu le-a păsat dacă în club sunt condiţii de siguranţă pentru tineri

– apoi, acei parlamentari care de 25 ani se lăfăie în Parlament şi care au ridicat corupţia la rang de buna practica şi reuşita în politica, considerându-se Dumnezeu pe pământ, fără de care niciun fir de păr nu poate să cadă, nici o alocare de fonduri înspre comunităţi nu poate avea loc, niciun guvern capabil nu poate guvern, nicio afacere onesta nu poate rezista, mult prea preocupaţi de propriile interese şi dornici de arginţi indiferent de unde provin

– apoi cei care au ajuns în Parlament printr-o conjunctură şi care încă orbecăiesc prin instituţie, neştiind nici măcar ei cine sunt, pe cine reprezintă şi care le e menirea, masa de votanţi după cum bate vântul şi interesul şefilor

Pot să rămână doar cei care şi-au exercitat cu bună credinţă atribuţiile, buni profesionişti şi oneşti în relaţia cu cetăţeanul. Aceştia sunt prea puţini pentru a asigura o majoritate.

Se poate…

 

Monica Săsărman, consilier judeţean PNL

1 COMENTARIU

  1. APOI TOTI CARE AU DOSARE PENALE, SI TOTI CARE AU DAT LEGI STRAMBE SI CARE AU VANDUT TOATE RESURSELE TARII UNOR COMPANII .LACUSTA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.