Lechința este mai mult decât o comună, este un brand național, prin produsele care au făcut-o cunoscută la nivel național și internațional, spune Monica Săsărman, secretar de stat în Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.
„Întotdeauna am spus că Lechința nu este doar o comună. Lechința este un brand național. :i am să vă spun de ce: pentru că toate produsele pe care dumneavoastră le-ați făcut, le-ați creat, pentru care ați muncit zi de zi sunt brand național și, mai mult decât atât, și la nivel european. Profit de ocazie să vă felicit și să mă înclin cu respect în fața muncii dumneavoastră și să-l felicit pe domnul primar Romeo Florian pentru întreaga strădanie, atât în dezvoltarea comunei, cât și în promovarea produsului local. Fiecare produs promovat înseamnă o sursă de venit, înseamnă bunăstarea”, a declarat Monica Săsărman la Târgul Lechinței.
Secretarul de stat a mai precizat că Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației va ține cont de obiectivele pe care primarul comunei Lechința, Romeo Florian, le are și care cu siguranță vor fi duse până la capăt.
„N-am să vă vorbesc mult despre necesitățile de dezvoltare ale comunei, pentru că știu că o va face domnul primar Romeo Florian foarte bine. Mă simt onorată că sunt alături de domnul primar în misiunea de a-și dezvolta comunitatea. Sunteți o comunitate binecuvântată și pentru mine este un privilegiu să vă cunosc mai îndeaproape”, a mai spus Monica Săsărman.