Cât tupeu, domnule parlamentar Daniel Constantin! Mai îndrăzniţi să vorbiţi după ce aţi distrus satul românesc…
Nemulţumirile dumneavoastră sunt pur şi simplu legate de faptul ca mafia din agricultură pe care aţi încurajat-o în timpul mandatului prin lipsa de susţinere a produsului românesc şi a ţăranului român începe să piardă teren. E singurul motiv pentru care doriţi înlăturarea ministrului Irimescu.
Ar trebui să ne explicaţi şi următoarele lucruri:
– câţi ani în timpul mandatului d-voastră la conducerea acestui minister românii au mâncat produse alterate din lanţurile de magazine pe care le-aţi protejat prin tăcere
– câte controale s-au făcut la intrarea în ţară a produselor necorespunzătoare, în timp ce bătrânica din piaţă cu legătura de patrunjei cultivaţi sănătos era alergată fără ruşine
– unde sunt banii din impozitele calculate din biroul d-voastră şi la care i-aţi obligat pe ţărani în anul 2013
– de ce Comisia europeană a reîntors propunerile guvernului din care aţi făcut parte pentru utilizarea banilor europeni de cel puţin 3 ori, ceea ce a condus la o întârziere majoră în accesarea banilor europeni
– cum explicaţi elaborarea ghidurilor criminale în baza cărora aţi descurajat orice fermier să acceseze bani europeni, condiţiile fiind imposibil de îndeplinit
– cum explicaţi că sistemul electronic era nefuncţional şi cererile unice de plată nu puteau fi introduse în sistem decât foarte târziu, iar beneficiarii nu şi-au primit subvenţiile
– cum aţi ales acel sistem informatic care a generat haosul în agricultură
– de ce nu v-aţi implicat în deschiderea unei axe de finanţare pe care administraţia locala putea să o acceseze pentru a rezolva problema cadastrării comunei- poate nu aţi dorit să se afle cui aparţin terenurile din Transilvania sau alte terenuri cu miză.
Ar trebui să priviţi şi în propria ogradă. Deloc surprinzator, faceţi parte din acelaşi partid cu primarul Mate de la Sânmihaiu de Câmpie care în mod abuziv refuză să vizeze centralizatorul necesar depunerii cererii la plată, astfel încât membri asociaţiei să nu poată să-şi depună cererile pentru 2016, deşi legislaţia le permite. Este d’Alde Constantin şi asta spune totul. E un exemplu din cele multe cu care ne-aţi obişnuit: să conduceţi doar prin constrângerea ţăranului, minciună şi dispreţ faţă de oamenii acestor locuri.
Consilier judeţean PNL Monica Săsărman