Guvernul lucrează la o strategie care să accelereze procedurile de intrare a României în zona euro, înainte de anul 2014, termen stabilit pentru finalizarea acestui proces, a declarat, premierul Emil Boc.

Întrebat de presă dacă România ar trebui să grăbească aderarea la zona euro, şeful Guvernului a răspuns afirmativ.

Pentru ca un stat să poate adera la zona euro trebuie să îndeplinească o serie de condiţii legate de inflaţie, deficit bugetar, datoria publică, cursul de schimb şi dobânzi.

Astfel, inflaţia nu poate depăşi cu mai mult de 1,5 puncte procentuale nivelul mediu al inflaţiei din cele mai performante trei state membre, iar deficitul bugetar trebuie să reprezinte maxim 3% din Produsul Intern Brut.

De asemenea, datoria publică se poate plasa la cel mult 60% din PIB, iar în perioada de doi ani în mecanismul european al ratelor de schimb cursul trebuie să se menţină într-o marjă de 15% faţă de o paritate stabilită în rapor t cu euro.

O condiţie a tranziţiei la moneda euro este menţinerea monedei naţionale în ERM II pentru o perioadă de doi ani. Astfel, România ar trebui să intre în ERM II în anul 2012.

 

Mihaela Mocanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.