Organizaţia Municipală a PNL Bistriţa a anunţat pe cei 11 membri care şi-au exprimat intenţia de a candida pentru un loc în Consiliul Municipal Bistriţa. Dan Molnar, dar şi Florin Găurean, consilieri municipali, sunt cei doi mari absenţi anul viitor, numele lor neregăsindu-se printre posibilii candidaţi liberali la o funcţie de consilier local. Molnar spune că nu îşi doreşte să candideze atât timp cât PNL se află în alianţă cu PSD, o părere similară având şi Găurean.
Anunţul lui Molnar a stârnit oarecare valuri între liberalii bistriţeni, consilierul judeţean Dorin Popescu transmiţându-i colegului său de partid că nu are decât să părăsească Consiliul municipal.
Jumătate din cei 11 viitori candidaţi la o funcţie de consilier municipal sunt nume sonore ale PNL BN, însă cealaltă jumătate sunt puţin cunoscuţi pe scena politică bistriţeană.
Aceştia sunt Gelu Muthi (preşedintele Organizaţiei Municipale a PNL Bistriţa), Andrei Rusu (actualul viceprimar al Bistriţei), Viorica Calo (consilier local şi vicepreşedinta Organizaţiei de Femei a PNL Bistriţa), Gavril Ţărmure (consilier local), Daniela Avram (preşedinta Organizaţiei de Femei a PNL Bistriţa), Marius Armean, Ioan Peteleu, Sorin Hangan, Nicolae Popescu, Tudor Ferciu şi Cristian Pop.
Exact acum un an, organizaţia municipală liberală lansa un proiect – 10 pentru Bistriţa – prin care dorea să facă cunoscut bistriţenilor numele a zece membri care vor fi posibilii candidaţi la o funcţie de consilier local. La cea vreme pe listă figurau Andrei Rusu, Florin Găurean, Gelu Muthi, Marius Armean, Samuel Coman, Victoria Bindea, Gavril Ţărmure, Valeria Tămăşoi Moisil, Dan Molnar şi Sorin Hangan. Numai că proiectul a fost lansat înainte de naşterea USL, fiindcă după apariţia alianţei, exceptând alte nume dispărute de pe lista iniţială, Dan Molnar şi-a exprimat public dezacordul faţă de decizia luată la nivel central.
Dorin Popescu: „Dacă pute USL, de ce nu pleacă?”
În luna mai, conducerea PNL BN a deschis o listă pentru liberalii care doresc să candideze la o funcţie de consilier municipal. Dan Molnar şi Florin Găurean au fost contactaţi pentru se înscrie pe lista cu pricina, însă ambii au refuzat propunerea.
Zilele trecute Molnar declara pentru Bistriteanul.ro că refuzul se datorează candidaturii pe liste comune cu PSD.
„Am explicat încă de când s-a înfiinţat USL că eu nu candidez pe liste USL. Consider că ar trebui să se candideze independent şi nu pe liste cu PSD. Mi se pare greşită candidatura în acest fel”, a declarat pentru Bistriteanul.ro, Dan Molnar.
Declaraţia consilierului local a stârnit oarecare valuri printre colegii săi de partid, consilierul judeţean Dorin Popescu, care este totodată şi vicepreşedinte al PNL BN, a părut a fi cel mai revoltat, invitându-l practic pe Molnar să demisioneze din Consiliul municipal Bistriţa „dacă nu îi convine” alianţa cu PSD.
„El se dezice foarte tare de alianţa noastră cu PSD. Se vede foarte clar că îşi doreşte să îşi facă imagine, dar aici este o chestie hazlie pentru că ştiţi cum era şi Ceauşescu pe vremuri când se ascundea şi nu îl căuta nimeni şi cică era ilegalist. Probabil că a fost o discuţie deschisă la municipiu şi el nu mai este pe listele noastre. Şi atunci când nu eşti pe listă, spui că nu este bună lista, dar eu nu fac aşa cum face el să inventez tot felul de mailuri (n. r. – Dorin Popescu face aluzie la un scandal în PNL care a pornit de la un comentariu apărut la un material publicat în citynews.ro). El funcţionează la ora actuală ca şi consilier municipal în cadrul USL. Dacă pute USL şi nu îi place, de ce nu îşi dă demisia acum din Consiliul municipal? Aşa ar fi frumos, dacă este aşa de demn şi de puternic. Este consilier municipal în cadrul USL!”, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă a PNL BN, Dorin Popescu.
Dan Molnar: „Nu plec din PNL!”
Contactat de Gazeta de Bistriţa, Molnar a ţinut să amintească, cu privire la o eventuală demisie din PNL faptul că cel care a părăsit partidul, la un moment dat, a fost Dorin Popescu. „Evenimentul” s-a petrecut în anul 2004, când din cauza unor neînţelegeri cu preşedintele de atunci a liberalilor bistriţeni, Sabin Ilieşi, Popescu, fiind la acea vreme deputat ales pe listele PNL BN, nu a mai figurat pe nicio listă la alegeri, nici pentru Camera Deputaţilor, aşa cum şi-ar fi dorit, dar nici pentru vreo funcţie în judeţ – consilier local, judeţean sau preşedinţia Consiliului judeţean. Aspectul l-a revoltat atât de mult pe actualul consilier judeţean, încât el a demisionat din PNL şi a plecat la PUR, care atunci tocmai apăruse pe eşichierul politic, cu atât mai mult cu cât i se oferise candidatura pentru un nou mandat în Camera Deputaţilor.
„El a plecat din partid, eu nu plec. Eu sunt consilier PNL, nu USL, iar din partid a plecat el, nu eu. Acum două săptămâni când se discuta de lista care a fost făcută publică recent, domnul preşedinte al Organizaţiei municipale, Gelu Muthi, a venit şi m-a consultat, m-a chestionat în legătură cu dorinţa sau nedorinţa mea de a figura pe lista de consilieri locali. Din cei 11 nu are nimeni garantat vreun loc, nici eu nu l-aş fi avut, dar preşedintele în persoană a venit, m-a întrebat dacă vreau, mi-a spus că din punctul lui de vedere şi-ar dori foarte mult să particip. I-am răspuns în secunda doi că nu vreau”, a declarat pentru gazeta de Bistriţa, Dan Molnar. ”
Consilierul municipal Dan Molnar îşi susţine părerea vizavi de alianţa PNL cu PSD şi precizează că nu poate fi de acord, lăsând la o parte istoria liberalilor, cu doctrina socială promovată de PSD.
„Trecând să zicem peste aspectele istorice, care nu sunt de neglijat, doctrinar cele două partide nu se potrivesc. Eu cred în încurajarea muncii, care vine în contradicţie cu asistenţa socială pe care o promovează PSD”, a afirmat Dan Molnar.
Cât priveşte durata de viaţă a USL, liberalul este pesimist. „Atât timp cât alianţa asta este determinată necesitatea înlăturării de la putere a PDL, cred că odată dispărut mobilul alianţei, va dispărea şi alianţa. Alianţa are declarat scopul de a-l înlătura pe Băsescu şi PDL de la guvernare”, a spus Dan Molnar, precizând totodată că el îşi va face în continuare datoria pentru PNL aşa cum crede mai bine.
Florin Găurean: „Alianţa va dăuna PNL pe termen lung”
Cel de-al doilea mare absent de pe lista liberalilor pentru Consiliul Municipal este şi Florin Găurean, actualmente consilier municipal şi care până anul acesta a fost şi viceprimar al Bistriţei până când liberalii au decis să îl înlocuiască cu Andrei Rusu. Florin Găurean, ca şi Dan Molnar, explică absenţa sa tot din cauza refuzului de a candida pe listele comune cu PSD.
„Şi eu am refuzat tot din cauza candidaturii pe listele comune cu PSD. Am fost sunat acum aproximativ trei săptămâni când mi s-a spus că există o listă deschisă pentru Consiliul municipal. Vreau să fiu foarte clar înţeles, nici eu, nici Dan Molnar, nu avem nimic împotriva PSD, dar nu vedem corectă pentru partidul nostru această alianţă”, a declarat pentru Gazeta de Bistriţa, Florin Găurean.
Cât priveşte durata de viaţă a USL, nici Găurean nu este optimist şi consideră că această alianţă va dăuna pe termen lung PNL.
„Va dăuna imaginii partidului pe termen lung, multe alegeri de acum încolo. Alianţa asta ne-a pus într-o netă inferioritate şi nu e corect”, este de părere consilierul municipal. Găurean a mai adăugat că el va respecta în continuare deciziile statutare ale PNL, dar că nu mai poate fi trup şi suflet în acţiunile politice. „Voi lăsa pe alţii care cred şi care vor în formula asta să facă ce pot”, a mai spus liberalul.
Liana Mureşan
redactie@gazetadebistrita.ro