Preşedintele Consiliului Judeţean, Radu Moldovan, a făcut astăzi declaraţii cu privire la controalele care se vor face în cluburile şi localurile din Bistriţa, pentru a se verifica dacă sunt în regulă cu autorizaţiile, măsurile de evacuare şi intervenţie în caz de incendiu.

„Eu am cerut sâmbătă la ISU și am citit și mailurile, e o ședință de Guvern astăzi, specială, în care se vor analiza nevoile și necesarul pentru acești oameni săracii, care au fost extrem de ghinioniști și sunt astăzi în diferite stadii în spitale și care au nevoie de tratament și resurse. Eu am înțeles că, costul pentru un astfel de bolnav e între 500 de mii și 1 milion de euro. Sunt 90 în stare gravă. Vă dați seama că sunt 90 de milioane de euro și trebuie găsite soluții de urgență de la Guvern și sunt convins că se va discuta și partea de prevenție. Eu personal i-am cerut domnului Florea, dar nu e subordonatul meu și după masă o să îl întreb dacă au discutat. De asemenea, o să îi solicit domnului primar Crețu ca el împreună cu Poliția Locală să își ia toate măsurile de rigoare, pentru că eu aseară uitându-mă la o dezbatere televizată, am văzut că cel mai important în autorizarea funcționării unor astfel de localuri este primarul. Nu doar autorizația de funcționare la care făcea trimitere un alt primar și nu vreau să comentez, primarul dă un acord de funcționare care stă la baza autorizației de funcționare. Mie mi-a fost sesizat de exemplu că sâmbătă seara, într-un club, Anytime, care are mai mari probleme ca cel din București, a fost full de Halloween. O să îi solicit în mod direct domnului primar Crețu să trimită Poliția Locală pentru a verifica autorizațiile de funcționare. I-am cerut domnului Florea, o să îl contactez și pe domnul prefect pentru că dânsul este președintele Comitetului pentru Situații de Urgență, eu sunt doar vicepreședinte, eu și domnul Florea, la Comitetului pentru Situații de Urgență. Îmi doresc foarte mult să învățăm ceva din această tragedie și trebuie să înțelegem că nu mai merge „și așa”. Din păcate societatea aceasta a funcționat 25 de ani „lasă e bine și așa”. În momentul de față trebuie măsuri drastice. Îndeplinești condițiile? Nu. Încuie ușa. Pentru că un tânăr, un cetățean care se duce să se distreze, să socializeze, nu are nicio vină că unul e nenorocit și nu respectă tot ce înseamnă prevedere legală și mai ales situațiile acestea care pot produce catastrofe, cum a fost cea de la acel club care nu avea nicio autorizație de funcționare. Bine că nu s-a întâmplat aici. Noi lucrăm în Colibița și mi-am făcut mulți „prieteni”, care nu se mai dau cu bărci de sute de cai putere pe lac și nu mai fac alte lucruri pe la Colibița. Voi insista cu toată antipatia să se verifice tot. Ai respectat 100% regulile funcționezi!Nu? Deschidem atunci când le îndeplinești condițiile”, a declarat Radu Moldovan.

Guvernul va discuta modificarea legislaţiei astfel încât Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă să poată dispune închiderea unor cluburi, baruri sau restaurante care nu respectă normele de siguranţă şi va putea dispune amenzi de la 50.000 la 100.000 lei, informează Mediafax.

Actul normativ se află în lucru, Ministerul Justiţiei şi MAI pregătind modificarea legii în acest sens. De asemenea, se caută formule pentru a elimina din legislaţia în vigoare posibilitatea acordării autorizaţiilor de funcţionare în baza unor declaraţii pe proprie răspundere.

1 COMENTARIU

  1. CU TOT RESPECTUL DLE PRESEDINTE , DAR AVETI DATORIA SA VERIFICATI DACA FUNCTIONEAZA 100% SI ASA ZISELE DECONCENTRATE PLINE DE POLITRUCI SI NEAMURILE LOR CARE, NUMA DATORIA NU SI-O FAC !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.