Luni, la sediul Consiliului Județean de Urgență Bistrița a fost semnat contractul de execuție a lucrărilor de reabilitare, extindere și modernizarea a Unității de Primiri Urgențe din cadrul spitalului din Bistrița. Cu aproximativ 2 milioane de euro, UPU Bistrița va fi reabilitată și își va tripla suprafața. Durata contractului este de 11 luni.
”Spitalul Județean de Urgență Bistrița a devenit un spital de referință în categoria spitalelor județene, un spital etalon, model de bune practici și mă bucur foarte mult că astăzi semnăm contractul pentru derularea unei noi investiții foarte importante, vitale aș putea spune, pentru desfășurarea în continuare a activității. Astăzi semnăm contractul pentru reabilitarea, modernizarea, extinderea și dotarea Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Bistrița. Prin realizarea acestui obiectiv vom extinde UPU de la 280 de mp la 1.414 mp. În plus, va avea loc și reabilitarea spațiului existent. De asemenea, prin acest proiect se vor achiziționa și 85 de dotări specifice activității medicale în unitățile de primiri urgențe”, a declarat președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan.
Lucrările vor fi executate de asocierea dintre DEPISTO STAR SRL Gheorgheni asociat (pentru lucrări de construcții, instalații interioare: electrice, sanitare, HVAC, PSI) și GB INDCO SRL București 0 (pentru lucrările de instalații de fluide medicale). Valoarea contractului este de 9,3 milioane lei (aproximativ 2 milioane euro), iar durata contractului este de 11 luni, din care două luni pentru proiectare și 11 luni pentru execuția lucrărilor.
Managerul Spitalului Județean de Urgență Bistrița, Gabriel Lazany, a adăugat că are mari speranțe că după finalizarea proiectului se va rezolva și o altă mare problemă cu care se confruntă în prezent UPU – timpii mari de așteptare.
”Prin acest proiect, Unitatea de Primiri Urgențe va avea, pe lângă extinderea ca suprafață, și o modificare a structurii. Noi am solicitat Ministerului Sănătății ca după finalizarea lucrărilor să ne aprobe să lucrăm cu 20 de paturi în loc de 13 câte avem în prezent, ceea ce va duce la o diminuare a timpilor de așteptare în UPU. Este una dintre cele mai mari nemulțumiri ale pacienților – timpii de așteptare. Din păcate, în momentul de față ne confruntăm cu timpi de așteptare foarte lungi”, a declarat Lazany, care a mai precizat că numărul cazurilor care au ajuns la UPU a crescut cu aproape 10 procente în anul 2019 față de anul 2018.
Autoritățile județene speră că lucrările vor putea finalizate până la sfârșitul acestui an.