Radu Moldovan, împreună cu colegii din Consiliul Județean, cu reprezentantul constructorului desemnat în urma procedurii de achiziție publică și cu primarii comunelor Teaca, Milaș, Monor și Tiha Bârgăului au vizitat locul de amplasare al semnelor de intrare în județul Bistrița-Năsăud.
„Până acum a fost amplasat și recepționat un semn de intrare, în comuna Romuli pe DN 17 C și acum este într-un stadiu avansat, construcția celui de la intrarea din județul Cluj, pe DN 17, la Ciceu Mihăești. Am primit asigurări din partea constructorului că va începe lucrul pe cele 4 locații stabilite astăzi și că până la jumătatea lunii septembrie vom avea finalizate semnele de intrare din Pasul Tihuța, cel din Ciceu Mihăești și cel din Teaca, iar până la finalul toamnei pe cele de la Milaș, Monor, Tîrlișua și Chiochiș”, a notat acesta pe pagina de socializare.
În județul Bistrița-Năsăud vor fi amplasate 12 semne de intrare în județ, la limitele dintre județul nostru și judeţele Cluj, Maramureş, Suceava şi Mureş.
Consiliul Judeţean a alocat din bugetul pe acest an suma de 400.000 de lei aproximativ 93.000 de euro pentru realizarea semnelor de intrare în judeţ.
Conform variantei proiectate, semnele vor avea simboluri şi elemente specifice judeţului, inspirate din tradiţii, istorie şi arhitectură.Ansamblul este format din element simbol, spaţiu de repaus cu bănci din beton şi lemn masiv, un punct informare şi un minim de două locuri de parcare. Baza elementului simbol va fi placată cu piatra naturală. Semnele de intrare vor fi amplasate la 2,5 m de carosabil şi la 7,5 m de axul drumului.
Despre semnele de intrare în județ se poate citi și aici.