Marian Lupu decide soarta Republicii Moldova. „Sperăm că opoziţia a învăţat din lecţiile trecutului”. „UE nu este interesată de ceea ce se întâmplă cu cetăţenii din Republica Moldova”

Alegerile din Republica Moldova s-au încheiat cu victoria relativă a opoziţiei. Nu există niciun dubiu asupra faptului că moldovenii au conştientizat nevoia de schimbare şi că au acţionat în consecinţă. În urma scrutinului, Partidul Comuniştilor a obţinut cu 12 mandate mai puţin decât la alegerile din primăvară. Astfel, dacă în luna aprilie PCRM a obţinut 60 de mandate şi aveau nevoie de un singur vot din partea opoziţiei pentru a putea alege un preşedinte comunist, acum situaţia s-a schimbat total. Comuniştii au obţinut 48 de mandate, ceea ce înseamnă că singura manieră prin care pot desemna preşedintele republicii este o alianţă cu un partid din opoziţie. În momentul de faţă, dilema moldovenilor se referă la onestitatea lui Marian Lupu, comunistul care a „schimbat barca”. Lupu este preşedintele Partidului Democrat din Moldova, partid care a obţinut 13 mandate în Parlament, adică un număr suficient pentru ca Voronin să poată fi reales preşedinte. Dacă este sau nu Marian Lupu „calul troian” rămâne să se stabilească în perioada imediat următoare. Cu toate acestea, un lucru este cert. Marian Lupu poate fi, aşa cum a afirmat şi analistul politic Vasile Dâncu, „ticălosul principal” sau „eroul principal” în Republica Moldova.

Alegerile Parlamentare în cifre

În urma scrutinului de săptămâna trecută, în Parlamentul Republicii Moldova acced membri a cinci partide. Partidul Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM) a obţinut 48 de mandate, Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) a obţinut 18 mandate, Partidul Liberal (PL) 15 mandate, Partidul Democrat din Moldova (PDM) a obţinut 13 mandate, iar Alianţa „Moldova Noastră” a obţinut şapte mandate. Rezultatul obţinut de opoziţie este neaşteptat, inclusiv de jurnaliştii din Republica Moldova. A fost un rezultat dorit, care a mobilizat electoratul moldovean. Directorul agenţiei Deca Press, Vitalie Cazacu, este de părere că opoziţia a reuşit să îşi mobilizeze electoratul în condiţiile în care în Moldova a fost un blocaj informaţional fără precedent. „Rezultatul a fost neaşteptat de bun pentru partidele din opoziţie, dacă ţinem cont de campania mediatică agresivă a comuniştilor care au lansat sloganul “Să ne apărăm Patria”. Din câte înţeleg eu, oamenii şi-au pus întrebarea: De cine s-o apărăm, de cetăţenii Republicii Moldova? După mine, partidele din opoziţie au reuşit în cele din urmă să-şi mobilizeze mai bine electoratul, ceea ce reprezintă un succes, repet, neaşteptat al opoziţiei. Vă daţi seama ce înseamnă să ajungi la electorat în toiul verii, fiind într-o blocadă informaţională fără precedent. Bănuiesc că şi de data aceasta au fost admise fraude, deoarece observatorii locali şi internaţionali au semnalat foarte multe încălcări în ziua alegerilor. Cu toate acestea, se pare că există un fel de înţelegere tacită între toţi actorii politici de a nu complica situaţia, şi aşa foarte tensionată din Republica Moldova. Acelaşi lucru îl cere UE, SUA şi Rusia”, este de părere Vitalie Cazacu. Potrivit lui Marian Lupu, evenimentele din 7 aprilie au generat mobilizarea electoratului. „A fost, într-adevăr, o performanţă înregistrată pe o perioadă foarte scurtă de timp, patru săptămâni. Factorii care au determinat acest rezultat cred că au fost, pe de o parte, echipa reînnoită a Partidului Democrat, atât cea veche, cât şi oamenii noi care au venit -, dar şi faptul în sine al apariţiei unui element puternic de centru-stânga de orientare social-democrată, care lipsea anterior. Şi PD, în formula sa reînnoită, a ocupat aceasta nişă care era lipsă, dar era solicitată de societate. Cred că la succesul nostru, pe lângă mobilizarea puternică, ne-a ajutat şi faptul că la PD au venit şi mai multe organizaţii teritoriale de la mai multe partide, inclusiv de la comunişti, dar şi de la Partidul Social Democrat, Uniunea Centristă şi din alte formaţiuni. Un partid puternic de centru-stânga era o necesitate pentru o bună parte a societăţii care, de pe o parte, nu acceptă extrema stângă, dar nici nu votează cu extrema dreaptă şi care ar fi avut nevoie de o alternativă. Evenimentele din 7 aprilie au catalizat această situaţie. Şi aici putem să ne referim la aspectul pozitiv, adică la faptul că oamenii şi-au dorit totuşi o schimbare, dar şi la aspectul negativ, la faptul că societatea a fost puternic polarizată şi dezbinată”, a precizat Marian Lupu.

13, între noroc şi ghinion

Cele 13 voturi obţinute de partidul condus de Marian Lupu sunt, aparent, decisive în ceea ce priveşte viitorul Republicii Moldova. După cum a afirmat şi fostul ministru de externe, Adrian Cioroianu, poziţia lui Lupu este esenţială pentru ca moldovenii să poată trece la democraţie. „E aspectul esenţial al problemei. Sperăm că opoziţia a învăţat din lecţiile trecutului. Au mai fost momente în care opoziţia a fost tentată de PCRM şi a cedat, cum e cazul fostului partid de opoziţie al lui Iurie Roşca. Este esenţial ca opoziţia să rămână unită şi eu cred că au învăţat lecţia. Cu atât mai mult cu cât e clar pentru toată lumea, inclusiv pentru partidele de opoziţie că Republica Moldova este un subiect de interes pentru Uniunea Europeană care a lansat acel parteneriat estic. Este o şansă pe care ar fi păcat ca Republica Moldova să o rateze. Nimeni nu poate să ştie ce va alege Lupu. Se vehiculează în presă că el ar fi „calul troian”, dar eu l-am urmărit în ultimii ani pe Marian Lupu şi sigur că el a lucrat îndeaproape cu echipa lui Voronin, dar eu cred că îşi dă seama că există un interes clar al Uniunii Europene şi îşi dă seama că aceste alegeri şi ceea ce va decurge din aceste alegeri este un fel de răspântie”, a declarat Adrian Cioroianu. Marian Lupu a susţinut că nu se va întâmpla acest lucru. „Poziţia noastră nu se schimbă, am declarat-o de multe ori. Trebuie să fim oameni inteligenţi pentru a învăţa din greşelile altora şi a nu le repeta. Mă refer aici la experienţa anului 2005, când partidele care au făcut alianţă cu comuniştii au căzut într-o capcană care le-a făcut să dispară din politica activă. Şi nu este vorba de supărări personale sau emoţii din partea mea sau de caracterul relaţiilor – tensionate – pe care le-am avut cu conducerea PCRM după plecarea din acest partid. Este vorba de o abordare foarte raţională, care se bazează, întâi de toate, pe imposibilitatea aducerii unor schimbări de care are nevoie această ţară, în cazul în care vom accepta să facem o alianţă cu comuniştii şi astfel PCRM se va menţine la guvernare. Ştiu foarte bine care este mentalitatea şi cât de mare este lipsa nivelului de cultură politică a Partidului Comuniştilor, astfel încât îl cred incapabil să dezvolte un parteneriat politic în interesele naţionale, fiind interesat doar de a conserva situaţia în Republica Moldova pe dimensiunile politică, democratică şi economică. Noi am venit în Parlament pentru a promova o poziţie constructivă, deschisă, flexibilă. Suntem în proces de elaborare a unei platforme asupra priorităţilor pe care ni le propunem şi, pe baza acestei platforme, să discutăm crearea unei alianţe cu partidele democratice intrate în Parlament”, a declarat Marian Lupu.

Uniunea naţională trebuie luată în calcul

Mai rezervat în declaraţii, analistul politic Vasile Dâncu este de părere că în Republica Moldova situaţia continuă să fie complicată şi că nu se poate vorbi de o alianţă câştigătoare pentru cetăţenii moldoveni. „Este o situaţie care a rămas complicată şi în acest moment în Republica Moldova. Cu siguranţă este vorba de o victorie a opoziţiei, o victorie destul de consistentă şi există toate şansele să realizeze o coaliţie câştigătoare, atâta timp cât au rezistat să nu dea acel „vot de aur” comuniştilor în primăvară. Din punctul meu de vedere, chiar dacă nu se realizează această coaliţei a opoziţiei, este un pas înainte. Marian Lupu ar putea fi „ticălosul principal” sau „eroul principal” în Republica Moldova. Vom vedea dacă are acele calităţi pe care le speră românii. Şi Moscova cred că îşi pune speranţe în Marian Lupu. Orice variantă, în afara comuniştilor, este posibilă. În cel mai rău caz, e posibilă varianta aceea de „uniune naţională”, în care pot intra şi comuniştii cu o parte, dar să nu aibă majoritate. Este o variantă posibilă, care nu trebuie eliminată. Sperăm ca PCRM să nu îşi poată face majoritate, să nu trădeze nimeni. Mai sunt două scenarii, în primul caz, Partidul Democrat din Moldova împreună cu celelalte partide liberale fac o majoritate, asta este varianta standard. Este o  variantă în care Lupu merge alături de forţele democrate din Republica Moldova şi creează o majoritate”, este de părere Vasile Dâncu.  

„Urmează noi alegeri anticipate”

Vitalie Cazacu a declarat pentru Gazeta de Cluj că situaţia din Republica Moldova rămâne, pentru moment, neschimbată. Riscul principal în situaţia actuală este repetarea alegerilor anticipate. „Deşi, la prima vedere, opoziţia a câştigat alegerile, situaţia rămâne la fel de complicată ca şi până la scrutinul din 29 iulie. Şi asta pentru că forţele din Parlament sunt, practic, egale, iar o coaliţie dintre toate partidele din opoziţie ar putea desemna doar guvernul, nu şi preşedintele. Aşa că, după toate probabilităţile, la începutul lui 2010, vom avea din nou alegeri parlamentare anticipate. Toate sforile se află acum în mâinile fostului comunist Marian Lupu, acum lider al Partidului Democrat din Moldova. PDM are 13 deputaţi şi împreună cu 48 de deputaţi ai comuniştilor (în cazul în care aceştia fac o coaliţie), ar putea desemna şi guvernul şi noul preşedinte al Republicii Moldova. Dar e puţin probabil ca Lupu să coalizeze cu foştii colegi de partid din simplul motiv că astfel s-ar autoexclude pentru totdeauna din circuitul politic moldovenesc. Şi drept exemplu poate servi aici soarta lui Iurie Roşca, pe care Lupu o cunoaşte foarte bine. În caz contrar, adică dacă cele patru partide din opoziţie fac o alianţă de guvernare, situaţia devine similară cu cea de după 5 aprilie: preşedintele Republicii Moldova nu va putea fi ales şi urmează noi alegeri anticipate, conform Constituţiei”, a declarat Cazacu.

Voronin, un fel de Ceauşescu

În ziua alegerilor, preşedintele în exerciţiu al Republicii Moldova, Vladimir Voronin, a lansat o nouă „ameninţare” la adresa României. Întrebat de jurnalişti când va fi eliminat regimul de vize cu România, acesta a declarat că vizele pentru români vor fi scoase în momentul în care Uniunea Europeană va scoate vizele pentru moldoveni. „Vizele pentru români vor fi scoase doar atunci când UE va scoate vizele pentru cetăţenii statului meu”, a declarat Voronin. Declaraţia nu i-a surprins pe politicienii din România. Potrivit lui Cioroianu, Voronin „s-a mai îndulcit” şi nu a mai acuzat ţara noastră de tot ceea ce se întâmplă rău în Moldova. „Este încă una dintre multiplele afirmaţii total gratuite pe care Voronin le face la adresa României. Nu este nicio surpriză, chiar s-a mai „îndulcit”. Până acum ne făcea „ultima ţară imperialistă”, ne punea în spate tot ce se întâmpla rău în Republica Moldova. Oricum, este un şantaj, Moldova va fi obligată să ridice vizele şi astfel de şantaje nu impresionează pe nimeni, nici la Bucureşti, nici la Bruxelles şi nici în alte capitale europene. Un şantaj pur şi simplu nedemn de un om al politicului prezent”, consideră Cioroianu. Părerea este împărtăşită şi de către analistul politic Vasile Dâncu. Acesta este de părere că Voronin face declaraţii care ascund intenţiile reale. „Voronin este un fel de Ceauşescu pe ultima sută de metri. Am senzaţia că Voronin nu mai înţelege ce se întâmplă şi a intrat în panică. Este o declaraţie prin care încearcă să ascundă adevăratele intenţii. El nu este interesat să le ofere moldovenilor posibilitatea de a părăsi ţara, el vrea să îi ţină în Moldova, aceasta este principala intenţie şi din acest punct de vedere cetăţenii Republicii Moldova sunt condamnaţi”, a mai spus Dâncu.

Moldova, încotro?

Privind din afară situaţia, alinaţa care urmează să se formeze în Republica Moldova va decide şi direcţia pe care o va urma. Fie se va îndrepta către UE, fie către est, într-o politică de semi-izolare, cum este în prezent. Cu toate că UE a lansat acel parteneriat estic, potrivit lui Dâncu, scopul este unul personal şi nu un interes asupra viitorului pe care îl vor avea cetăţenii moldoveni. „Uniunea Europeană a vrut, în primăvară, să îi convingă pe cei din opoziţie să cedeze în faţa lui Voronin. Ei nu vor să creeze democraţie în Republica Moldova, ei vor soluţii călduţe, nu vrea conflict la graniţele ei. Din această cauză vrea o soluţie „călduţă”, fără să fie interesaţi de ce se întâmplă cu cetăţenii din Republica Moldova”, a conchis Dâncu. Indiferent de interesul UE, Cioroianu consideră că atitudinea pro-europeană este cea mai benefincă în acest moment pentru Moldova. „Moldova fie o ia spre o influenţă estică, fie o ia spre Uniunea Europeană. Cred că Lupu e conştient de situaţia aceasta şi va proceda corect, va avea un program pro-european”, a precizat Cioroianu. În cazul fericit, în care opoziţia rămâne unită, apropierea Republicii Moldova este extrem de probabilă. Marian Lupu a declarat că integrarea europeană este pusă pe prim-plan. „Trebuie eliminate toate piedicile în calea demarării negocierilor pe marginea Acordului de Asociere dintre Republica Moldova şi UE. Aceste piedici sunt nu doar eliminarea regimului de vize cu România, lucru care se impune în mod necesar, dar şi promovarea unui şir întreg de reforme democratice cu caracter european şi reforme economice. În priorităţile noastre de politică externă, pe prim-plan este integrarea europeană, ceea ce presupune întâi de toate dezvoltarea şi aplicarea în Republica Moldova a unui set întreg de valori europene. Dincolo de asigurarea unor relaţii de bună colaborare cu vecinii, ca o altă prioritate am pus în evidenţă şi faptul că, în mod firesc, trebuie dezvoltat un parteneriat strategic pe bază de egalitate, de respect reciproc, cu Federaţia Rusă, şi un parteneriat în ascendenţă cu partenerii noştri din zona Comunităţii Statelor Independente. E un lucru foarte raţional, foarte echilibrat, pentru simplul motiv că Republica Moldova, ca ţară mică, trebuie să dezvolte o politică externă inteligentă, care să permită atingerea intereselor naţonale ale ţării. Or zona estică nu este una de ignorat, este o zonă importantă, atât din punct de vedere politic, cât şi din punct de vedere economic, comercial, energetic, sunt mai multe domenii de preocupare nu doar pentru noi, dar şi pentru UE, pentru regiune, pentru Europa în general.  Motiv pentru care cred că anume această poziţie echilibrată şi cumpătată, care nu reiese din emoţii şi fobii, ar fi singura poziţie atractivă nu doar pentru ţara noastră, dar şi pentru partenerii noştri din Vest şi din Est. Este timpul să ne debarasăm de toate fobiile pe care le avem, şi de cele antiruseşti, şi cele antiromâneşti. Este timpul să renunţăm la practica pe larg aplicată de către conducerea Partidului Comuniştilor, care se bazează pe căutarea continuă de duşmani şi lupta cu aceşti duşmani. Şi ne bucurăm că această platformă este una salutată şi de UE, şi de Rusia, şi de alţi parteneri”, a conchis Lupu.


Silvia Boncuţiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.