Prin Decretul nr. 29/2024 s-a promulgat propunerea legislativă inițiată de deputații bistrițeni Bogdan Ivan și Daniel Suciu și care astfel devine Legea nr.15/2024.

”Anul trecut la inițiativa secretarului de stat în Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației Monica Săsărman, am organizat o întrunire de lucru cu geodezii din județul Bistrița- Năsăud, prilej cu care am preluat problemele cu care aceștia se confruntă. În concret, prin inițiativa propusă am clarificat următoarele situații:

Pentru terenurile din extravilan care fac obiectul înregistrării sistematic și care se suprapun cu limitele fondului forestier înscrise în amenajamentele silvice, în documentele tehnice se va putea înscrie posesia de fapt, în favoarea posesorului terenului respectiv. De asemenea, vor putea să-și noteze posesia și persoanele care au primit terenuri la schimb în baza decretelor de expropriere sau cele care au fost strămutate. Am avut o situație concretă semnalată de domnul primar al comunei Prundu Bârgăului Doru Crișan.

Se deblochează și procesul de notare a posesiilor,  o situație nemulțumitoare care a durat de ceva vreme și la nivelul județului Bistrița- Năsăud. Procesul-verbal de vecinătate pentru limitele imobilelor vecine care nu sunt înscrise în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară poate fi semnat de către proprietarii sau posesorii cunoscuți de autorităţile administraţiei publice locale că deţin imobilul sub nume de proprietar, iar în cazul imobilelor învecinate aflate în proprietatea statului, semnat de către concesionarii, administratorii sau titularii dreptului de folosință. Mulțumesc tuturor colegilor parlamentari care s-au alăturat și au susținut acest demers”, a declarat inițiatorul modificărilor legislative deputatul Bogdan Ivan Gruia, actualmente ministru al Digitalizării.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.