Conform metodologiei, în fiecare lună august de final de an școlar, se decide la nivel consiliului de administrație, în interesul învățământului, detașarea în funcția de conducere. Astfel, 10% din directorii unor instituții de învățământ din județul Bistrița-Năsăud au fost schimbați.
„E vorba de Andrei Mureșanu din Bistrița unde a devenit director doamna profesor Vlad Iulia, la Moisil Bistrița-Mariana Ceuca, la Liceul de Muzică-Conț Cristian, la Gimnazială Luican Blaga Bistrița-Cosma Mihai, la Palatul Copiilor domnul Gătej Mircea, la Chiochiș doamna Marti Iulia, la Monor- Matieș Doru, la Ilva Mare Ureche Vasilica, și la Grădinița nr.3 -Muscari Carmen”, a precizat Camelia Tabără, Inspectorul școlar general, I.S.J. Bistrița-Năsăud.
În ceea ce privește motivele care au dus la aceste schimbări au fost mai multe și nu se poate vorbi de incompetență managerială pentru că toți directorii au primit „foarte bine”, după cum a precizat inspectorul școlar.
„O parte din directori se întorc la catedră, în multe situații a fost solicitarea acestora de-a reveni la catedră, avem situații de colegi care s-au tensionat și automat trebuie să fie înlocuiți sau directori unde am apreciat că tonul managerial, cumva trebuie modificat și am făcut modificări. În consecință sunt 11 din cale 110 școli. Sunt situații în care trebuie ajustat, trebuie dat un alt ton, trebuie din perspectiva dezvoltării școlii dată o altă direcție, și hotărâm să nominalizăm o altă persoană pentru un an de zile. Ministerul a promis că vor organiza concursuri pentru aceste posturi de director și atunci fiecare va primi un mandat de patru ani, dar cu siguranță de fiecare dată vor exista fluctuații pentru că sunt tensionările, sunt persoane care din motive personale renunță și depun cerere și atunci cred că e un procent care cumva o să îl avem de fiecare dată, de asemenea schimbări de început de an”, a mai adăugat Camelia Tabără.