Începând cu data 22 octombrie 2022 a intrat în vigoare Legea nr. 283/2022 în România pentru modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 – Codul muncii în România, precum şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ și astfel s-a modificat și contractul individual de muncă în România.

Principalele modificări privesc aspecte precum: tratamentul nefavorabil al salariaților, concedierea și programul de lucru în România.

Una din modificările aduse de Legea 283/2022 în România vizează interzicerea oricărui tratament nefavorabil salariaţilor în România şi reprezentanţilor salariaţilor. Conform art. 5 alineatul 9 din legea amintită anterior, nu constituie discriminare excluderea, deosebirea, restricţia sau preferinţa în privinţa unui anumit loc de muncă în cazul în care, prin natura specifică a activităţii în cauză sau a condiţiilor în care activitatea respectivă este realizată, există anumite cerinţe profesionale esenţiale şi determinante, cu condiţia ca scopul să fie legitim şi cerinţele proporţionale, scrie Alba24.

O altă modificare adusă Codului muncii în România constă în interzicerea angajatorului din România de a dispune concedierea salariatului în anumite situații reglementate de lege, cum ar fi: pe durata efectuării concediului paternal şi a concediului de îngrijitor sau pe durata absentării de la locul de muncă. Conform art. 62 alineatul 4, salariații din România pot cere angajatorilor din România să motiveze decizia de concediere a salariaților în România, în condițiile legii.

Potrivit art. 111, „prin program de lucru” în România se înțelege modelul de organizare a activităţii, care stabileşte orele şi zilele când începe şi când se încheie prestarea muncii. Conform noilor reglementări aduse prin Legea nr. 283/2022, salariații din România pot dispune de programe individualizate de muncă stabilite de angajatorii din România, care pot avea o durată limitată în timp.
Salariații din România beneficiază de noi drepturi, precum: dreptul de a munci la angajatori diferiţi sau la acelaşi angajator, în baza unor contracte individuale de muncă în România, fără suprapunerea programului de lucru în România, beneficiind de salariul corespunzător pentru fiecare dintre acestea, dreptul de a solicita trecerea pe un post vacant care îi asigură condiţii de muncă mai favorabile, dreptul de a absenta de la locul de muncă în situaţii neprevăzute, dreptul salariaților din România de a fi informați în legătură cu noile elemente obligatorii ale contractului individual de muncă în România etc.

De asemenea, Legea nr. 283/2022 impune obligația angajatorilor din România de a informa persoana selectată în vederea angajării/salariatul cu privire la informații precum salariul de bază și metoda de plată,programul de lucru în România, locul de muncă sau, în lipsa unui loc de muncă fix, posibilitatea ca salariatul din România să îşi desfăşoare activitatea în locuri de muncă diferite, precum şi dacă deplasarea între acestea este asigurată sau decontată de către angajatorul din România, scrie bugetul.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.