Guvernul a adoptat astăzi, printr-o Ordonanță de Urgență, noi reglementări cu privire la activitatea de digitizare şi actualizare a Sistemului de Identificare a Parcelelor Agricole (LPIS – Land Parcels Identification System-LPIS) pentru Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în conformitate cu noile regulamente europene, arată Știripesurse.ro.
Potrivit actului normativ, activitatea de digitizare şi actualizare a Sistemului de Identificare a Parcelelor Agricole reprezintă activitate de interes național. Actul normativ prevede ca, în perioada iulie 2016-decembrie 2020, suprafaţa anuală care urmează a fi digitizată de către Ministerul Apărării Naţionale, să fie de cel mult 21.000 km2, urmând ca suprafața rămasă ce o depășește pe cea care revine în sarcina MApN să se realizeze de Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA), cu personal din structurile sale de specialitate, structuri ce vor fi consolidate pentru a desfășura întreaga activitate reglementată de digitizare şi actualizare a LPIS.
Până în prezent, activitatea de digitizare şi actualizare a LPIS, realizată pe baza ortofotoplanurilor color, pentru Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), era executată exclusiv de către Ministerul Apărării Naţionale (MApN), respectiv de către Direcţia Topografică Militară. Ca urmare a diminuării personalului responsabil din cadrul MApN, există riscul ca activitatea de digitizare şi actualizare LPIS pe anul 2016 să nu se poată realiza la timp, iar întârzierile ce decurg putând atrage penalităţi aplicate de Comisia Europeană pentru neactualizarea LPIS între 2% și 30% din pachetul financiar alocat României pentru plățile directe. Întârzierile sunt constatate de misiunile de audit ale Comisiei Europene care au loc cel târziu o dată la doi ani și vizează anul curent și anul anterior de cerere de plată.
Citește integral aici.
[…] MODIFICĂRI la APIA adoptate de GUVERN: reglementări asupra Sistemului de Identificare a Parcelelor… apare prima dată în Stiri Bistrita – Ziare Bistrita – Gazeta de Bistrita -Stiri […]