ABMEE – Agenţia pentru Managementul Energiei şi Protecţia Mediului Braşov, în parteneriat cu organizaţii similare din Olanda, Belgia, Bulgaria, Marea Britanie şi Portugalia, şi Primăria municipiului Bistriţa îşi încurajează angajaţii să utilizeze mijloace de transport alternative maşinii personale pentru a ajunge la serviciu.
Proiectul este cofinanţat de Uniunea Europeană prin programul Energie Inteligentă Europa.
„Este vorba despre un proiect de mobilitate urbană care îşi propune să susţină utilizarea unui mod sustenabil şi sănătos de a călători. Proiectul se desfăşoară prin intermediul unei aplicaţii online care ajută utilizatorul să contorizeze traseul parcurs zilnic, mijlocul de transport utilizat, emisiile de CO2 economisite, caloriile arse, orele de deplasare, comparaţia cu alţi utilizatori din echipă sau din competiţie, totul fiind prezentat sub forma unei campanii organizaţionale în care angajaţii sunt angrenaţi în concurs de către instituţia la care lucrează”, informează municiaplitatea.
Datele rezultate vor fi utile nu numai pentru a oferi instituţiilor şi angajaţilor acestora un mod eficient de a ajunge la serviciu, ci şi pentru realizarea unui Plan de Deplasare al angajaţilor şi o contribuţie la baza de date a oraşului în procesul de realizare a Planului de Mobilitate Urbană Durabilă, proiect important în contextul programului de finanţare 2014-2020. Deşi se prezintă sub forma unei competiţii între angajaţi, aplicaţia este un instrument serios care oferă angajatorului date importante de analiză, necesare pentru orice strategie de transport.
Instrumentul, disponibil atât pentru PC cât şi pentru dispozitive mobile de tip tabletă sau smartphone, a fost dezvoltat de partenerii olandezi.
„F5T4” vine din titulatura în limba engleză şi înseamnă „de la 5 la 4”, scopul inventatorilor fiind de a reduce de la 5 la cel puţin 4, zilele din săptămână în care angajatul vine la serviciu cu maşina personală.
„Mersul pe jos, transportul în comun, bicicleta şi chiar „car pooling”-ul, adică împărţirea costurilor de transport între colegi sau vecini pentru deplasarea la serviciu cu o singură maşină, sunt numai câteva dintre mijloacele de deplasare promovate în cadrul proiectului”, mai adaugă municipalitatea.
Aplicaţia este deja disponibilă la adresa www.f5to4.ro. Bistriţa este prima municipalitate din ţară care va utiliza F5T4 în rândul angajaţilor, pentru a obţine date legate de modul de deplasare al acestora. Fiecare angajat implicat în proiectul MOBI va primi acces în sistem şi va participa efectiv la competiţie.
„Derularea proiectului MOBI arată angajamentul Municipiului Bistriţa faţă de sănătatea personalului şi faţă de protecţia mediului. Costurile participării la acest proiect, pentru instituţii sau companii, sunt zero”, finalizează municipalitatea.
Şi pentru că introducerea datelor în sistem se face de către fiecare utilizator, aplicaţia pune la dispoziţie un antrenor personal pentru îndeplinirea obiectivului F5T4, prin intermediul mascotei MOBI, un personaj animat şi empatic, care oferă sfaturi şi care arată utilizatorilor care dintre modurile de transport folosite sunt sustenabile şi sănătoase.
Primăria municipiului Bistriţa va implica un număr de 60 de angajaţi, care vor utiliza instrumentul F5T4 în perioada iulie 2015 – ianuarie 2016. MOBI debutează la Bistriţa luni, 20 iulie 2015.