Mitica tinut pe sine cu milioane
Restructurarea care vizeaza Compania Feroviara Romana (CFR) scoate la iveala o serie de afaceri cu “cantec”. Printre preferatii statului care incheie contracte se numara si clujenii de la Transferoviar, Calin Mitica si Iulian Gaga. Pe langa cei doi, “in carti” se mai afla si patronii firmei brasovene Regiotrans, Iorgu Ganea si Costel Comana. Calin Mitica este acuzat intr-un proces penal care se judeca la Cluj de infractiuni economice si abuz in serviciu contra intereselor publice.
In noiembrie 2011, SNTFC CFR decide sa scoata la licitatie 27 de linii de cale ferata pe care le considera ca fiind neinteroperabile si ineficiente economic. Licitatiile sunt castigate de firmele REGIOTRANS SRL Brasov, TRANSFEROVIAR CALATORI SRL Bucuresti si REGIONAL SRL. In mod interesant, ceea ce sefii CFR au considerat ca este ineficient, oamenii de afaceri GANEA IORGU si COMANA COSTEL (patronii SC REGIOTRANS SRL Brasov) si CALIN MITICA si GAGA IULIAN (patronii TRANSFEROVIAR CALATORI SRL Bucuresti si REGIONAL SRL au considerat o afacere buna. Insa afacerea acestora este o buna cu conditia ca statul sa participe si el.GANEA IORGU, COMANA COSTEL, GAGA IULIAN si CALIN MITICA au obtinut prin Hotararea de Guvern nr. 741/2010, o subventie de 113.593.350 de lei pentru REGIOTRANS SRL, 14.380.570 de lei pentru REGIONAL SRL si 8.124.360 de lei pentru TRANSFEROVIAR Grup SA. Inainte de Craciun, pe 23 decembrie 2010 a fost emisa Hotararea de Guvern nr. 1.336 prin care subventia incasata de catre marii operatori privati sa creasca considerabil, iar aceasta crestere a avut loc in plina criza financiara. Practic, pentru anul 2010, REGIOTRANS a incasat o subventie de 126.178.130 de lei, REGIONAL a primit 17.155.110 de lei, iar TRANSFEROVIAR Grup SA a beneficiat de 8.841.040 de lei. Aceste sume adunate, dau aproximativ 152.174.280 de lei adica 79% din suma de 192.384.000 de lei, suma oficiala care s-a obtinut din restructurarea CNCF CFR SA, adica din faptul ca oamenii au fost concediati si salariile li s-au taiat.
Subventii de peste 50 de milioane de euro
Intre 2008 si 2010 statul roman a subventionat aceste firme cu 216.743.350 de lei. Defalcat, banii s-au dus in urmatoarele etape: 45.805.000 de lei in 2008, 57.345.000 de lei in 2009 si 126.178.130 de lei in 2010. Spre exemplu, REGIOTRANS SRL a fost subventionata cu circa 51 de milioane de EURO. Subventiile primite de REGIONAL se ridica la 23.612.110 de lei (6.457.000 de lei in 2009 si 17.155.110 de lei in 2010). In 2010, Transferoviar Grup a primit 8.841.040 de lei. Pe langa aceste sume, firmele acestea au mai primit si alte sume de bani. Prin HG nr.746/20.07.2011, statul a stabilit valoarea subventiei pentru REGIOTRANS SRL Brasov, la suma de 19,79 lei/tren/km, reprezentand, pentru anul 2011, aproximativ 147 milioane de lei, (circa 34 de milioane de euro). In cazul REGIOTRANS SRL suma primita reprezinta circa 86 -90% din totalul veniturilor, la REGIONAL SRL s-au dus circa 89-91% din subventie, iar la TRANSFEROVIAR SA aproximativ 70% din aceasta suma. In Topul celor mai bogati romani aparut in octombrie 2011, COMANA COSTEL, unul dintre patronii Regiotrans, este pe locul 162, cu o avere estimata la circa 35-38 milioane de euro. Partenerul lui, GANEA IORGU, este pe locul 240, cu o avere estimata la aproximativ 23-25 milioane de euro, iar valoarea reala a societatilor comerciale detinute de cei doi este de 58-63 milioane de euro.
Burci in clubul feroviarilor fericiti
Un alt “tun” a avut loc in 2007. Filmul a fost la fel, dar actorii au fost altii. In locul celor 4 oameni de afaceri, actorul principal a fost Cristi Burci. In 2007, conducerea CFR Marfa a decis infiintarea unor societati mixte cu ajutorul carora sa repare/modernizeze vagoanele invechite pentru ca ulterior acestea sa poata fi inchiriate. A aparut SC Rolling Stock Company SA , cu un capital social subscris de 397.620.000 de lei, iar potrivit Registrului Comertului, actionarii erau CFR MARFA (41,9999%), Grup Feroviar Roman (39,998%), Raiffeisen Bank (17,9971%) si doua persoane fizice, Viorel Negrut (0,0025%) si Vasile Didila (0,0025%). Dupa cateva luni, CFR Marfa a emis un anunt de asociere cu doua societatii controlate de Cristi Burci. SC Servtrans Invest si International Railway Systems (IRS). Apoi, prin IRS, Burci a preluat afacerile pe Europa a concernului american “American Trinity Industries”, unul dintre cei mai mari producatori de vagoane de marfa din Statele Unite. Sertrans Invest a reprezentat baza de la care Cristian Burci a construit ulterior un adevarat imperiu in domeniul feroviar; Romvag Caracal sau MEVA Drobeta Turnu Severin sunt doar cateva din societatile mai cunoscute din sistem, care au ajuns sub controlul lui Burci. Perla coroanei din grupul de firme al magnatului este reprezentata de International Railway Systems, societate inregistrata in Luxemburg cu care Cristian Burci a preluat afacerile din Europa ale concernului American Trinity Industries, un important producator de vagoane de marfa din SUA. Grupul american detinea in Romania Astra Vagoane Arad. Grupul lui Burci, IRS detine fabricile de vagoane de marfa Astra Arad, Meva Turnu-Severin si Romvag Caracal. O alta afacere extrem de profitabila pe care Burci a reusit sa o incheie cu Caile Ferate Romane pe vremea ministrului Mitrea este cea a ierbicidarii cailor de transport feroviar. La modul concret, intre 2003-2004, Burci a primit prin intermediul Protan SA peste 600 de miliarde lei vechi in urma incheierii cu SN CFR SA a unor contracte de ierbicidare. Conform presei centrale, Gheorghe Dobre, care l-a urmat pe Miron Mitrea in functia de ministru al Transporturilor, ar fi declarat ca respectivele contracte incheiate cu Protan SA nu s-au putut verifica iar suma platita catre societatea lui Burci a fost “astronomica”. Astfel, in loc de solutie de ierbicidat, Protan ar fi putut stropi, conform lui Dobre, cu apa.
Stefan Trandafir
Cum a ajuns Mitica in fata unui judecator
Conform rechizitoriului, la data de 04.10.2005, anterior cumpararii de catre S.C Remaru 16 Februarie S.A a automotoarelor de la S.C Activ Invest S.R.L, Noaptes Alexandru, Nacu Vanghelie si Iosub Catalin au aprobat un document numit "nota de negociere", din partea SNTFC. "Negocierea" se purta cu reprezentantii S.C Remaru 16 Februarie S.A, care inca nu erau proprietari ai automotoarelor, din partea acestei societati semnand invinuita Florisca Simona, pentru directorul economic Iancu Floare. Tot anterior achizitiei efective a automotoarelor de S.C Remaru 16 Februarie S.A, la data de 19.10.2005, Serviciul Modernizari Locomotive din cadrul SNTFC CFR Calatori a intocmit un referat de oportunitate a investitiei in cauza, precum si o nota de achizitie a automotoarelor, motivandu-se ca S.C Remaru 16 Februarie S.A este singura unitate specializata in reparatia automotoarelor, ca repara si produce piese de schimb pentru automotoarele mentionate. Aceasta nota a fost aprobata de invinuitii Noaptes Alexandru si Iosub Catalin. Pana si contractul intre S.C Remaru 16 Februarie S.A si SNTFC CFR. Calatori a fost incheiat tot anterior contractului intre S.C Activ Invest S.R.L si S.C Remaru 16 Februarie S.A, la data de 21.10.2005, fata de 26.10.2005. Contractul de vanzare-cumparare din data de 21.10.2005 a fost semnat de Noaptes Alexandru, Nacu Vanghelie, Iosub Catalin, din partea SNCTF CFR Calatori, respectiv Urs Claudia Maria si Iancu Floare. In rechizitoriu se arata cronologia complet anormala a emiterii unor documente esentiale achizitiei. Astfel, referatul de oportunitate cu nr. 45/C/2269 este datat 19.10.005, in timp ce negocierea a avut loc la data de 04.10.2005, cu alte cuvinte ideea necesitatii de a cumpara ceva s-a nascut dupa ce pretul a fost negociat. Din documentele aflate la dosar rezulta faptul ca invinuitul Calin Mitica s-a comportat mereu ca un reprezentant al S.C Remaru 16 Februarie S.A, unul dintre martori crezand ca este actionar la firma respectiva. Mai mult decat atat, pretul de vanzare a fost negociat de catre Faur Ioan direct cu Calin Mitica , sens in care s-au intalnit de mai multe ori, respectiv au discutat la telefon. (Andrei Tomos)