Home Investigații Misterul crimelor de la Salcuta, înca neelucidat

Misterul crimelor de la Salcuta, înca neelucidat

Sirul de evenimente tenebroase petrecute de-a lungul anilor în localitatea Salcuta, urmate de un val de crime, posibil sa fi nascut în mintea celor care s-au ocupat de anchetarea acestora existenta unui criminal în serie. Modul de operare indica un singur autor.

Sigur, poate niciodata acest simtamânt al oamenilor legii nu s-a transformat într-o ipoteza de lucru reala, fie din cauza lipsei unor indicii care sa duca la aceasta ipoteza, fie din cauza superficialitatii cercetarilor pe anumite segmente ale anchetei. Faptul ca lucrurile uneori au trenat din cauza urmaririi unor piste false si a unor solutii date care au avut darul sa adânceasca misterul în loc sa aduca la lumina adevarul, a nascut în mintea oamenilor din sat tot soiul de povesti care de care mai fantasmagorice si care au culminat cu aparitia în zona a unor "Farfurii Zburatoare" ce rapesc oamenii si îi duc în locuri nestiute de nimeni.

Luminita de la capatul tunelului s-a dovedit a fi crima petrecuta din octombrie 1999, a carei victima a fost Victoria Trombitas, o femeie în vârsta de 62 de ani din satul Vermes, comuna Lechinta.

Moartea violenta a acestei femei din Vermes, desi pare paradoxal la prima vedere, a pus punct sirului de evenimente caudate si crime din localitatea Salcuta, cu toate ca cele doua comunitati se afla la o distanta apreciabila une de alta. Crima petrecuta la Vermes a fost abordata de catre anchetatori cu mai mult profesionalism ceea ce a dus ca în mai putin de o saptamâna autorul acestei oribile fapte sa fie prins.

Autorul a fost identificat în persoana numitului Francisc Trombitas, cioban din Jimbor, cumnat cu victima, Victoria Trombitas. Anchetatorii, condusi de procurorul criminalist Ioan Iosif Muresan din cadrul Parchetului de pe lânga Tribunalul Bistrita-Nasaud si colonelul Puiu Nistor,pe atunci seful Serviciului Judiciar, din cadrul IPJ Bistrita-Nasaud, au constatat ca modul de operare în cazul crimei din Vermes este identic cu cel din cazul crimelor care au avut loc în Salcuta.

Refuzul de a-i deveni nevasta i-a fost fatal

Crima din Vermes a fost comisa în noaptea de 17 spre 18 octombrie 1999, o noapte cu o ploaie marunta de toamna târzie, vreme numita de localnici "vremea spânzuratilor".

Zorii zilei de 18 octombrie au debutat cu o ceata deasa de nu se vedea la doi pasi. Nimic nu prevestea oribila descoperire pe care, întâmplator, a facut-o Aurica Suciu, vecina victimei. Aceasta, dorind sa-i ceara ceva vecinei sale s-a dus pâna la poarta Victoriei Trombitas si a strigat-o. Neprimind, însa, niciun raspuns, intrigata, femeia a intrat în curte si s-a uitat pe un geam în camera în care stia ca dormea vecina ei. Aurica Suciu a vazut corpul acesteia, într-o pozitie nefireasca, întins pe jos si dezbracat. Cu groaza în suflet, strigând din toate puterile, a alergat la un alt vecin, Iuliu Ursan, si i-a povestit despre privelistea macabra din casa Victoriei Trombitas. Iuliu Ursan, speriat si el, îndemnat de strigatele de groaza ale vecinei lui, s-a dus sa se convinga de spusele acesteia. Ulterior, acesta a declarat ca a deschis usa si a vazut-o pe Victoria Trombitas întinsa pe jos, dezbracata si într-o pozitie nefireasca. Omul si-a revenit repede din soc si a anuntat politia.

Cercetarile demarate de politie au confirmat cele sesizate de catre cei doi vecini ai Victoriei Trombitas. Victima a fost gasita întinsa pe spate cu fata în sus, având în gura înfundat cu un ciorap, iar o parte a acestuia îi era înfasurat în jurul gâtului. Un alt lucru care a atras atentia anchetatorilor a fost existenta a doua perne care erau asezate sub fundul victimei.Din cercetarile de la fata locului a rezultat ca usa de la casa nu a fost fortata, iar un geam de la camera în care a fost gasita victima, care dadea spre strada, era acoperit cu o patura. La fata locului nu a fost gasita nicio amprenta digitala, pe obiectele pe care un presupus intrus le-ar fi atins. Dotarea tehnica de atunci, a anului 1999, nu a permis efectuarea unor teste ADN, a spermei recoltate din vaginul victimei, având în vedere faptul ca aceasta fusese violata. Pe una din perne aflate sub fundul victimei au fost gasite mai multe fire de par pubian, apartinând unui barbat. Timp de câteva zile, anchetatorii nu au gasit nimic nou si exista din nou riscul ca ancheta sa intre într-o fundatura. Dar cum de fiecare data întâmplarea joaca un rol deosebit, iesirea din impas a venit din partea unui martor neasteptat, o alta vecina a victimei. Aceasta a povestit anchetatorilor ca de mai mult timp, la anumite intervale, Victoria Trombitas era vizitata de catre cumnatul ei, un anume Francisc Trombits, cioban, din localitatea Jimbor. La ultima vizita de care stie ea, petrecuta în urma cu câteva saptamâni, Victoria Trombitas i-a povestit vecinei ca Francisc Trombitas ar fi cerut-o de nevasta. Lelea Victoria l-a refuzat, amintindu-i ca sunt cumnati.  Pentru a întari refuzul Victorias Trombitas i-a mai adus un argument, spunându-i ca este bolnava si ca nu poate avea relatii cu un barbat pentru ca “este cusuta jos”. Replica lui Francisc Trombitas ar fi fost destul de brutala, spunându-i cumnatei lui, ca "daca esti cusuta, lasa ca te descos eu!”. Informatia a fost obtinuta în a patra zi de ancheta, iar pe baza acesteia anchetatorii au hotarât retinerea lui Francisc Trombitas si aducerea lui la sediul postului de politie Lechinta.

Trombiatas nu a fost în cercul suspectilor

Pus în fata dovezilor, dupa mai multe ore de ancheta, Francisc Trombitas a recunoscut ca el a ucis-o pe cumnata lui, Victoria Trombitas.

Posibil ca în acel moment al anchetei, unul dintre anchetatori a avut o revelatie, aducându-si aminte ca zeci de ani Francisc Trombitas din Jimbor, o localitate aflata în vecinatatea Salcutei, a fost ciobanul satului.

Ramâne de neînteles faptul ca în atâtia ani de eforturi si de cercetari pentru elucidarea întâmplarilor îngrozitoare din Salcuta, nimeni nu l-a introdus în cercul de suspecti pe ciobanul satului, desi au fost verificate toate persoanele de sex masculin din localitate.

Dupa cum se întâmpla de obicei, oamenii din sat s-au împartit în doua tabere: unii care sustineau vinovatia lui Francisc Trombitas, iar altii îl credeau nevinovat. Rechizitoriul întocmit de catre organele de ancheta, prin care Trombitas a fost trimis în judecata, demonstra fara echivoc ca în dupa-amiza zilei de 17 octombrie 1999, acesta a luat o masina de ocazie de la el din sat, din Jimbor, care l-a adus pâna la Vermes. A coborât din masina undeva în apropierea casei cumnatei sale, desi putea face acest lucru în fata casei acesteia. Dupa ce a intrat în curte, a batut la usa si a strigat-o pe cumnata lui, care, recunoscându-l, l-a poftit în casa. A fost servit cu mâncare, cu ciorba de cartofi, dar si cu câteva pahare de tuica înainte. Dupa ce a terminat de mâncat, a început sa-i faca propuneri indecente cumnata sale. Victoria Trombitas a refuzat, argumentând ca este bolnava, dar acest lucru nu a contat pentru Francisc. Înfierbântat si de bautura, a tabarât pe femeie, i-a aplicat câteva lovituri de pumn în zona fetei si a dezbracat-o. Dupa ce i-a asezat doua perne sub fund, a întretinut cu victima un raport sexual complet. Trezindu-se din aburii alcoolului si realizând probabil ce a facut, a luat un ciorap de dama pe care l-a gasit pe jos si i l-a înfasurat în jurul gâtului, iar o parte a acestuia i l-a îndesat în gura. Pentru ca femeia gemea, i-a astupat gura cu palma, pret de vreo cinci minute. Dupa ce a constatat ca femeia a murit, s-a îmbracat si a cautat sa stearga eventualele urme pe care le-ar fi lasat si care ar fi dovedit prezenta lui în casa victimei. În toiul noptii, acesta s-a întors pe jos în Jimbor, de unde în a patra zi a anchetei a fost ridicat de catre politisti.

Aceasta parte a rechizitoriului privind crima din Vermes a avut la baza, în primul rand, recunoasterea autorului, dar si probele indirecte obtinute de anchetatori – soferul masnii care l-a adus pe Trombitas din Jimbor în Vermes în dupa-amiza zilei de 17 octombrie si care l-a lasat în apropierea casei victimei si unele dovezi care demonstrau prezenta lui în casa Victoriei Trombitas. Sigur, partea mai fragila a rechizitoriului a fost speculata de avocatul victimei, care a adus drept argument, firesc, în sprijinul clientului sau, ca acesta este un om simplu, fara stiinta de carte. Din aceasta cauza, sustinea avocatul, Trombitas s-a intimidat dupa 12 ore de ancheta neîntrerupta în prezenta unui procuror si a unui numar de politisti si ar fi recunoscut o fapta pe care, de fapt, nu a comis-o.

Mod de operare identic

Dupa cum am mai aratat, în mintea anchetatorilor care au instrumentat acest caz, la un moment dat, a intervenit un declic si parca s-a facut lumina. Modul în care a fost ucisa Victoria Trombitas semana foarte mult cu modul în care au fost ucise celelalte victime din Salcuta.

Primul dintre aceste cazuri a fost uciderea lui Ioan Fratean si a Domnitei Macarie, în noaptea de 24 spre 25 martie 1992, despre care initial s-a spus ca s-ar fi omorât unul pe altul.

La data de 13 aprilie 1994, pe un teren viran situat în spatele caminului cultural, într-o fântâna parasita, au fost descoperite, resturile pamântesti ale Elenei Cont si ale Anicai Rus, disparute fara urma în data de 27 februarie 1994.

În toate aceste cazuri, modul de operare a fost identic cu cel din cazul Victoriei Trombitas din Vermes. Domnita Macarie a fost violata si strangulata cu propria naframa, iar Anica Rus si Elena Cont au fost, de asemenea, strangulate cu naframile proprii. În cazul Elenei Cont, criminalul a folosit pentru strangulare si cordonul cu care avea legat sortul de la brâu. Ioan Fratean, al carui cadavru a fost gasit lânga cel al Domnitei Macarie, avea tâmpla zdrobita.

ZAHARIA COTOC

2 COMMENTS

  1. da,e prima oara cand citesc art.eu nu loc.acolo dar am tot arborele gen.din satul Salcuta.M-a intristat ca frumusetea acelui sat a fost umbrita de aceste intimplari.Sper totusi ca,cazul a fost elucidat.

  2. da,e prima oara cand citesc art.eu nu loc.acolo dar am tot arborele gen.din satul Salcuta.M-a intristat ca frumusetea acelui sat a fost umbrita de aceste intimplari.Sper totusi ca,cazul a fost elucidat.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Exit mobile version