Pentru prevenirea și combaterea îmbolnăvirilor, jandarmii vor executa și pe parcursul minivacanței de la acest sfârșit de săptămână misiunile specifice privind verificarea respectării măsurilor de protecție sanitară stabilite în această perioadă, respectiv pentru respectarea regulilor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, transmite Inspectoratul de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud.
Luni, 24 ianuarie, jandarmii vor asigura măsurile de ordine publică la ceremonialul militar-religios organizat de la ora 12.00, pentru sărbătorirea Unirii Principatelor Române, în Piața Unirii din municipiul Bistrița. La manifestări vor fi respectate măsurile impuse de reglementările legale în vigoare pentru starea de alertă.
Misiunile vor fi executate în aria de competență din Bistrița, Năsăud, Beclean, Sângeorz-Băi, Rodna, Piatra-Fântânele și Colibița.
Vor fi executate inclusiv misiuni de verificare a respectării de către agenții economici a permiterii accesului în interior doar a persoanelor care dețin certificatul Covid.
Jandarmii vor executa și misiuni de menţinere a ordinii şi siguranţei publice în sistem integrat împreună cu Poliţia, prin patrule mixte dar şi patrule de jandarmi în mediul urban şi rural.
„Dacă veți alege să vă petreceți această minivacanță la munte și întâmpinați probleme în spațiul montan puteți apela cu încredere la structurile Jandarmeriei montane sau prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112, specificând următoarele: datele de identificare ale persoanei care anunță, ce s-a întâmplat și câte persoane au nevoie de ajutor”, subliniază IJJ BN.
Efectivele Posturilor de Jandarmi Montane Rodna, Piatra Fântânele şi Colibiţa vor acorda la nevoie sprijin și ajutor la nevoie turiștilor aflați în situații deosebite și se vor asigura că toți cei prezenți în zona de munte vor respecta măsurile de protecție sanitară impuse de către autorități. Jandarmii montani Rodna vor fi prezenți și în zona pârtiei de schi Alpina Blazna, pentru a se afla în sprijinul turiștilor care vor alege să își petreacă sfârșitul de săptămână la munte. Vor fi executate misiuni de menţinere a ordinii publice în special în zonele foarte frecventate de turişti, precum şi pe traseele turistice din aria de competență.
Jandarmii montani recomandă turiștilor să se informeze asupra stării vremii și a condiţiilor climatice locale iar persoanelor care doresc să meargă în drumeții le recomandăm să se informeze cu privire la itinerariul propus, prognoza meteo și să se echipeze adecvat sezonului rece.
Recomandări privind măsurile legale care trebuie respectate în această perioadă
Jandarmii reamintesc faptul că portul măștii de protecție este obligatoriu în toate spațiile publice închise și deschise. Masca poate fi de tip medical sau FFP2 și trebuie purtată astfel încât să acopere nasul și gura.
În conformitate cu prevederile legale în vigoare, pentru prevenirea răspândirii infecțiilor cu virusul Sars-Cov-2 sunt interzise organizarea și desfășurarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive și altele asemenea) în spații închise sau deschise.
Nerespectarea interdicțiilor stabilite privind organizarea unor astfel de activități se sancționează cu amenzi cuprinse între 3.000 și 15.000 de lei.
Totodată, activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și la terase este permisă până la 30% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5,00—22,00 în județele/ localitățile în care rata de incidență cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori.
Accesul este permis doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.
Activitatea cu publicul a operatorilor economici care au ca obiect principal de activitate comercializarea produselor nealimentare este permisă doar pentru persoanele vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.
Această măsură nu se aplică unităților farmaceutice dispuse în afara centrelor și parcurilor comerciale, precum și benzinăriilor.
Prin excepție este permis accesul în cadrul spațiilor de comercializare a produselor nealimentare cu suprafață mai mică sau egală cu 200 mp a tuturor persoanelor fără a fi necesară dovada vaccinării, testării sau vindecării de infecția cu virusul SARS-CoV-2, cu asigurarea unei distanțe de 2 metri între persoane și a unei suprafețe de minim 4 mp pentru fiecare persoană și afișarea la intrarea în spațiul comercial a numărului maxim de persoane care se pot afla simultan în incintă.