Misiunea grea pentru instanță în dosarul Andreica! O decizie recentă a CJUE dă peste cap calculele inculpaților

Misiune grea pentru instanța care judecă dosarul în care este inculpat Ioan Andreica – fost secretar de stat în Ministerul Dezvoltării, alături de câțiva oameni de afaceri și fostul său șofer, toți acuzați de comiterea unor infracțiuni de corupție, în a pronunța o hotărâre în cauză. Din luna septembrie a anului trecut încoace, instanța a amânat de 4 ori pronunțarea sentinței, iar la ultimul termen care a avut loc pe 19 ianuarie a decis să repună cauza pe rol. Motivul? O decizie a Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), mult așteptată de procurorii DNA. Numai că decizia respectivă va provoca o harababură de nedescris în instanțele din România în raport cu intervenirea prescripției răspunderii penale.

Reamintim că, Ioan Andreica, fost secretar de stat în Ministerul Dezvoltării, este acuzat de procurorii DNA, de trafic de influență, Adrian Palade pentru complicitate la trafic de influență, Cozariuc Mihai-Mircea pentru cumpărare de influență, Stamatoiu Cristian pentru cumpărare de influență în formă continuată, Popescu Lazăr complicitate la trafic de influență și instigare la spălare de bani în formă continuată, Sabău Ioan-Claudiu trafic de influență în formă continuată, Istrate Ion (Fuji) pentru complicitate la trafic de influență în formă continuată și spălare de bani în formă continuată, Stănescu Mihai pentru spălare de bani în formă continuată şi Stănescu Cezar pentru spălare de bani.

DNA: Un risc sistemic de impunitate la nivel național

În luna noiembrie 2022, procurorii DNA au venit cu o solicitare în instanță, de a sesiza Curtea de Justiție a Uniunii Europene pentru a cere lămuriri cu privire supremația dreptului comunitar în raport cu dreptul național.

Astfel, după ce au făcut un istoric al reglementărilor și Deciziilor CCR privind prescripția, procurorii anticorupție precizează că, dacă acestea ar fi aplicate, în prezenta cauză, faptele ar fi prescrise încă din anul 2020.

Însă, există o serie de consecințe, în sensul în care multe persoane trimise în judecată pentru comiterea unor infracțiuni să scape de acuzațiile aduse de procurori fără să fie judecate.

“Înlăturarea termenului special de prescripție, ca urmare a Deciziei nr. 358/2022 a CCR, este de natură să creeze un risc sistemic de impunitate la nivel național și nu doar pentru infracțiunile de corupție și spălare a banilor, ci a tuturor infracțiunilor, cu excepția celor imprescriptibile.

Procedurile penale referitoare la infracțiunile de corupție implică anchete complexe și greoaie.

Durata procedurii în fața instanțelor este de așa natură, în acest tip de cauze, încât impunitatea de fapt nu ar constitui în România un caz excepționale, ci regulă.

Menționăm că această înlăturare a termenului special de prescripție nu reprezintă voința legiuitorului constituant sau delegat (de altfel legiuitorul delegat a acționat imediat după pronunțarea deciziei CCR și anterior publicării ei), ci ar putea fi o consecință a Deciziei CCR, instituție situată în afara sistemului judiciar, ai cărei membri sunt numiți în proporție de 2/3 de puterea legislativă și 1/3 de președintele țării.

În acest sens facem trimitere la cele statuate deja de CJUE în cauza Euro Box Promotion și alții (…) a treia întrebare: «Articolul 2 și articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE, precum și Decizia 2006/928 trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări sau unei practici naționale potrivit căreia deciziile curții constituționale sunt obligatorii pentru instanțele de drept comun, cu condiția ca dreptul național să garanteze independența curții constituționale menționate în special față de puterile legislativă și executivă, astfel cum este impusă de aceste dispoziții. În schimb, aceste dispoziții din Tratatul UE și decizia menționată trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naționale potrivit căreia orice nerespectare a deciziilor curții constituționale naționale de către judecătorii naționali de drept comun este de natură să angajeze răspunderea disciplinară»”, au arătat procurorii DNA în documentul depus la dosarul cauzei.

Totodată, procurorii au subliniat că România s-a angajat să combată infracțiunile la cel mai înalt nivel atunci când a aderat la Uniunea Europeană, astfel că prezentul dosar are o legătură cu dreptul UE.

“Necesitatea interpretării dreptului Uniunii rezultă din imposibilitatea de a asigura respectarea obiectivelor de referință pe care România s-a obligat să le atingă (…) în contextul aplicării Deciziei nr. 297/2018 în modalitatea impusă de Decizia nr. 358/2022, fapt care ar conduce la crearea unui risc sistemic de impunitate în toate cauzele penale, inclusiv în cele de corupție la nivel înalt.

Totodată, Hotărârea din 15 iulie 1964, Costa (…), Curtea a stabilit principiul supremației dreptului comunitar, înțeles în sensul în care consacră prevalența acestui drept asupra statelor membre. În această privință, Curtea a constatat că instituirea prin Tratatul CEE a unei ordini juridice proprii, acceptată de statele membre pe bază de reciprocitate, are drept corolar imposibilitatea statelor menționate de a face să prevaleze, împotriva acestei ordini juridice, o măsură unilaterală sau de a opune dreptului născut din Tratatul CEE norme de drept național, indiferent de natura acestora, altfel existând riscul ca acest drept să își piardă caracterul comunicat și ca fundamentul juridic al Comunității înseși să fie pus în discuție.

Or, în acest context faptic și normativ, este evident că se impune a cunoaște dacă o eventuală neaplicare a Deciziei nr.. 358/2022 a CCR ar fi conformă dreptului comunitar și dacă lăsarea neaplicată a prevederilor naționale în materie de prescripție aduce atingere art. 49 paragraful 1 teza ultimă din Carta drepturilor fundamentale”, au explicat procurorii DNA.

În lumina deciziilor CCR, faptele ar fi teoretic prescrise

Solicitarea DNA a venit ca urmare a cererilor depuse încă din toamna lui 2022 de către 6 din cei 8 inculpați cu privire la intervenirea prescripției răspunderii penale, și care conform calculelor lor, aceasta s-ar fi împlinit cel mai târziu în acel an.

În ianuarie 2023, instanța a respins solicitarea DNA.

“Tribunalul reține, în concluzie, că nu se poate constata existența unei incompatibilități între jurisprudența CJUE invocată și aplicarea legii naționale, din moment ce însăși CJUE recunoaște rolul instanțelor naționale de a asigura respectarea art.49 din Cartă, chiar în situația în care s-ar impune îndreptarea unei situații naționale incompatibile cu dreptul Uniunii”, concluzionează instanța în încheierea penală din ianuarie 2023.

Până în luna mai, administrarea probatoriului a fost finalizată, astfel că avocaţii inculpaților din dosar au cerut instanței să se pronunțe în cauză. De cealaltă parte, procurorii DNA au insistat să se aștepte o decizie a CJUE, în condițiile în care au existat sesizări ale altor instanțe din țară pe aceeași temă, a aplicării sau neaplicării deciziilor CCR cu privire la prescrierea faptelor în marile dosare de corupție.

Numai că, până la termenul din luna iulie, când ar fi trebuit să aibă loc dezbaterea pe fond a cauzei și, eventual pronunţarea unei sentinţe, magistrații din Bistrița-Năsăud, alături de colegii lor din celelalte județe din țară, s-au decis să facă front comun împotriva intenţiei Guvernului şi Parlamentului de a reduce valoarea pensiilor din magistratură. Drept urmare, cauzele care au fost considerate ca nefiind urgente au fost amânate. Una peste alta, tot în luna iulie urma să înceapă și vacanța judecătorească, astfel că părțile aveau să se întâlnească în fața instanței în luna septembrie, când era preconizată pronunțarea unei hotărâri judecătorești. N-a fost să fie nici atunci, decizia fiind amânată pentru luna noiembrie, mai apoi pentru decembrie, când a fost amânată pentru data de 19 ianuarie 2024.

Bomba CJUE

Și uite-așa, s-a îndeplinit și dorința procurorilor DNA, care au vrut musai să ajungă la dosar și decizia CJUE, decizie care a fost pronunțată pe data de 9 ianuarie, pe o sesizare a Curții de Apel Brașov.

Concret, speța adusă în fața CJUE de Curtea de Apel Brașov face referire la o cerere în anulare a doi inculpați condamnați definitiv în februarie 2022, înainte ca CCR să se pronunțe cu privire la neconstituționalitatea cauzelor de întrerupere a termenului de prescripție a răspunderii penale, în mai 2022. Ulterior ultimei decizii a CCR privind prescripția, cei doi inculpați condamnați definitiv – unul la 7 ani și 10 luni de închisoare cu executare, pentru luare de mită, trafic de influență și abuz în serviciu, iar celălalt la 2 ani de închisoare sub supraveghere pentru abuz în serviciu – au cerut anularea pedepselor prin aplicarea retroactivă a legii mai favorabile.

Astfel, în cererea sa de decizie preliminară, instanța de trimitere a prezentat o jurisprudență națională referitoare la articolul 155 alineatul 1 din Codul penal, în versiunea rezultată din Legea 286/2009, care avea o incidență determinantă asupra situației contestatorilor din litigiul principal.

Astfel, CA Brașov a arătat în cererea trimisă CJUE că, CCR, prin Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018, publicată la 25 iunie 2018 (…), a admis o excepție de neconstituționalitate privind această dispoziție în măsura în care prevedea întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale.

CCR a constatat de asemenea, că articolul 155 alineatul 1 din Codul penal, în versiunea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 286/2009, îndeplinea condițiile de previzibilitate impuse prin dispozițiile constituționale relevante, întrucât prevedea că întreruperea cursului prescripției răspunderii penale se putea realiza doar prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuie comunicat învinuitului sau inculpatului.

Timp de mai mulți ani, legiuitorul național nu a intervenit ca urmare a Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale pentru a înlocui dispoziția declarată neconstituțională, a articolului 155 alineatul 1 din Codul penal.

În același document, instanța de trimitere a precizat că CCR, prin Decizia 358/2022, a admis o nouă excepție de neconstituționalitate privind art. 155 Cod penal, decizie prin care a clarificat faptul că Decizia 297/2018 avea natura juridică a unei decizii de neconstituționalitate simple.

“Subliniind lipsa unei intervenții a legiuitorului ulterior acestei Decizii nr. 297/2018, precum și faptul că efectul combinat al acestei din urmă decizii și al acestei lipse de intervenţie determinase o nouă situație lipsită de claritate și de previzibilitate  în ceea ce privește normele aplicabile întreruperii termenului de prescripție a răspunderii penale, situație ce a determinat apariția unei practici judiciare neunitare. Curtea Constituțională ar fi precizat că, între data publicării Decizie 297/2018 și intrarea în vigoare a unui act normativ care să stabilească norma aplicabilă, «fondul activ al legislației [române] nu conţine[a] vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale»”, a explicat CA Brașov în sesizarea trimisă CJUE.

După ce CCR a pronunțat Decizia 358/2022, însă înainte de a fi publicată, guvernul român a adoptat, pe data de 30 mai 2022, OUG nr. 71/2022, intrată în vigoare la aceeași dată, prin care art. 155, alin. 1 Cod penal a fost modificat în sensul că, cursul termenului de prescripție a răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură care trebuie comunicat suspectului sau inculpatului.

Ulterior, prin Decizia nr. 67/25.10.2022, publicată în noiembrie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție a precizat că, în dreptul român, normele referitoare la întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale sunt norme de drept material și în consecință sunt supuse principiului activității legii penale, fără a aduce atingere principiului aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior), astfel cum este garantat printre altele la art. 15, alin 2, din Constituția României.

“În consecinţă, , Înalta Curte de Casație și Justiție ar fi statuat că o hotărâre definitivă de condamnare poate în principiu să facă obiectul unei contestații în anulare întemeiate pe efectele Deciziilor nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituţionale ca lege penală mai favorabilă (lex mitior). O asemenea posibilitate ar fi însă exclusă atunci când instanța de apel a examinat deja problema prescripției răspunderii penale în cursul procesului care a condus la această hotărâre definitivă de condamnare”, se mai arată în document.

În speța care a condus la sesizarea CJUE, instanța de trimitere a arătat faptul că cei doi inculpaţi condamnaţi, în contestaţia în anulare formulate, au invocat, în temeiul principiului aplicării retroactive a legii penale mai favorabile, intervenirea prescripţiei răspunderii penale urmare a celor două decizii CCR din 2018 și 2022, susținând în esență că între data publicării Deciziei nr. 297/2018 – 25 iunie 2018 – și data publicării Deciziei nr. 358/2022 – 9 iunie 2022 – dreptul român nu prevedea nicio cauză de întrerupere a termenului de prescripție a răspunderii penale.

“Or, faptul că, în perioada cuprinsă între aceste date, fondul activ al legislației nu prevedea nicio cauză de întrerupere a termenului de prescripție a răspunderii penale ar constitui, în sine, o lege penală mai favorabilă care ar trebui să le fie aplicată în conformitate cu principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabilă care ar trebui să le fie aplicată în conformitate cu principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior), care este consacrat printre altele de Constituția României.

Dacă ar fi reținută o asemenea interpretare, instanța de trimitere constată că, având în vedere data săvârșirii infracțiunilor care au condus la condamnarea contestatorilor din litigiul principal, termenul de prescripție pentru aceste infracțiuni ar fi fost împlinit anterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare a contestatorilor menționați, ceea ce ar conduce la încetarea procesului penal și la imposibilitatea condamnării penale a acestora din urmă.

În acest context, instanța de trimitere ridică problema compatibilității cu dreptul Uniunii a interpretării susținute de contestatorii din litigiul principal. Instanța mai menționată arată, mai întâi, că această interpretare ar avea ca efect exonerarea lor de răspunderea penală pentru infracțiuni de corupție, în condițiile în care Decizia 2006/928 obligă România să combată în mod eficient și disuasiv astfel de infracțiuni”, se mai arată în documentul CJUE.

Concret, judecătorii brașoveni au vrut să știe cum să aplice prevederile legale din România cu privire la prescripția răspunderii penale și ținând cont de aplicarea principiului retroactivității legii mai favorabile, în raport cu supremația dreptului a Uniunii Europene prin raportare la Decizia 2006/928, în condițiile în care dacă s-ar admite contestațiile în anulare a persoanelor deja condamnate definitiv pentru comiterea unor infracțiuni de corupție, s-ar deschide o cutie a Pandorei, în sensul în care respectivele persoane ar scăpa de rigorile legii.

După ce a analizat toate aspectele subliniate de CA Brașov și au făcut o paralelă între legislația română în materie și legislația europeană, CJUE ajunge la o concluzie:

“Decizia 2006/928/CE a Comisiei din 13 decembrie 2006 de stabilire a unui mecanism de cooperare și de verificare a progresului realizat de România în vederea atingerii anumitor obiective de referință specifice în domeniul reformei sistemului judiciar și al luptei împotriva corupției trebuie interpretată în sensul că: instanțele unui stat membru nu sunt obligate să lase neaplicate deciziile curții constituționale a acestui stat membru prin care este invalidată dispoziția legislativă națională care reglementează cauzele de întrerupere a termenului de prescripție în materie penală din cauza încălcării principiului legalității infracțiunilor și pedepselor, astfel cum este protejat în dreptul național, sub aspectul cerințelor acestuia referitoare la previzibilitatea și la precizia legii penale, chiar dacă aceste decizii au drept consecință încetarea, ca urmare a prescripției răspunderii penale, a unui număr considerabil de procese penale, inclusiv procese referitoare la infracțiuni de corupție.

În schimb, această decizie trebuie interpretată în sensul că instanțele acestui stat membru sunt obligate să lase neaplicat un standard național de protecție referitor la principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior) care permite repunerea în discuție, inclusiv în cadrul unor căi de atac îndreptate împotriva unor hotărâri definitive, a întreruperii termenului de prescripție a răspunderii penale îndreptate împotriva unor hotărâri definitive, a întreruperii termenului de prescripție a răspunderii penale în astfel de procese prin acte de procedură intervenite înainte de o asemenea invalidare”.

Pe scurt, actele de procedură efectuate într-un dosar penal înainte de data de 25 iunie 2018, data publicării Deciziei 297/2018 a CCR, rămân în picioare.

Drept urmare, această decizie va crea o adevărată harababură în instanțele de judecată din România cu privire la dosarele de mare corupție în care urmărire penală a început înainte de 25 iunie 2018, mai ales în cazul în care s-a constatat deja intervenire prescripției răspunderii penale, iar inculpații au scăpat de rigorile legii. Dar nu numai.

În dosarul de la Bistrița, calculele au fost date nițel peste cap, astfel că judecătorul cauzei a decis repunerea dosarului pe rol.

Care va fi sentința pronunțată în acest caz, rămâne de văzut.