Printre frunze care încep să se veştejească şi miros dulceag de toamnă, se simte şi pe la Bistriţa, mireasma „amară” a…campaniei electorale. Fiecare partid politic în parte îşi ridică în slăvi reprezentanţii de seamă şi, în parale, îi blamează pe ceilalţi. E strategia putredă cu care, din păcate, ne-am învăţat de-a lungul timpului, să existe înaintea unor alegeri, fie ele locale sau prezidenţiale.
Social-democraţii de la noi aruncă cu noroi în democrat-liberali, şi apelează la speculaţii, pe dovezi mai multe sau mai puţine, prinzând un pion pe care l-au ochit şi lovesc în el. Democrat-liberalii se laudă cu realizările lor nemărginite şi arată cu degetul spre ceilalţi, făcându-i leneşi şi dezinteresaţi de „binele judeţului nostru”, pentru care cică ei pledează. Liberalii vin cu propuneri minune, gen soluţie salvatoare pentru reducerea birocraţiei şi a cheltuielilor la Primăria Bistriţa, propunând trimiterea în şomaj a jumătate din funcţionarii publici existenţi la ora actuală. Consiliul Judeţean, cu cele trei „echipe” de politicieni de toate culorile, îşi trage sforile după cum vrea. Se dau bani la drumuri şi la „sfintele cruci” care îi vor sluji în campanie. Toate se fac în funcţie de coloratura politică, spre bucuria altora şi spre dezamăgirea locuitorilor acestui judeţ. La Consiliul Judeţean, dar şi la cel Local, luptele politice par acum mai vizibile ca niciodată. Fiecare în parte, pe tronsonul său, trage la oala lui, arată cu degetul spre ceilalţi şi se bat cu pumnul în piept de ce vor putea ei să realizeze ei, şi de ce nu au putut alţii. Sunt toate scenarii cu care ne-am obişnuit atât la conferinţele lor politice cât şi la talk – showurile de pe „tembelizoare”. Iar asta e doar începutul. Vor urma promisiunile obişnuite către oameni, către primari, către biserici, către cei necăjiţi. Vor fi dacă nu au început deja, umblături din casă în casă pentru mult tânjitul vot politic. S-au săturat oamenii de scenele astea, nu vă mai bagă în seamă domnilor! Acum, majoritatea sătui de criza economică privesc cu nostalgie cum se duce vara şi toamna se aşterne şi numai la alegeri nu gândesc când îi arde la buzunar ziua de mâine. Şi uite aşa într-un cadru feeric de toamnă rubinie se aşterne şi „sfânta campanie”. Iar ca mesaj pentru cei ce se agită atât de mult „pentru binele tuturor”, permiteţi-mi să subscriu lui Octavian Goga: „Atât de tristă-i dimineaţa/Acum când plânge-o toamnă nouă/ Când cade din copaci viaţa/Şi frunze galbene mă plouă”.
Iulia STUPINEAN
Iulia, draga, ai un stil intortocheat, greoi, fraze prea lungi. Nu ti-a spus nimeni ca in gazetarie sunt de preferat frazele scurte, concise? Poate nu ar fi rau sa iti organizezi mai bine gandurile! Succes!
Iulia, draga, ai un stil intortocheat, greoi, fraze prea lungi. Nu ti-a spus nimeni ca in gazetarie sunt de preferat frazele scurte, concise? Poate nu ar fi rau sa iti organizezi mai bine gandurile! Succes!