Luni, 19 aprilie 2010, la ora 11.35, pe strada Subcetate din municipiul Bistriţa a fost identificat în trafic minorul Rareş C., de 16 ani, domiciliat în Bistriţa, în timp ce conducea un autoturism ce aparţine lui Adrian A. Din verificările efectuate a reieşit că autoturismul avea autorizaţia de circulaţie provizorie expirată la data de 14 ianuarie. Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Minorului i-a fost întocmit dosar penal, în sarcina sa fiind reţinută săvârşirea infracţiunilor de "conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere şi conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat". Poliţiştii Biroului Rutier Bistriţa continuă cercetările, una dintre "necunoscutele" ecuaţiei ce trebuie soluţionată fiind aceea de stabilire a contextului în care minorul a avut acces la autovehicul.
Raimond PETRUŢ