Aproape trei sferturi dintre cele 1.680 de instituții publice naționale și locale din România vor avea, până în 2020, experți sau tehnicieni în domeniul egalității de șanse, a afirmat, miercuri, ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, la Parlament, la Conferința Femeilor Francofone.
„Aș dori să subliniez un exemplu al unei măsuri specifice cu un impact pozitiv în domeniul egalității de gen la nivel național în România, respectiv a unei profesii inovatoare: expertul în egalitate de șanse. Această nouă profesie a fost creată și pusă în aplicare pentru a integra perspectiva de gen și pentru a include module specifice pentru egalitatea de gen și violență domestică. Misiunea lor este să promoveze și să aplice principiile egalității de șanse între femei și bărbați în toate activitățile lor și să sprijine măsurile active pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, pentru a deveni ambasadori ai egalității de șanse în societate. Până în 2020, 70% din 1.680 de instituții publice naționale și locale din România vor avea experți sau tehnicieni în domeniul egalității de șanse. Pentru atingerea acestor obiective ambițioase, România va organiza cursuri de formare pentru experți și tehnicieni în domeniul egalității de șanse în întreaga țară”, a spus Lia Olguța Vasilescu, potrivit Agerpres.ro
Potrivit acesteia, rolul specialiștilor bine instruiți în domeniul egalității de șanse între femei și bărbați este esențial pentru implementarea cu succes a strategiilor specifice și a planurilor naționale de acțiune în domeniul egalității de gen.
„Consider că dezvoltarea unei culturi antreprenoriale feminine depinde de schimbarea rolurilor sociale ale femeilor, dar și de construirea unei încrederi de sine a femeilor. Această schimbare se face atât prin accesul la educație al femeilor în special în sectoarele de învățământ specifice dezvoltării unei afaceri (economie, management etc.), dar și prin autodepășirea unor temeri nejustificate care sunt legate de stereotipurile de gen promovate în familie și în societate”, a precizat Lia Olguța Vasilescu.
Acesta a afirmat că angajamentul pentru respectarea principiului egalității de șanse și a egalității de tratament între femei și bărbați este reafirmat în prezent, la nivel guvernamental, prin viziunea Programului de guvernare pentru perioada 2017-2020. Vasilescu a precizat că egalitatea de gen reprezintă un domeniu prioritar în modelul social propus și, pentru prima oară, putem regăsi un capitol distinct dedicat acestui concept, respectiv punctul 8-Respect și demnitate pentru femei.
În plus, ministrul Muncii a arătat că strategiile și politicile elaborate în România asigură integrarea activă a perspectivei de gen în toate politicile și programele naționale și promovarea egalității între femei și bărbați.
Oameni buni, se va naste o noua „meserie” … la care stati linistiti, ca nu vor putea indeplini conditiile de acces, decat cei cu sange „rosu ” ( ori amestecat ) . . .