Examenul de titularizare va suferi modificări, anunţă ministrul Educaţiei, Daniel David, subliniind că în această perioadă face o analiză a modului în care el este organizat şi că, în luna mai, va veni cu propuneri. Daniel David menţionează că schimbările nu trebuie să fie ”dramatice”, însă spune că ”este clar că, aşa cum se întâmplă acum”, acest examen ”nu este un demers care să fie mulţumitor la nivelul sistemului”.
„Am înţeles că este o problemă, deja analizez ce se întâmplă, ca să înţeleg şi eu mai bine sistemul, şi formal, şi informal, primesc feedback-uri de la oameni. În luna mai voi veni cu o concluzie şi cu măsuri de schimbare, fiindcă este clar că, aşa cum se întâmplă acum, nu este un demers care să fie mulţumitor la nivelul sistemului”, a afirmat ministrul Educaţiei joi seară, pe Facebook.
„Repet, după luna mai voi veni cu un diagnostic şi cu o propunere”, a conchis ministrul.
Sursa: StiripeSurse