Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a transmis miercuri că persoanele cu deficiențe de auz care se vor pensiona vor putea beneficia de  un coeficient de solidaritate şi de puncte de sprijin, o soluţie complementară noii legi a pensiilor, arată Agerpress, preluat de StiripeSurse.

„Împreună găsim soluţii, astfel încât, complementar noii legi a pensiilor, ale căror efecte pentru comunitatea dumneavoastră le cunoaştem cu toţii, dar care are ca principal pilon contributivitatea, care vă menţine în continuare stagiile scurte de cotizare, dar faţă de care venim cu o soluţie discutată împreună cu reprezentanţii organizaţiilor non-guvernamentale reprezentative, inclusiv Asociaţia Naţională a Surzilor (ANSR), astfel încât să venim şi cu un coeficient de solidaritate, dar şi cu puncte de sprijin pentru cei din comunitatea dumneavoastră, care au muncit şi care datorită muncii dânşilor vor dobândi calitatea de pensionar”, a precizat Oprescu la „Ziua Porţilor Deschise”, eveniment organizat de ANSR cu ocazia împlinirii a 105 ani de existenţă a asociaţiei.

„Vă mulţumesc pentru faptul că anul acesta am reuşit împreună să găsim soluţii, astfel încât, pentru cei care sunt încadraţi în handicap grav, să nu avem doar majorarea cu Indicatorul Social de Referinţă, ci din iunie să existe şi acea majorare de 10% suplimentară, ceea ce este un pas înainte. Toate aceste drepturi se vor regăsi în legea specială în domeniu, Legea 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, ceea ce reprezintă un angajament ferm pentru statul român”, a adăugat Bucura – Oprescu.

Citește și: https://gazetadebistrita.ro/sanovil-a-dat-in-judecata-cjas-bn-si-dsp-bn-pentru-a-si-deschide-usa-programului-national-de-oncologie/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.