Ministerul Educației a recunoscut că i-a dat editurii din subordine un contract de 24 de milioane de lei pentru editarea de manuale. Contractul a fost acordat prin atribuite directă (fără publicarea pe SEAP), ignorând practic o decizie a Curții Constituționale. În acest moment, entitatea cu care Ministerul Educației a încheiat contract pentru manualele copiilor de clasele I-VI nu mai există.
- Potrivit surselor HotNews.ro, miza centralizării editării și printării de manuale o reprezintă banii care vor fi dați de guvern în cumpărarea, anul viitor, a aparaturii care să permită printarea volumului uriaș de manuale școlare noi pentru toți elevii din țară.
- Anul acesta, printarea ar fi programată să se desfășoare la Monitorul Oficial, potrivit surselor HotNews.ro, dacă Executivul reușește să transforme din nou EDP din regie în societate.
HotNews.ro a solicitat oficial Ministerului Educației să comunice care sunt contractele pe care le-a încheiat cu Editura Didactică şi Pedagogică în perioada 1 ianuarie – 29 mai 2018, cine a semnat aceste contracte și care este valoarea fiecăruia dintre ele.
Ministerul Educației a răspuns, la solicitarea HotNews.ro, că “între Ministerul Educației Naționale și Editura Didactică și Pedagogică au fost încheiate 2 contracte:
- Contractul cadru nr. 8913/05.04.2018
- Contractul subsecvent nr. 37/25.05.2018”
Ministerul Educației a ignorat astfel decizia Curții Constituționale din 19 aprilie, potrivit căreia Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.76/2017 – care prevedea transformarea Editurii Didactice şi Pedagogice (EDP) din regie autonomă în societate pe acțiuni – este neconstituţională. Ministerul a încheiat acest contract chiar înainte ca decizia CCR să fie publicată în Monitorul Oficial.
Precizăm că un minister nu poate încheia un contract direct cu o regie autonomă. Pe de altă parte, OUG declarată neconstituțională este singura care specifică faptul că societatea EDP editează manuale școlare la cererea Ministerului Educației.
Material preluat de pe hotnews.ro