Ideea impozitării terenurilor agricole nelucrate va deveni lege, cu o singură modificare: nu va impozit, va fi amendă anuală pentru cine nu lucrează pământul, scrie money.ro

 

Proprietarii de terenuri agricole sunt pasibili de amenzi dacă se constată că nu îşi lucrează pământul, prevedere care apare într-un proiect de act normativelaborat de Ministerul Agriculturii, care va fi trimis Guvernului României spre aprobare.

Astfel, potrivit proiectului de ordonanţă de urgenţă privind igienizarea terenurilor nelucrate, proprietarii de terenuri, indiferent dacă sunt agricultori sau nu, vor plăti amenzi de 200 de lei pe hectar, dacă nu-şi lucrează pământul timp de un an. Daca situaţia se repetă şi în al doilea an, amenda va fi de 300 de lei, iar începând cu al treilea an, amenda este de 400 de lei.

Motivul care stă la baza emiterii acestei ordonanţe de urgenţă este faptul că ”în ultimii ani s-au înregistrat creşteri constante ale suprafeţelor de teren agricol lăsate neutilizate, ajungând în prezent la 10-15% din suprafaţa arabilă a ţării” iar “acest fenomen conduce pe termen lung la creşterea vulnerabilităţii solului, la degradarea acestuia, reprezentând o sursă de îmburuienare care reduce spaţiul care revine plantelor cultivate, îngreunează efectuarea lucrărilor agricole şi creşte costurile de producţie, iar nelucrarea suprafeţelor agricole reduce esenţial productivitatea acestora şi, implicit, a culturilor”.
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.