Aproape 21.000 de pachete de țigări au fost confiscate anul acesta de polițiștii din Bistrița-Năsăud. Cea mai mare captură a avut loc la finele lunii iulie, când trei contrabandiști au fost prinși în flagrant cu peste 19.000 de pachete de țigări. La nivel național, în 2020 au fost capturate de oamenii legii peste 4 milioane de pachete de țigări, dintre care aproape 604.000 în Regiunea de Nord-Vest. Contrabanda a fost inclusă în Strategia Națională de Apărare a țării pe motiv că dăunează grav bugetului de stat.

Chiar dacă cea mai mare parte a acestui an ne-a fost ocupată de pandemia de coronavirus și majoritatea românilor au stat cât mai retrași, contrabandiștii de țigări nu au avut nicio perioadă de liniște și și-au continuat activitatea. Au încercat să introducă în țară milioane de pachete de țigări, care le aduc profituri grase, având în vedere că nu plătesc statului român nici măcar un bănuț chior.

În ultima perioadă, lupta cu contrabandiștii de țigări a fost intensificată la nivel național. Din 2017 încoace au fost capturate peste 24,6 milioane de pachete de țigări, dintre care în cele 8 luni scurse din anul 2020 au fost peste 4,1 milioane.

Număr de țigări capturate, conform site-ului stopcontrabanda.ro

  • 2017: 149 de milioane (peste 7,45 milioane pachete)
  • 2018: aproape 113 milioane  (peste 5,6 milioane de pachete)
  • 2019: aproape 150 milioane (peste 7,49 milioane )

Valoarea țigărilor capturate, conform stopcontrabanda.ro:

  • 2017: 90,93 milioane lei
  • 2018: 49,91 milioane lei
  • 2019: 78,25 milioane lei

De asemenea, în toți acești au fost destructurate câteva rețele de traficanți, fiind reținute 1.970 de persoane și indisponibilizate 516 mijloace de transport.

Peste 20.000 de pachete, în Bistrița-Năsăud

Anul acesta, până în luna august inclusiv, cantitatea cea mai mare de țigări de contrabandă a fost confiscată în județele din sud-estul țării – peste 1,5 milioane pachete (peste 1,48 milioane doar în județul Constanța). Urmează apoi Regiunea de Nord-Est cu peste un milion de pachete de țigări. Din care peste 738.000 doar în județul Suceava, iar pe locul al treilea urmează Regiunea de Nord-Vest, cu peste 603.000 de pachete capturate de oamenii legii, din care aproape 420.000 doar în Maramureș.

În Bistrița-Năsăud, în primele opt luni alea acestui an au fost confiscate de oamenii legii aproximativ 21.000 de pachete de țigări, cea mai mare cantitate fiind capturată  la finele lunii iulie.

La acea vreme, polițiștii din Bistrița-Năsăud au reușit să prindă în flagrant trei contrabandiști de țigări, dintre care unul din județul Suceava. Acesta colabora strâns se pare cu doi soți din orașul Beclean.

În urma perchezițiilor efectuate de polițiștii de la Investigații Criminale, au fost descoperite și confiscate 19.000 de pachete de țigări.

“Acțiunile polițiștilor au vizat documentarea activităților infracționale ale unor persoane bănuite de trafic de țigarete care provin din contrabandă, precum și identificarea bunurilor. În urma unei acțiuni de prindere în flagrant și a unei percheziții domiciliare, polițiștii au indisponibilizat peste 19.000 de pachete de țigarete care nu aveau aplicate timbre sau banderole fiscale românești, susceptibile a proveni din contrabandă.

Astfel, peste 14.000 de pachete de țigarete au fost descoperite de polițiști într-o autoutilitară cu care ar fi fost transportate de către un tânăr de 26 de ani, din Suceava, până în curtea unui imobil din orașul Beclean, iar celelalte au fost descoperite în urma unei percheziții, efectuată la domiciliul a doi soți de 45 și 47 de ani, din Beclean. Totodată, polițiștii au indisponibilizat și autoutilitara în care au fost descoperite țigaretele”, se arăta într-un comunicat al IPJ de la acea vreme.

Capturi impresionante în Maramureș

Cele mai multe capturi de țigări de contrabandă din Maramureș au loc la frontiera dintre România și Ucraina, unde marfa ajunge în țara noastră fie cu ajutorul dronelor, fie prin cărăuși care ajung chiar în cele mai imposibile locuri, numai să scape de oamenii legii,

Astfel, în luna iulie, polițiștii de frontieră au confiscat în două zile nu mai puțin de 58.000 de pachete de țigări de contrabandă, în valoare totală de circa680.000 lei. Circa 42.000 au fost depistate de polițiștii de frontieră în Sighetu Marmației, într-un microbuz, iar alte 14.640 au fost găsite într-un autoturism care a fost abandonat de șofer la vederea oamenilor legii, în zona Vișeu de Sus.

Și la începutul lunii septembrie, polițiștii de frontieră maramureșeni au reușit să pună mâna pe alte 13.500 de pachete de țigări de contrabandă. Cei care au trecut marfa în România, au reușit să fugă, sărind în apa râului Tisa și reușind să se întoarcă pe teritoriul ucrainean.

Chiar a doua zi de la acest eveniment polițiștii de frontieră maramureșeni au interceptat alte peste 7.400 de pachete de țigări, chiar în vârful muntelui, la peste 1.900 metri altitudine, pe muntele Pop Ivan. Și de data aceasta cărăușii au reușit să fugă.

Câteva zile mai târziu, oamenii legii au reușit să confiște alte aproximativ 6.000 de pachete, în sectorul Poliției de Frontieră Valea Vișeului.

Satu Mare, pe locul 2 în NV

În județul Satu Mare, au fost confiscate până în luna august 120.600 de pachete de țigări de contrabandă.

Spre exemplu, la finele lunii august, un sătmărean a fost prins cu 6.700 de pachete de țigări, pe care le-a ascuns în tavanul microbuzului său. Marfa urma să fie comercializată pe piața neagră și valora  aproape 80.000 lei.

Urmează județul Bihor cu aproape 21.000 de pachete de țigări de contrabandă confiscate, în primele 8 luni ale acestui an, Bistrița-Năsăud cu 19.000, Sălajul cu 18.000 și Clujul, cu peste 3.900 de pachete.

Valoarea totală a țigărilor de contrabandă confiscate în Regiunea de Nord-Vest este de peste 7,33 milioane lei.

Statul român, prejudiciat cu sute de milioane de euro

În 2019, potrivit stopcontrabanda.ro, când au fost au fost capturate peste 140 de milioane de țigări, valoarea pe piața neagră a țigărilor confiscate a depășit 16 milioane de euro. Așadar, traficul ilicit de țigări prejudiciază anual statul român cu peste 650 milioane de euro (aproximativ 3 miliarde de lei). Ca ordin de mărime, cu acești bani s-ar fi putut construi 111 kilometri de autostradă.

Contrabanda cu țigări înseamnă rețele de criminalitate organizată care se întind dincolo de granițe și care nu ezită să folosească violența pentru a-și apăra profiturile. Sumele uriașe obținute din contrabandă sunt folosite adeseori pentru a alimenta alte tipuri de criminalitate, cum ar fi traficul de persoane, de droguri, de arme sau chiar terorismul, arată datele instituțiilor internaționale.

Cele mai multe produse de pe piața neagră nu au o sursă clară a provenienței și nu respectă standardele Uniunii Europene. Conform Europol, țigările contrafăcute conțin niveluri mult mai ridicate de gudron și nicotină decât țigările originale și produc mai mult monoxid de carbon.

Impactul social al contrabandei cu țigări este deosebit de îngrijorător: oamenii care nu au locuri de muncă sau surse de venit cad în capcana rețelelor de criminalitate.

Țigările de contrabandă urmează un traseu complicat în care sunt implicate foarte multe persoane. Afacerea este rentabilă atâta vreme cât, de când am aderat la UE, prețurile la țigările care se află legal pe piața din România au ajuns de trei-patru ori mai mari decât cele din Moldova sau Ucraina. Deci prima verigă a lanțului de distribuție a mărfii se află, de regulă, peste graniță.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.