Peste 3.700 de vârstnici sunt nemulțumiți de valoarea noilor pensii care au început să vină din această lună, astfel încât aceștia au depus cereri pentru „mica recalculare”, aceștia cerând banii asupra cărora sunt îndreptățiți, conform sporurilor, indemnizațiilor, primelor și orelor suplimentare depuse, transmite Timp Online.

Pentru ca pensionarii să își câștige acest drept, ei trebuie să aducă adeverințe de la angajatori sau de la deținătorii de arhive din care să rezulte toți banii încasați din sursele menționate mai sus, care au fost ignorate inițial de către Casa de Pensii.

Cei care au depus deja adeverințe până la 1 septembrie 2024 vor primi drepturile cuvenite începând cu această dată, iar cei care vor depune documente după această dată, însoțite de adeverințe conform Anexei 6 pe care o găsesc AICI, vor primi drepturile recalculate începând cu data de 1 a lunii următoare depunerii cererii, conform sursei citate.

Citește și: Martorul delator din dosarul lui Daniel Don a fost săltată luni de DNA – Stiri Bistrita – Ziare Bistrita – Gazeta de Bistrita -Stiri online

1 COMENTARIU

  1. O incompetenta crasă la casa de pensii
    Noi pensionarii trebuie sa mergem în instanță că sa ne asculte cineva ,directorii și angajatii vorbesc urat și nu știu să explice nimic ,suntem purtați de la o ușă la alta iar la unele ghișee nu înțelegi nimic ce se vb .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.