Creșterea economică NU se i se datorează lui Ponta, care se împăunează mincinos cu acest lucru, premierul  subminând economia pentru că a blocat investițiile, economia lui Victor Viorel bazându-se doar pe consum și împrumuturi, în disprețul total al antreprenorilor.

Creșterea economică se datorează românilor cinstiți, care își plătesc onest contribuțiile la stat, și NU lui Victor Ponta, acuzat de evaziune, el arogându-şi nemeritat reușite economice, pe care le afișează ca fiind personale. Ponta confiscă în interes personal creșterea economică pentru a justifica menținerea sa în funcție,. Dacă inculpatul Ponta nu s-ar fi agățat de scaun, rata de creștere economică ar fi fost chiar mai mare.

Investițiile sunt la cel mai scăzut nivel din ultimii zece ani, în timp ce împrumuturile de stat au crescut permanent în ultimii 3 ani. Băncile românești au ajuns la plafonul maxim pentru împrumuturi pentru consum, dar împrumuturile pentru afaceri au ajuns la nivel minim pentru că oamenii de afaceri nu au încredere în economie.

Ponta nu manifestă niciun interes față de mediul de afaceri, pentru el existând doar pensionarii (ceea ce nu e rău), dar nu există și antreprenorii români, cei care muncesc cinstit, plătesc cinstit impozite, își pun la bătaie capitalul ca să facă locuri de muncă.

Din datele statistice reiese faptul că: numărul REAL de salariaţi din economie a scăzut în timpul guvernării Ponta, românii plătesc mai mult pe taxe şi impozite decât acum trei ani,  Ponta subvenționează bugetul de pensii de stat din TVA și accize în proporţie de 35%, guvernul a scumpit benzina cu circa 40 de bani pe litru în ultimii doi ani prin aplicarea accizei şi statul cheltuieşte acum mai mult pe plata dobânzilor decât pe investiţii din bani proprii.

 

 

MIHAI  SĂRMĂŞAN, consilier municipal PNL, copreşedinte TNL Bistriţa

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.